Palavra

Nu exista fiinta anonima,
nu exista nimic ca sa pot iubi
amar si nesatios,
lucid si patimas
in avampostul singuratatii.
Ma las prada disperarii
atunci cand ma indemn
sa-ti scriu o poezie,
un vers liric,
o taina spusa,
un cantec sumbru
pentru tot ceea ce esti tu...
As vrea sa ating perfectiunea,
sa te ating pe tine,
sa-ti alint fiecare
centimetru de pe trupul tau.
Esti atat de firava,
atat de sincera...
Sunt un poet singuratic,
fanatic si pulber,
poet al dezastrului
si tot ce scriu
parca se misca
cu viteza plugului,
viteza vesniciei.
Ma critic singur,
imi obiectez ca nu sunt
exceptional, nu sunt
cel dat de natura,
dar sunt un destin,
destin absolut,
in esenta pura, care,
conferindu-mi forta si pasiune
ma face sa ma simt onorat.
Melancolia mea ce-mi apasa sufletul
ma trimite in neant si agonie,
ma face sa dispar
ca si gemenii din 11 septembrie,
ca lacrima din ochiul tau,
ca si petalele trandafirului rosu.
Port in mine ca si voi
o carte sfanta,
cartea propriilor neimpliniri,
cartea poeziilor framantate
de un suflet prapadit si anxios.
Sunt rana si cutitul
in aceasta poveste apriga,
sunt amagitorul si amagirea
in launtrul meu...
Sunt eu, doar eu
si nu ma voi schimba.