Freamăt al verbului "a fi"

Ajung să cred
că plutesc,
plutesc nestingherit
pe culmile disperării
şi mă văd tranşat,
estompat
cu umbrele îndulcite,
vag
într-un cadru
plin de oameni,
plin de mine,
de tine
şi de tot ce-i sceptic
într-o viaţă pămîntească.
Simt un vid
cum îmi cuprinde
mîinile şi mă ţine strîns legat,
legat în lanţuri cu viaţă
ce-mi vorbesc cuvinte demonice.
Văd cum totul se mişcă, are viaţă
pomii îmi vorbesc,
oamenii mă scuipă,
maşinile dansează
şi păsările-mi cîntă.
Sunt un mic pion
într-o mare tablă de sah,
unde regina îmi este
sufletul pereche,
dar nu pot să ajung la ea...
Eu, păşesc doar în faţă
şi nu pot privi înapoi,
privesc doar adversarul
şi mă simt flatat de cuvîntul ei.
Simt cum carnea mi se contractă
de vestejirea codrilor,
de cîntul surd
al animalelor plăpînde,
de urletul de groaza
ce-mi înveseleşte ascultarea.
Ah, cît aş vrea să nu mai fiu,
atunci cu putreziciune
aş putea să-ndur
acel macabru vis
ce încă-mi stă în cale,
încă-mi bîntuie mintea,
încă-mi bîntuie fericirea
şi suferinţa ce parea să-mi fie
doar un petec de pe mine.
Prin foc şi sabie
ascult tăcerea
unui freamat
ce-mi trezeşte
spiritul ascultător,
ascultător al cuvintelor
ce-mi joacă viaţa
ca şi-o poezie,
ca şi-un cîntec de opera,
ca şi-o piesă de teatru,
ca şi-o gravura artistică
inscripţionată pe sufletul meu...
Mă pierd odată cu soarele în apus
şi dispar ca roua dimineţii,
mă pierd în acelasi parc sfînt
unde-mi cînta seara,
seara si dimineata,
unde-s doar eu
şi nimeni nu-mi mai bate-n usă...

Banca din amurg

Mă uit trist la banca singură
ce stă ascunsă printre copaci,
mă uit la ea, îi părăsită
doar un pom ofteaza lîngă ea.

Îi privesc scîndurile rupte
şi vopseaua ce tristă sa uscat,
îi văd neclintita poziţionare
ce spre apus, acol va sta.

Ploua infernal cu frunze
şi zăceam pe ea îngîndurat,
priveam cerul printre frunze
gînduri zburau, vise-mi sopteam.

În departare, în ceaţa deasă
se zvoni un călător pribeag,
era un suflet mult departe,
pierdut era printre copaci.

Plecat departe... dupa gîndul tău

O,
de-aş putea
să rătăcesc în deşert,
să mă pierd...
aş uita mirosul de om,
de acel om care-şi
are rugăciunile neterminate
se va revarsa cerul peste ei,
îi va prinde într-un act
neplacut inimii lor,
va fi dezastru,
dezintegrarea perfectă,
răzbunarea divinului.
O,
de-aş putea
să păşesc pe primul gînd
al tău şi să-mi curăţ zilele
de vechiul vesmînt
ce l-am purtat atîta timp,
îmi este greaţă,
îmi vine să urlu de durere,
de mizerie, de chinul meu.
O,
de-aş putea
sa te găsesc în această umbră difuză,
în acest loc lipsit de aer,
de vînt si de adevăr,
de-aş putea să-ţi văd măcar un deget,
o unghie în care să pot să te ating...
O,
ce vreme înorată,
cu lacrimi şi scrîsnire,
cu bălti înflorate
şi imagini deocheate...
O,
aş vrea să fiu în visul tău,
să apar nestingherit de cuvinte,
de versurile mele ce le-am scris,
de rusinea mea ce încă-mi stă în cale...
O,
ce dor îmi este de cuvîntul tău,
de părul tău ca şi o stepa,
de ochii tăi rătăciţi în mine,
de spatele tău dalb ca şi laptele...
O,
ce neregăsit mă simt acuma,
mă simt ca şi soarele,
singur într-o galaxie,
ard şi-mi aştept sfîrşitul,
ard pînă la epuizare,
ard şi ard în mine
pîn la final,
pîn la ultima suflare...

