Sezonul amintirilor

Privesc fix, spre aleea fericirii
Si vad frunze purtate-n vant,
Vad cum totul, e un farmec,
Totul e un gand in parcul sfant.

Frunze ruginite parasesc copacii
Si se-ndreapta, spre sol cantand
Se indreapta incet in toamna racoroasa,
Dar pomii plang, raman dezgoliti.

Toamna vine, vara se sfarseste
Si incet ma schimb si eu,
Respir parca vocea-mi calda,
Glasul toamnei ce-l aud mereu.

Cu mintea plina de voci amare
Privesc spre sol, spre radacini
Covorul galben, de frunze calatoare
Picteaza parcul neinsufletit.

Multe lacrimi transformate-n sange,
Sau prelins pe corpul meu
Urme uscate, pete de sange
Au ramas in sufletul meu...

Dar eu privesc spre crengi uscate
Si ma gandesc la cerul tau,
As vrea ca tu, frunza uscata
Sa-mi cazi in urma, sa te simt si eu.

As privi in spate, sa te vad plangand
Sa vad cum vantul,, te adie-n soapta
Sa-ti aud glasul tau cantand
Sa vad cum totul este-o soapta.