Plecat departe... dupa gîndul tău

O,
de-aş putea
să rătăcesc în deşert,
să mă pierd...
aş uita mirosul de om,
de acel om care-şi
are rugăciunile neterminate
se va revarsa cerul peste ei,
îi va prinde într-un act
neplacut inimii lor,
va fi dezastru,
dezintegrarea perfectă,
răzbunarea divinului.
O,
de-aş putea
să păşesc pe primul gînd
al tău şi să-mi curăţ zilele
de vechiul vesmînt
ce l-am purtat atîta timp,
îmi este greaţă,
îmi vine să urlu de durere,
de mizerie, de chinul meu.
O,
de-aş putea
sa te găsesc în această umbră difuză,
în acest loc lipsit de aer,
de vînt si de adevăr,
de-aş putea să-ţi văd măcar un deget,
o unghie în care să pot să te ating...
O,
ce vreme înorată,
cu lacrimi şi scrîsnire,
cu bălti înflorate
şi imagini deocheate...
O,
aş vrea să fiu în visul tău,
să apar nestingherit de cuvinte,
de versurile mele ce le-am scris,
de rusinea mea ce încă-mi stă în cale...
O,
ce dor îmi este de cuvîntul tău,
de părul tău ca şi o stepa,
de ochii tăi rătăciţi în mine,
de spatele tău dalb ca şi laptele...
O,
ce neregăsit mă simt acuma,
mă simt ca şi soarele,
singur într-o galaxie,
ard şi-mi aştept sfîrşitul,
ard pînă la epuizare,
ard şi ard în mine
pîn la final,
pîn la ultima suflare...