Vinovat

Singur, in bezana camerei ascunse
stau si meditez la suflete pierdute,
ma gandesc la ea, ca-i departe sora
ma gandesc la el, ii departe vena.

Aceleasi zile negre, ma cuprind in zori
uitandu-ma-n tavan, acei pereti goi
aceleasi sentimente, profunde de isterie
aceleasi ganduri acre, inecate-n soapta.

Stau si ma gandesc, ma uit intr-un decor
in bezna si amintiri privesc peretii goi...
acelasi glas profund ce-mi stapaneste viata
aceiasi ochi caprui, ce-mi lacrimeaza fata.

Dependent de otrava ta fetito,
am incercat sa ma tin drept...
dar serul tau da dependenta
ma tine strans, pe scaunul meu.

Ma zbat in viata si-n libertate
mergand pe strazi pustii cantand,
pasind agale, pasind cu viata
dar cantul meu, e funeraliu stins.

Departe sunteti voi, teme iubitoare
cu o viata neagra, patata cu cerneala
as vrea sa fie alba, alba ca un crin
dar gandul meu launtric, inconjurat de spini.

Uitandu-ma in ore, ma uit trecand cu ochii
si timpul trece tare, trece singuratic.
Dar voi sunteti departe, ma-ti parasit major
dar visul meu albastru, va fi un cer de dor.

Iubesc distanta noastra, iubesc aceleasi flori
urasc teama ce-apasa, distanta dintre noi...
 

Inselator

Ascultand in prag cum canta,
Cum soptea acele ganduri,
Dar tu, cu mana ta dezmierdatoare
Ma atingi, ma mangai fara-ncetare.

Inconjurat de chipuri albe
Si privit, ca un necunoscut,
Te invit fetito in lumea alba
Al gandurilor ce-n mine au stapanit.

Un gand de veacuri, stapanit in mine
Singur, parasit, ca raposatul in sicriu
Respir nostalgic, aceste cuvinte
Lasat, dus, in acest pustiu...

Privesc rece tot ce-i viata
Ma uit la mine si imi zic:
Dar tu fecior ai lumea intreaga!
Zambeste, poate fi un inceput.

Triste lacrimi patinand obrazul
Lasand urme ca un melc,
Acelasi gust amar de lacrimi
Ii simt gustul sufletului meu.

Tarziu...

Ascultand in prag cum canta,
Cum sopteste acele ganduri...
Dar tu, cu mana ta dezmierdatoare
Ma atingi, ma mangai fara-ncetare.

Inconjurat de chipuri albe
Si privit, ca un necunoscut,
Te invit fetito in lumea alba
Al gandurilor ce-n mine au domnit.

Un gand de veacuri, stapanit in mine
Singur, parasit, ca mortul in sicriu
Respir nostalgic, aceste cuvinte
Acelasi gust de ceata din sublim.

Deliciul de a muri

Singur stau si ma gandesc
Intr-un decor cu doua scaune,
La sarutul dulce, al buzelor tale
La framantarile mele, in amurgul meu.

Plecand capul si privindu-mi glezna
Vad doar un pusti, aruncat intr-un decor
Un barbat, ce ieri era pustanul
Alergand intruna prin noroi...

Dar eu crescand, pasind in viata
Ma gonesc de timpul meu
Privesc in ceata, privesc la viata
Nu vad decat un singur dor.

Un trup in care libertatea-i mica
Si captiv intr-o speranta,
Prins in lanturi, zale inchise
Parasit, gasit in aceasta toamna.

Amurgul gandurilor ma duce-n melancolie,
Ma las parasit, de singuratatea omenirii...
Prins in lumea poeziei, in lumea disperarii
De agitatia surda din visul meu launtric.

Aimintiri apasatoare

Spalandu-mi sangele, in roua dimineatii
Ma trezesc zambind, cu ochii dulci
Zambesc la tine chip de inger,
Acelasi vis, pierdut in vis.

Atins cu degetele tale fine
Si iubind, acelasi sentiment
Incerc sa fiu in calea ta fetito
Sa fim un cer, un nor de fum.

Vreau sa crezi in taina noastra,
Sa nu te lasi, dusa de val
Sa crezi in mine si-n soarta noastra
Sa nu distrugi tot ce-am creat.

Dar visul tau ce sta sa piarda
Aceasta casa, dar tu dispari
Tu vrei sa pleci, in lumea larga
Dar eu raman, raman un solitar.

Pasesc in mersul unei umbre
Si ma prefac ca nu te vad,
Dar eu te simt, te simt la mine
Cu acelasi gand te port.

Prin plansul norilor dispar,
Ma duc, in gandul mortii
Ma las purtat in agonie
Si ma duc in chinul vietii.

Pasesc in toamna si aud
Cum totul suna a rece,
Ma uit in sus, privesc spre drum
Si pretuiesc un strop al vietii.

Acum sfarsesc calea gasirii
Si ma duc in somn de veci,
Ma duc cantand, ma-ndrept in umbra
Si m-ascund in gandul meu.