Melancolie de toamnă

Aş vrea să fiu acolo
cu tine... Unde esti tu?
Nu ştiu unde te afli
dar vreau sa fiu acolo!

Îmi amintesc de chipul tău,
erai ca şi toamna, silenţioasă,
ca mii de frunze plutind pe-un lac
triste, dar de-o frumuseţe unică.

Îmi aduc aminte cînd ne plimbam
prin parcul botanic, făceam poze,
îti fotografiam trupul alături
de frunzele ce pictau natura.

Îmi aduc aminte de acele nopţi
în care noi doi ne mîngîiam pe bancă,
îti şopteam cuvintele divine,
cuvintele magice, mărunte...

Îmi amintesc de acel pod romantic
în care ţi-am dat primul sărut,
primul inel, prima îmbrăţişare...

Nu voi uita niciodată clipele cu tine,
momentele frumoase petrecute lînga tine,
minutele tîrzii cînd fugeam spre casă
căci întîrziam la cină...

Eram sinonim cu tine în acea vreme,
acum, parcă aş fi un antonim,
nici o metaforă nu mai pot fi,
căci cu tine eram figură de stil.

Dus de cuvinte

Iată-mă în faţa unor cuvinte
ce-mi sunt ca o spadă pentru mine,
ca un ecou schizofrenic
pierzîndu-se în zare.

Mă uit mereu la vorbele mele
şi ma gîndesc la cuvintele mele,
la sensul lor de existenţă
si felul lor de ineficienţă.

Mă pierd odată cu seara,
ca şi soarele în apus...
mă pierd în gîndurile mele
ce-s libere pentru un răspuns.

Torturez nimicul pentru a-l insufleţi!
Dar, blîndeţea mea ar fi în stare de ceva?

Solitar cum sunt eu, îmi exprim nevoile
faţă de cineva imaginar, faţă de ei,
ei cei care nici nu există în real
sunt doar în mintea mea, sunt doar holograme...

Palavra

Nu exista fiinta anonima,
nu exista nimic ca sa pot iubi
amar si nesatios,
lucid si patimas
in avampostul singuratatii.
Ma las prada disperarii
atunci cand ma indemn
sa-ti scriu o poezie,
un vers liric,
o taina spusa,
un cantec sumbru
pentru tot ceea ce esti tu...
As vrea sa ating perfectiunea,
sa te ating pe tine,
sa-ti alint fiecare
centimetru de pe trupul tau.
Esti atat de firava,
atat de sincera...
Sunt un poet singuratic,
fanatic si pulber,
poet al dezastrului
si tot ce scriu
parca se misca
cu viteza plugului,
viteza vesniciei.
Ma critic singur,
imi obiectez ca nu sunt
exceptional, nu sunt
cel dat de natura,
dar sunt un destin,
destin absolut,
in esenta pura, care,
conferindu-mi forta si pasiune
ma face sa ma simt onorat.
Melancolia mea ce-mi apasa sufletul
ma trimite in neant si agonie,
ma face sa dispar
ca si gemenii din 11 septembrie,
ca lacrima din ochiul tau,
ca si petalele trandafirului rosu.
Port in mine ca si voi
o carte sfanta,
cartea propriilor neimpliniri,
cartea poeziilor framantate
de un suflet prapadit si anxios.
Sunt rana si cutitul
in aceasta poveste apriga,
sunt amagitorul si amagirea
in launtrul meu...
Sunt eu, doar eu
si nu ma voi schimba.

In pragul usii

Pluteam solitar in pragul usii
si priveam intr-un tablou ascuns,
erai tu, iubito-n arta
si fara sa vreau, eram sedus.

Ca din sicriu scriam aceste randuri
si priveam acel tablou...
stiam caci glasul tau fetito
il simt, ii un cantec de bufon.

