Banca din amurg

Mă uit trist la banca singură
ce stă ascunsă printre copaci,
mă uit la ea, îi părăsită
doar un pom ofteaza lîngă ea.

Îi privesc scîndurile rupte
şi vopseaua ce tristă sa uscat,
îi văd neclintita poziţionare
ce spre apus, acol va sta.

Ploua infernal cu frunze
şi zăceam pe ea îngîndurat,
priveam cerul printre frunze
gînduri zburau, vise-mi sopteam.

În departare, în ceaţa deasă
se zvoni un călător pribeag,
era un suflet mult departe,
pierdut era printre copaci.