Dus de cuvinte

Iată-mă în faţa unor cuvinte
ce-mi sunt ca o spadă pentru mine,
ca un ecou schizofrenic
pierzîndu-se în zare.

Mă uit mereu la vorbele mele
şi ma gîndesc la cuvintele mele,
la sensul lor de existenţă
si felul lor de ineficienţă.

Mă pierd odată cu seara,
ca şi soarele în apus...
mă pierd în gîndurile mele
ce-s libere pentru un răspuns.

Torturez nimicul pentru a-l insufleţi!
Dar, blîndeţea mea ar fi în stare de ceva?

Solitar cum sunt eu, îmi exprim nevoile
faţă de cineva imaginar, faţă de ei,
ei cei care nici nu există în real
sunt doar în mintea mea, sunt doar holograme...