Ratesc sub norii negri
in tenebre ma ascund,
tot ce vreau sa-ti vad privirea
dar e bezna, sunt ascuns.

Intr-o seara blestemata
cu cadavre, zeci de scari...
este miracol, este tristete
in acest parc declansator.

O banca trista si timida
tremura de frig, de dorul tau,
scandurile-i se albise
si lacrimi curg pe trupul meu.

Te vedeam, erai departe
intr-un capat numit "nicicum"
nu puteam s-ajung la tine,
nu puteam sa te ajung...

Era un parc cu cruci si sfinxuri,
cu cavou si sicriu de plumb,
cruci aprinse, fete triste
si macabre ganduri imi alung.

Trist pe iarba verde deasa
unde mii de frunze se odihnesc
ii doar un cimitir, un camp de lupta
unde oameni si frunze se odihnesc.

Fara vise, fara sange
ma simt uscat, ma simt ucis,
sunt doar un sclav al fiintelor morminte
un tanar mort, fara nimic de spus.

Copila din "Librarium"

Imi atinteam privirile
pe zidul orb al sentimentelor
si in acea tacere penibila
se auzea doar huruitul tramvaielor triste.
Ma simteam dezintegrat de cuvinte,
de versuri parasite,
de ganduri deocheate
si vise ne-nplinite.
De multe ori ma opream
incapabil minute intregi
doar ca sa-mi amintesc ceva de tine,
minute care-mi pareau o viata
sa scriu despre tine,
despre chipul tau sumisiv,
despre trupul tau feminin,
despre tot ce esti tu
fata din "Librarium"...
In patul meu de tortura,
de melancolie depasita,
priveam incremenit norii fulgeratori
si scanteiatori
si ma gandeam numai la ce vazusem
in dupa-amiaza aceea...
Rataceam vrajit
de miracolul tau iubito,
rataceam intr-o lume fetida
si imputita pentru ca tu,
tu nu erai in ea...
Doamne, de-as fi in stare
acum sa scriu,
sa-i descriu ochii, trupul si gura,
sa-i descriu imaginea ei
ce-mi staruie in minte,
in subconstient,
in memoria mea!
Poate as scapa de acest chin,
oricat m-as chinui,
vreau oare sa scap?
Copila muta din "Librarium"
mi-ai dezintegrat privirea,
m-ai facut sa fiu un corb in noapte,
sa zbor unde-i fericirea.
M-ai facut sa tanjesc privindu-te
sa ma multumesc cu doar atat,
dar gandurile mele surde
nu aud, sunt nebun...
Priveam in ciuda zambetul tau fetito
caci nu puteam sa te ating,
doar priveam, priveam spre tine
ah, Doamne, vad un zambet trist.
Acoperit de-o blana de raze
de lumina sorelui amurg,
voi inalta fulgere albastre,
voi ridica brate si voi striga zambind
aceasta fata din "Librarium"
ma face alb, mai pur, mai pur...
ah, nu mai pot...

Labirintul gandurilor noastre

Pierdut in mirosul cartilor inchise
si expulzat dintr-un vechi decor,
ii "Librarium" cosul de cuvinte
si zeci de carti imi dau fiori.

O fata tanara asteapta-n spate
sa-i fie stearsa lacrima de dor,
sa-i marturiseasc cuvintele ramase
din poezia fara viitor...

In labirintul cartilor ramase
intr-o umbra ascunsa in decor,
acolo-i teama fetei frumoase
pasind in gol, pasind decor.

Pierduta-n gandurile sacre,
pierduta-n ochii mei caprui,
o vad cum canta, cum zambeste
cum numele mi-l spune-n gand.

Scena din tablou

Sub pomul solitar din parcul antic
zac zeci de oameni privitori
fara casa, fara nimic pe masa
tristi apar in acest tablou.

Refugiati...

Alcoolic mut cu barba mare
cu plete lungi, nitel murdare
acel batran ce sta-n ninsoare
isi numara zilele amare.

Refugiati...

Acea femeie cu copil de mana
isi plange trista soarta,
parasita solitar de lume
fara casa, fara nimic pe masa...

