Copila din "Librarium"

Imi atinteam privirile
pe zidul orb al sentimentelor
si in acea tacere penibila
se auzea doar huruitul tramvaielor triste.
Ma simteam dezintegrat de cuvinte,
de versuri parasite,
de ganduri deocheate
si vise ne-nplinite.
De multe ori ma opream
incapabil minute intregi
doar ca sa-mi amintesc ceva de tine,
minute care-mi pareau o viata
sa scriu despre tine,
despre chipul tau sumisiv,
despre trupul tau feminin,
despre tot ce esti tu
fata din "Librarium"...
In patul meu de tortura,
de melancolie depasita,
priveam incremenit norii fulgeratori
si scanteiatori
si ma gandeam numai la ce vazusem
in dupa-amiaza aceea...
Rataceam vrajit
de miracolul tau iubito,
rataceam intr-o lume fetida
si imputita pentru ca tu,
tu nu erai in ea...
Doamne, de-as fi in stare
acum sa scriu,
sa-i descriu ochii, trupul si gura,
sa-i descriu imaginea ei
ce-mi staruie in minte,
in subconstient,
in memoria mea!
Poate as scapa de acest chin,
oricat m-as chinui,
vreau oare sa scap?
Copila muta din "Librarium"
mi-ai dezintegrat privirea,
m-ai facut sa fiu un corb in noapte,
sa zbor unde-i fericirea.
M-ai facut sa tanjesc privindu-te
sa ma multumesc cu doar atat,
dar gandurile mele surde
nu aud, sunt nebun...
Priveam in ciuda zambetul tau fetito
caci nu puteam sa te ating,
doar priveam, priveam spre tine
ah, Doamne, vad un zambet trist.
Acoperit de-o blana de raze
de lumina sorelui amurg,
voi inalta fulgere albastre,
voi ridica brate si voi striga zambind
aceasta fata din "Librarium"
ma face alb, mai pur, mai pur...
ah, nu mai pot...