Soptind cuvinte...

Asculta-ti inima iubito
si incearca sa fi tu,
asculta-mi glasul meu iubito
si incearca sa fi tu.
Privesc cu ochii, inlacrimati si tulburi
privesc, ai tai ochii caprui
te vad pe tine cu chip de inger
Si vreau sa-ti cant, ca si canarul sfant.
Ca-n strofele lui Pittis
Sa ma intelegi ca te iubesc,
Sa te ating, cu pulsul vietii
Sa te alint, cu visul meu.
Oh, Doamne cate versuri inlacrimate
cate strofe de argint,
cate versuri spulberate,
pentru acelasi gand sublim.
Tu, fata draga mie,
cu ochii tai mici pierduti,
privesti in zare, privesti in lume
Si-mi rostesti cu glas tacut:
Tu iubite, al meu suflet
Esti toamna mea, ce-mi umple viata
Esti ploaia care ma unge dimineata...

Frunza

Frunza galbena solitara-n lume,
ratacita-n noapte,
in noaptea fara nume
cazuta, intr-o margine de balta
si pierduta, intr-un inceput de toamna.
Ea imi spune venirea toamnei
imi spune cu glas soptit,
se pierde, in timiditate
si se preface ne simtit...
Privesc in gol si ma intreb:
Cate frunze se ratacesc?
Cate ape se-nveselesc?
Doar atunci cand este greu...
Dar eu cant privind la ea,
Ma intreb: ar mai ploua?
Sa fiu si eu pierdut ca ea
Sa fiu gasit, de mana ta...
Frunza galbena solitara-n lume,
pierduta, fara rost in lume
zacuta, fara glasul verde
imbracata in haina ruginie.
Tremurand, in seara stropilor de-argint
pierzand haina verde,
lasand in spate, vocea tacerii
si pierduta-n toamna in voia pierzarii.

Iubesc...

Iubesc toamna,
iubesc totul atunci cand este ud,
iubesc frunzele ruginite
ale copacilor centenari...
Iubesc acel cantec
de stropi cazuti in strada,
iubesc acele balti,
ce-mi reflecta imaginea neclara.
Iubesc tulpina uda, a pomilor plansi
Iubesc acele frunze cazute la pamant.
Iubesc acei stropi,
ce se preling in soapta
si mangaie in tacere
bancile necurate...
Iubesc acel vant,
ce bate lin in frunze
Si le scutura de greata verii cea trecut
Le reinoieste prin cantul serii
Si le arunca spre pamant.
Pomi goi fara imbracaminte
Arata vestejiti, imbatraniti din timp
Dar totul e pictura
In acelasi parc sfant.

Atins in toamna

Ating cu privirea, sufletul tau cald
Si-l pretuiesc, ca un talisman...
Mi-l daruiesc mie, acelasi suflet cald
Din partea ta iubito, un suflet solitar.

Pe margine de banca scriu apasator
Indur in asteptare, un inger calator
O fata minunata ce din frunze apare
Un inger calator, pierdut in zare.

Acelasi timp in toamna rece, friguros
Ma duce-n melancolie...in visul meu
Dar eu privesc spre zare, zarea frunzelor
Si astept sa apara, realitatea gandurilor.

Te-am ales cu sufletul, din miile de frunze
Te pastrez in inima, ca intr-un clasor cu timbre
Vreau ca tu iubito, sa-ti exprimi tacerea
Vreau sa-mi dai puterea, sa-mi exprim tacerea...

Ploua, peste fruntea mea plina de sudoare
Si ochii imi erau inundati, de stropi de ploaie
Plangeam cu ploaia, plangeam in natura
Si vedeam in ceata, pasii tai grabiti de lume.

Poezie

Batranii spun ca apa trece
si spun ca pietrele raman.
Dar lucrul altfel se petrece
pe vechiu nostru glob batran.
Ca piatra orisicat de tare...
se macina si trece stand,
Iar peste trista-i macinare,
doar apele raman.


                  F. Pittis

Glasul anotimpului

Cerul acoperit de plapuma norilor,
Imi canta prin nostalgia frunzelor...
Iar eu indur, vantul ce bate
Ma zgribulesc intr-un loc plapand.

Stau inchis in sezonul melancoliei
Si ma gandesc, la tot ce-a fost
Ascult timid, vantul ce-mi canta
Si cearta frunzelor ascult...

Inca verzi dar tremurande,
Ele striga catre cer
Vine toamna, ploi marunte
Acele nopti cu vant usor.

Corbii innegresc vazduhul
Se grabesc in somn cantand,
Dar eu privesc lumina vietii
Ce-mi sta in drum, mereu luptand.

Acea lumina patrunzatoare,
Ce lumineaza ambient frunzisul
Acele frunze cazatoare,
Acei copaci goi, muribunzi.

Lumina-mi spune in glas de toamna
Sa ma gandesc la un trecut,
Sa fiu mirele, ce toamna se insoara
Cu fata zilelor in ploi cantand.