"Librarium"

Ma simt ca si-un copil
privindu-ti varfurile picioarelor,
privindu-ti degetele feminine
cu care mangai cartea pe
care o citesti.
Parul tau tandru ce curge
ca un rau pe pometii tai,
ce-ti lumineaza chipul
ca o stea ce sta pe cer.
Trupul tau sumisiv
ce sta inainte ochilor mei,
ma face sa scriu randuri,
ma face una cu tine,
acelasi trup, acelasi gand...
As vrea sa nu mai traiesc
privindu-ti miscarile tandre,
ochii tai ce se pierd in mine,
buzele tale umede de linsul
limbii tale
si umerii tai dezgoliti
fara patura mainilor mele.
Usor, ti-ai ridicat privirea
spre mine,
ma pierduse-m de realitate,
de ganduri si timiditate...
Vroiam doar sa-ti aud glasul,
sa-mi soptesti numele,
sa cunosc sufletul minunat
ce se ascunde
in acest trup al tau.
Sa-ti cunosc respiratia,
sa fac dragoste cu vorbele tale,
sa ma alint cu prezenta divina
si sa nu ma satur niciodata.
Oh, fata frumoasa, fata straina
cat de minunate sunt miscarile tale,
mana ta ce se plimba pe buzele tale,
si zambetul tau...
ma rog sa-mi stea in cale.
Voi darama barirele
sa pot sa fiu cu tine,
voi rasturna carul
sa pot sa ma leg de tine,
voi traversa apele
caci doar asa voi putea ajunge la tine.
Mii de carti ne-au stat astazi in cale,
milioane de cuvinte
ma duceau in gand departe
dar tot ce-ti spun acum in ultimele cuvinte,
la "Librarium" gandurile mele-s mute.

Sms-ul dragostei

Te urasc pentru ca existi
si odata cu aparitia ta
pe pamant,
eu m-am indragostit.

Te urasc pentru ca porti
numele de (...)* **
si atunci cand te strig
ma pierd si sunt de neregasit.

Te urasc pentru ca ai un
zambet dulce, ca de copil
si de fiecare data cand zambesti
risc sa te pierd.

Te urasc pentru ca ai un chip
atat de cald, chipes si frumos
iar frumusetea ta extraordinara
ma lasa rece. (ma omoara)

Te urasc pentru ca esti
asa cum esti, divina si
feminitatea ta ce-ti stapaneste trupul
este atat de arzatoare
incat ma ard cand te ating.

Te urasc in felul cum te porti,
te urasc pentru parul tau negru,
te urasc pentru ca ma iubesti,
te urasc pentru ca vei muri
si disparitia ta ma va ucide...

Te urasc pentru ca nu te urasc
si tot atat de mult pot sa-ti spun
cat de mult te iubesc...

* pune-ti ce nume vreti

Batut de cuvinte

Un chip de inger pierdut pe strada
gasit dupa ani te cautari
tu esti miracol, esti o cautare
un cuvant din colt de cer.

Solitar in ochii tai iubito
si privesc la vremuri ce vor fi
doar noi doi, intr-o lume pesimista
cu ganduri noi, cu ganduri la noi doi.

Picteaza-ma in gandurile tale
si fa-mi portretu pe-al tau chip
culori aprinse, culori inchise
sunete de corzi, sunete cantand...

Lovit ma simt de sentimente
si pufnesc intr-un planset de copil,
sunt plin de mine, de cuvinte
caci tot ce fac este de scris.

Sti tu oare...

Sti tu oare ca o sa te iubesc?

Trec prin ploi, prin vant si ceata
cu un gand apasator,
cu un gand, sa te vad la capat
sa te simt, sunt nemuritor.

Un portativ de sunet de vioara
imi mangaie urechea si al meu glas...
iti scriu din inima,
iti scriu cu aur,
vorbe dulci ce eu ti-am dat.

Intr-o seara in care noi dansam patetic
iti ascundeam inelul in palma mea,
simteam cum tremuri,
cum respiri iubito
cum te pierdeai in palma mea.

