Înflăcărat

Iubito, ajunul zilei tale
de naştere mi-a
alungat scepticismul,
anxietatea,
torţa durerii
sufletului însingurat.
Am uitat ce înseamnă
retragerea în mine,
umbra deplină a
râului de lacrimi
de pe obraz.
Am uitat răbdarea
de pustnic nevinovat,
de căutare a unei noi
lumi, a unui nou tărâm,
văzduh de fericire...
Cu tine mă regăsesc!
Plutim amândoi în aceiaşi apă,
în aceiaşi barcă solitară,
în acea vreme de toamnă încruntată
plină de ploi senine,
şi în drum, în drum ni
se aşterne un covor de frunze moarte,
cojite devreme de culoarea lor verzuie.
Nu pot să uit o clipă
toate atingerile tale,
forma buzelor îmbietoare,
pendularea mâinilor ce-ţi
leagănă trupul mergând...
M-am vindecat te mizantropie,
de mizantropia faţă de mine!