Priviri fanate II

Acuma-i iarna, vantul bate
ploua tacut fara nici un glas,
anotimp mut, decedat in noapte
glasul tu ti l-ai uitat...

Dupa nori luna-mi zambeste
cu un zambet ratacitor,
nu o vad, glasu-i vorbeste,
canta de dor, de dorul tau.

Incerc sa nu-mi vad fata trista
ce in lacrimi s-a pierdut,
ingropat ma simt in mine...
dar nu invins, sunt mort de mult.

Sub o salcie plangatoare
la marginea unui lac desert,
eu scriu pe randuri calatoare
un vers placut de ochii tai...

Nu exista muzica mai plangatoare
decat cantul meu obscur,
citesc acum doar versuri albe
din cartea legilor de plans.

Gandul meu nomad se-ntreaba
ratacit intr-un vid neregasit
abandonat in spatiu, lacrimi si durere
fara sa gasesc nici un raspuns.

Urletul ii disperare-n mine
intr-un spatiu fara marginis,
dar urletul din mine-i calea
spre cuvantul tau rostit, spus...

Natura ma inebuneste la fel ca si tine
si ma regasesc printre ganduri fara rost,
sunt verzi si ele ca si un cantec
ca si-un cantec spus, rostit cu glasul tau.

Privesc spre chipul tau iubito
inconjurat de un nimb ratacitor,
ii trist si el ca si un cuget
ca si-un cuget din launtrul tau.

Imi amintesc si-acum, clipele trecute,
imi amintesc de tot ce-a fost frumos,
de sarutul dulce al zilelor trecute
de glasul tau, un glas patrunzator.

Sadesc mental in mintea mea letala
al tau trup despuiat infloritor,
esti ca si-un gand in primavara
infloresti, infloresti in jurul meu.

Frumusetea ta este abolirea cronologiei
si revolta impotriva timpului...
Sunt coplesit de aceste sentimente
ce ma-ncercau adanc in pasii mei...

Alung tacerea si voi veni la tine,
voi lua cu mine zori de primaveri,
pregatesc anotimpuri noi cum se cuvine,
si momente calde ce-ti vor da fiori...

Voi parasi melancolia lumii mele
pentru chipul tau dogoritor,
voi lupta cu pulsiunea timpurilor grele
si voi atinge bratul tau impunator.

Ma adancesc tot mai mult in mine
si fug de speranta ce tu mi-ai dat,
sarut nostalgic al tau obraz fetito
si ma arunc din nou intr-un necaz.

Gonesc printre randuri, oameni fara vina
si ma vad zburand spre al tau cuib,
dar tot ce-am spus acum iubito
a fost un gand, un gand nebun...

Alerg pe strazile intunecate
si ma pierd, ma pierd, visand usor
as vrea sa fiu la drum cu tine
sa-ti cant prin ploi, sa ne udam.

Lasa iubito lacrimile naturii
sa ne ude, sa ne spele de pacat,
sa fim mai puri, sa fim un cantec,
un cantec viu si ne-ncetat.

Intinde-mi mana sa ti-o sarut in ploaie
sa te ating sub cerul incruntat,
caci frigul rece de afara
te face mica ca si un dar...

Sfielnic sunt acum in ceata
si ma pierd de gandul tau
inca visez, visez iubito
la chipul tau ce-l port mereu.