O impatimire ce ma duce in sentimente
imi punea pe buze; te iubesc,
dar eu cu glasul meu virilic
in taina iti spuneam
cat de iubesc...

Nu, nu ma pot ascunde
de adevarul ce-n inima il port,
il port pentru sufletul tau iubito
si-ti cant, ma amuza glasul meu.

O lacrima pierduta pe obrazul firii tale,
isi va gasi sfaristul in coltul buzelor tale...

Motive

Am motive sa te caut,
am motive sa te astept,
am motive sa-ti daruiesc iubirea,
sa-ti recit un vers maret.

Am motive sa rog vantul
sa te aduca, macar in umbra...
Am motive sa te caut
sa te gasesc, sa-mi dai iubire.

Am motive sa te strig pe dealuri
sa-mi aud ecoul recitand,
am motive sa te laud
si sa-ti scriu un vers divin.

Am motive de-a ma plange
caci sunt singur si pierdut,
am motive sa strig spre tine
caci te-am pierdut, pierdut raman.

Am motive sa ma gandesc la tine,
sa-nchid ochii si sa-ti spun ca-mi pare rau.
Am motive sa ma uit in poze
caci traiesc din amintiri...

Am motive pentru ca tu
m-ai invatat sa traiesc,
esti mereu in inima mea
si traiesc cu tine...

Mai am un singur motiv
sa ma gandesc la tine
pentru ca existi... si pentru mine
nu vei muri niciodata...

Te iubesc!

The Kiss

Simteam cum imi
zvacnesc buzele
de atata placere!
Ii pandeam gura
s-o fac sa tremure
de parca
ar fi cercetat
un ceas
demodat...
Aveam impresia ca,
sarutul ei
imi atingea
tot trupul,
ma alinta
intr-o voluptate muta,
leganatoare...
Buzele ei umede
veneau ca si briza marii,
le simteam
pana in adancul sufletului.
Imi parea atat de strain
acest sentiment
de parca nu
l-as mai fi intalnit niciodata.
In ciuda frigului
sarutul ei
imi incalzise
trupul, ma cuprinsese
o spaima a dragostei
mute, intr-o tacere
de biblioteca...

Pictand cu ochii inchisi

Ii seara...
Norii au acoperit cerul
si luna s-a ascuns de dupa munti,
eu in geam, privesc piesa de teatru
privesc la nori, sunt de neatins.
Ii frig...
Eu stau in geam cu ceasca-n mana
si savurez un ceai fermecator,
nige-n cet, ninge peste munte,
si eu privesc, pictura din decor.
Ii liniste...
Un cantec subit imi trece prin minte
si ma gandesc la ochii ei,
ii cantecul ce viata ti-o cuprinde,
"la drum" plec pe drumul tau.
Ii iubire...
Ma afund intr-un moment nostalgic
si ma gandesc la ea, la tot ce-a fost
ma uit in spate, clipe frumoase
ce-au trecut in vant, au trecut
risipitor.

In drum spre librarie

Mi-e atat de sete!
Ma dor picioarele...
Am pietre in pantofi.
Sunt condamnat!
Murdar!
Voi muri intr-o seara trista...
Zambesc!
Am puterea sa pasesc...
Trist!
Ma afund in sentiment...
Nunta!
Nunta stropilor de ploaie
ce-mi spala fata murdara,
ce-mi spala trupul gol
si plin de noroi.
Aruncat!
Aruncat ca un cotor de fruct
la marginea unei balti
urat mirosatoare...
Privesc!
Intr-o lume singura
unde-s doar eu
doi copaci
si-o veverita.
Motive?
Sunt destule
intr-un cadru departat,
intr-un intuneric vascos
ca si-o umbra de imparat al noptii.
Oftand!
De necaz, anxietate, slabiciune
si de toate motivele
pe care tu mi le-ai dat sa le port,
sa le car intr-o viata anonima
plina de noroi, de oameni tristi...
Intuneric!
Da, aici stam toti drepti
fara sa ne clintim...
Lumina!
Exista?