Voci nepatrunse

Chinuit, aud acele voci marete
Si ma rog, sa le las in urma mea,
Ca si prada ma ascund de vantul rece,
Si ma rog, ma rog in urma mea.

Plutesc in noapte, in ganduri amortite
Si ma gandesc la fapte, la cele savarsite
Vreau sa scriu, despre chipul tau iubito
Dar nu existi, esti decorul nefiintei...

Candva voi inceta de iubirea asta rece,
Iubesc natura, dar timpul nostru trece
Privesc amurgul, ce-mi tresare amintirea
Si ma gandesc la tine, la zilele marete.

Anxios, respir cuvintele vulgare
Dar le modific, gandul iar ma doare
Dar trist sunt eu, in lumea mea ascunsa,
Ma trezesc mut, in lumea ta iubito.

Inchid ochii si ofetz tacerea,
Plec, cu gandul indreptat spre tine,
Dar tresar, la vocile marete...
Si ma trezesc, din somnul meu profund.

Sezonul amintirilor

Privesc fix, spre aleea fericirii
Si vad frunze purtate-n vant,
Vad cum totul, e un farmec,
Totul e un gand in parcul sfant.

Frunze ruginite parasesc copacii
Si se-ndreapta, spre sol cantand
Se indreapta incet in toamna racoroasa,
Dar pomii plang, raman dezgoliti.

Toamna vine, vara se sfarseste
Si incet ma schimb si eu,
Respir parca vocea-mi calda,
Glasul toamnei ce-l aud mereu.

Cu mintea plina de voci amare
Privesc spre sol, spre radacini
Covorul galben, de frunze calatoare
Picteaza parcul neinsufletit.

Multe lacrimi transformate-n sange,
Sau prelins pe corpul meu
Urme uscate, pete de sange
Au ramas in sufletul meu...

Dar eu privesc spre crengi uscate
Si ma gandesc la cerul tau,
As vrea ca tu, frunza uscata
Sa-mi cazi in urma, sa te simt si eu.

As privi in spate, sa te vad plangand
Sa vad cum vantul,, te adie-n soapta
Sa-ti aud glasul tau cantand
Sa vad cum totul este-o soapta. 

Ti-aduci aminte?

Ti-aduci aminte noaptea aceea?
Noaptea-n care ai spus: Te iubesc
Ti-aduci aminte?...Acele vorbe
rostite cu un glas tacut timid?

Adu-ti aminte ca ai jurat,
Pe toate stelele din cer.
Ti-aduci aminte?...Eu n-am uitat
Atunci cand imi sopteai, un te iubesc...

Rostindu-mi

Privesc spre cerul plin de stele
Si ma uit in gol, si-mi spun...
Cate farmece, de intrebari rostite?
Nici un raspuns venit de sus.

As vrea sa fiu, cerul tau iubito
Sa ma privesti cu drag de jos
Sa fiu, steaua ta mandruto
Sa sti ca eu te voi privi mereu.

As vrea sa fiu esenta vie
De un parfum rar, ratacitor
Sa ma pierd in sanii tai iubito
Sa ma preling pe pieptul tau.

Liniste amortita, pe chipul meu ratacitor
Tacere incruntata, pe ochii mei nemuritori
Urlet sumbru, in vocea mea tacuta...Si
chipul tau, deseant in irisul meu vazator.

Voci aud, intr-un subconstient nebun
Dar vad ca sunt ratacitor pe drum,
In anxietate imi petrec placerea
Si scriu cu teama, asta-i puterea.

De umbre, vise si agonie
Ma ascund si ma feresc,
Alerg in soapta si-n tacere
Spre traiul meu ramas in veci...

Acele nopti petrecute singur
Ce ganduri, ma duceau la interes
vroiam sa stiu ca suflul moare,
Moare odata cu trupul meu...

Lupte dure cu propria-mi forta
Ma chinuiau in visul meu,
Obiecte ascutie, de propria forta
Ma strapungeau in corp mereu.

Urme, rani si cicatrice
Ramase viu pe corpul meu...
Dar ele moarte, rani deschise
As fi in viata tot mai rau.

Pentru ea

Vreau, sa patrund in viata ta
Sa pot intra, in mintea ta
Sa alung, tot ce-i trist si rau
Sa pot sa fiu langa trupul tau.

Bat, la fereastra ta iubito
Si te vad, visand in patul tau
As vrea sa intru, sa-ti rostesc cuvinte
Dar nu pot, voi fi increzator...

Eu, te zaresc intr-un cuvant in noapte
Te privesc, linistit si plin de dor
Vreau sa pot, sa-ti ofer in lacrimi
Acel cuvant, spus cu fiori...

Vantul bate in drumul nostru
Si ne alinta iubitor...
Ne spune rece, cuvinte calde
Oferindu-ne un adapost.

Alerg in urma ta frumoaso
Si zdrobesc lacrima ta,
Ma manjesc de dorul vietii,
Ma manjesc cu dragostea ta.