Amintire "optimist"

Urmăresc mişcarea frunzelor,
Văd pietrele înnegrite de soare
Şi stelele pâlpâind misterios pe cer!
Foşnetul frunzelor de fag, uscate,
Pe care calc îmi sună acum, în gând,
Ca venind dintr-o altă lume...
Nori anemici se târâie pe cerul plumburiu,
Pe acest cer al verii triste...
Urmăresc pe fereastră cârpele norilor
Ce şterg cerul plumburiu, solitar şi neted.
Ce amintiri de toamnă mă îngână!
Nu văd decât pomi oglindiţi în bălţi,
Frunze cântând sub tălpile mele
Cu un strigăt de moarte, de tăcere abruptă.
Oh! Doamne, cât aş vrea să plouă,
Să-mi aduc aminte de amintirile mele
Când hoinăream cu cartea în mână pe
Potecile solitare, putrede în acele vremuri,
Uscate de îngheţul cuvintelor mele,
Şi ude de lacrimile norilor storşi în amurg.
Câţi paşi am putut să fac toamna,
Atât de mulţi încât le-am pierdut numărul.
Nu mai pot să-mi privesc doar vârfurile picioarelor,
Privesc doar în faţă, doar coperta decorului...
Căci din rai mi-a coborât această fată!...