Casa de carton

Ce trist imi canta ploaia
pe`acoperisul de carton,
ce trist imi plange mama
in casa de carton...

Copii care dau culoare,
pamantului umed
isi plang si ei tristetea
in casa de carton.

Ploua, ploua
si apa se prelinge
se scurge trista-n casa,
in casa de carton.

Priviti cata suferinta
este`acolo sus in sat,
priviti cate lacrimi scurse
din ochii inlacrimati.

Un vant pripit se lasa
si norii plag si ei...
se varsa-n trista noapte
in satul de carton.

Copii murdari la gura,
parul ud si el...
se preling lacrimi pe paine
doar lacrimi pe carton.

Noroi si frunze-n balta
si plansete de om,
sunt lacrimi ce v-asteapta
sunt lacrimi pe carton.

Un pas grabit se duce
prin balti si prin noroi,
se-ndreapta catre lume
copilul ploilor.

O frunza ruginita
ce canta pe un carton
isi cauta drumul liber
in adapostul de carton.

Inchei aceste versuri albe
ce-s scrise pe carton...
caci pixl un-mi mai scrie
din cauza ploilor.

Priviri fanate I

Astept sa treca timpul aspru
sa pot sa scriu voroave cu folos,
dar tot ce vreau sa simt acuma
ii glasul tau venit de jos...

... de jos din gandurile mele
ce ma rapun intr-un tarziu
privirea-mi fura, gandul trece
si ochii tai raman inmarmuriti.

Rascolesc printre cuvinte,
printre stihuri ce eu ti-am scris
ma tot gandesc la ceea ce vine
si visul meu fara sfarsit.

Oare cand ma voi opune
gandurilor ce tu mi-ai asuprit?
... Vremuri majore, zile bune
si sange viu in ochii mei inchisi.

Astept acum sa treaca anul
poate taina eu imi voi schimba,
sa nu-ti mai scriu caci timpul doare
si pixul meu, eu l-am uitat...

Estompat aud chemarea
unui strigat involburat,
un drum saten imi taie calea
spre visul tau inlacrimat.

In jurul meu se canta lauda
unui colind de mult uitat,
incerc sa pot sa-mi schimb privirea
spre alt suflet incoronat.

Mereu ma-npiedic in amintire
in vorbe dulci ce tu-mi spuneai,
au trecut zilele bune
atunci cand eu inca-ti sopteam.

Acuma-s trist, palma-i crapata
ochii-s rupti de cuvantul tau,
dar nu-mi doresc decat odata
sa te vad sub bratul meu.

Stiu, stiu iubito draga
indiferent ce eu voi fi,
inima ta ce-n piept iti bate
va bate pentru al meu destin.

Nu voi uita nicicum privirea
ochilor ai tai divini,
voi uita oare privirea
ochilor ai mei batrani?

Nu stiu cat suflet am in mine
in trupul meu ferit de chin
ascuns ma simt, ferit de tine
dar pumnul tau m-a naucit.

Copii batrani eram odata
acum totul a luat sfarsit,
ne-am dus in jos, privirea-n ceata
si praf din noi, un praf de chin.

Strazile sunt vii fara de vise
si cerul de un cenusiu ratacitor
privesc prin geamul aburit de suflu
si ma rog, ma rog sa mor si eu.

In vremea trista ce-i afara
nu pot acum sa-ti scriu de dor,
vreau ca tu fetito draga
sa te pierzi prin gandul meu.

Ma ascund acum sa fiu cu tine
ratacesc prin zeci de strazi,
dar strazile pustii fara de suflet
se pierd si ele ca si-un calator.

Alint in mine al tau nume
ce-l port tatuat in al meu gand,
ii rosu viu ca si un sange
ca si-o frunza purtata-n vant.

Respir in voie cuvinte dalbe
ca si-un spirit venit de sus,
Ca si-un copil pierdut de mama,
pierdut de ea va fi un chin.

Pierdut ma simt fara de nume
incep sa cred ca-nebunesc
caci singur sunt, uitat de lume
intr-un colt fara de veci.

Nu exista sarbatoare
nici o taina fara secret,
ma simt defunct in viata asta,
drum spre casa nu gasesc.

Priviri fanate II

Acuma-i iarna, vantul bate
ploua tacut fara nici un glas,
anotimp mut, decedat in noapte
glasul tu ti l-ai uitat...

Dupa nori luna-mi zambeste
cu un zambet ratacitor,
nu o vad, glasu-i vorbeste,
canta de dor, de dorul tau.

Incerc sa nu-mi vad fata trista
ce in lacrimi s-a pierdut,
ingropat ma simt in mine...
dar nu invins, sunt mort de mult.

Sub o salcie plangatoare
la marginea unui lac desert,
eu scriu pe randuri calatoare
un vers placut de ochii tai...

Nu exista muzica mai plangatoare
decat cantul meu obscur,
citesc acum doar versuri albe
din cartea legilor de plans.

Gandul meu nomad se-ntreaba
ratacit intr-un vid neregasit
abandonat in spatiu, lacrimi si durere
fara sa gasesc nici un raspuns.

Urletul ii disperare-n mine
intr-un spatiu fara marginis,
dar urletul din mine-i calea
spre cuvantul tau rostit, spus...

Natura ma inebuneste la fel ca si tine
si ma regasesc printre ganduri fara rost,
sunt verzi si ele ca si un cantec
ca si-un cantec spus, rostit cu glasul tau.

Privesc spre chipul tau iubito
inconjurat de un nimb ratacitor,
ii trist si el ca si un cuget
ca si-un cuget din launtrul tau.

Imi amintesc si-acum, clipele trecute,
imi amintesc de tot ce-a fost frumos,
de sarutul dulce al zilelor trecute
de glasul tau, un glas patrunzator.

Sadesc mental in mintea mea letala
al tau trup despuiat infloritor,
esti ca si-un gand in primavara
infloresti, infloresti in jurul meu.

Frumusetea ta este abolirea cronologiei
si revolta impotriva timpului...
Sunt coplesit de aceste sentimente
ce ma-ncercau adanc in pasii mei...

Alung tacerea si voi veni la tine,
voi lua cu mine zori de primaveri,
pregatesc anotimpuri noi cum se cuvine,
si momente calde ce-ti vor da fiori...

Voi parasi melancolia lumii mele
pentru chipul tau dogoritor,
voi lupta cu pulsiunea timpurilor grele
si voi atinge bratul tau impunator.

Ma adancesc tot mai mult in mine
si fug de speranta ce tu mi-ai dat,
sarut nostalgic al tau obraz fetito
si ma arunc din nou intr-un necaz.

Gonesc printre randuri, oameni fara vina
si ma vad zburand spre al tau cuib,
dar tot ce-am spus acum iubito
a fost un gand, un gand nebun...

Alerg pe strazile intunecate
si ma pierd, ma pierd, visand usor
as vrea sa fiu la drum cu tine
sa-ti cant prin ploi, sa ne udam.

Lasa iubito lacrimile naturii
sa ne ude, sa ne spele de pacat,
sa fim mai puri, sa fim un cantec,
un cantec viu si ne-ncetat.

Intinde-mi mana sa ti-o sarut in ploaie
sa te ating sub cerul incruntat,
caci frigul rece de afara
te face mica ca si un dar...

Sfielnic sunt acum in ceata
si ma pierd de gandul tau
inca visez, visez iubito
la chipul tau ce-l port mereu.

Pierderi Diferite

Aristip calatorea pe mare spre Corint cand o furtuna a inceput sa zgaltaie vasul, iar filosoful a fost cuprins de panica. Un alt calator, vazandu-l speriat, i-a spus:
- Ca sa vezi cum e viata! Eu, care sunt un om fara prea multa intelepciune, nu ma sperii, iar tu, care esti filosof, tremuri de frica.
La aceste cuvinte, Aristip a replicat:
- Asta pentru ca, daca murim, nu se pierde acelasi lucru in cazul tau si in al meu.






                                                         sursa: Filosofia pentru bufoni