vineri, 30 martie 2012

Năpastă nepăsătoare

Întodeauna m-am zbătut cu o singură
intenție de a înceta să mă mai zbat
și mă plasez în istoria gândirii mele
și tot ce-mi rezultă e un rezultat nul.

Fericirea este o moarte necunoscută,
dragostea, o nefericire inefabilă.
Și eu pendulez între doua stări
și nici una din ele nu-mi determină un zâmbet.

Sfârtecat cum sunt, sunt incapabil
pentru a mai trăi o clipă ci doar o anxietate
și-un regret mă face mai jovial decât viața...
Sunt un om fără prezent, trecut și mai ales viitor.

Mă trezesc dimineața cuprins de o stare
și nu simt să mă împac cu mine însumi,
accept moartea ca pe o căsătorie,
c-un dezgust amuzat de propria-mi stare;

mă lamentez ca un țicnit de dispariția
gândurilor mele și mult mai bine mi-ar fi
să-mi duc existența într-un neant
și tot ce-mi închipui, sunt epoci degradate.

Nu voi înceta să-mi învinuiesc soarta
și prostia și rușinea ce m-au cuprins
nu vor putea să-mi sufle-n trecutul pătat,
tenebros, asudat parcă dintr-un înfern.

Din toți nefericiții, sunt cel mai nefericit.
Simt în mine pacea de dincolo de mormânt,
pacea, ce, mă zbat s-o explic lumii, dar,
nimeni, nimeni nu-mi oferă o clipă de zâmbet.

Ajung să strig uitându-mă-n oglindă:
"Vai, sunt un abis, sunt un abis..."
Lumea mă zărește ca un compromis
"Și vai, sunt abis, sunt abis;"

Sunt inacceptabil în preajma fericirii,
mizantropia mi-e termenul inventat,
tristețea mi-a urcat pe piedestalul lămuririi
și lacrimile-mi sunt țepi neîngropați.

Și plâng acum în starea ființei tale,
plâng irespirabil în preajma ta funebră
și sunt istoria, gândul și calvarul
îngrămădirea de morminte, de căi și defavoare.

marți, 27 martie 2012

O stare de cuvinte

Părăsindu-te pe tine,
e ca și cum un om ar părăsi această lume.
Tu ești rădăcina trupului meu,
tu ești pământul pe care trăiesc,
pământul care m-a făcut să înfloresc;
ești roua dimineții mele,
ploaia ce mă inviorează
și amurgul pe care-l privesc în fiecare seară...

joi, 22 martie 2012

Gândul zilei

Nu-i ceas, nu-i clipă, nu-i zi să nu cad în prăpastia sfârtecării mele!

miercuri, 21 martie 2012

Preludiu

Încep preludiul dezintegrării mele,
încep cu lacrimile-n ochi;
sufletu-mi pueril uitării,
un trup patetic fără rost;

joi, 15 martie 2012

Discuție cu un "asasin"

Nu știu dacă ploaia mă va spăla vreodată. Stau ud, trist și afundat într-o melancolie deplină, scoasă parcă dintr-un tablou uitat, prăfuit, aruncat undeva într-un cufăr vechi de mii de ani. Starea mea e ca și norul ce stă să vină înlăcrimat, ca un fulger ce nu lovește nimic, nici măcar pământul.

- Știi care e secretul fericirii?

- Nu, nu-l știu… și… știi, niciodată nu m-am gândit la asta. Tu știi?

- Nu, credeam că-l știi tu și-mi doream să fiu pus în temă, vorbesc doar din auzite despre acest sentiment ce încă îmi este străin mie.

- Auzi, dar tu ai plâns vreodată? Mă tot gândesc la această stare fiindcă plâng mereu și mai ales atunci când plouă, plouă mereu; plâng pentru că nimeni nu și-ar da seama de starea mea, plâng singur și sufăr singur…

- Cred că ai o problemă, ar trebui să nu mai plângi, adu-ți aminte de mine când plângi, poate te va lua râsul.

- De ce să râd aducându-mi aminte de tine, ești clovn? Dacă mi-aș aduce aminte de tine, m-ar lua mai tare plânsul, nu mi-ar mai trece nicodată și lacrimile mi-ar lăsa dâre pe față și nu aș arăta tocmai plăcut.

- Mai tare? Omule, eu sunt fericirea, eu sunt ceea ce tu cauți, nici Dumnezeu nu mă poate înlocui, nici omul negru. El vine să-ți fure sufletul, eu vin să ți-l dau, să-ți ofer ceva mai bun, ceva ce tu n-ai avut nicidoată, ceva ce omul nu-și poate imagina, ceva ce…

- Vorbești acum de parcă te-ai referi la muzica lui Bach, auzi la tine, “ceva ce nu-ți poți imagina”, cine te crezi? Ești cumva imposibilul de atins?

- Sunt timpul pe care îl uiți, timpul ce trece, sunt ucigașul perfect și vă distrug pe toți cu timpul. Eu sunt timpul tău, timpul ce nu ți-l acorzi, timpul când va fi timpul;

miercuri, 14 martie 2012

Dialog pesimist

În ziua aceea omul era pustiu, nici liniștea nu-l tulbura.

- De ce nu ai venit?

- Nu am putut, sentimentele m-au ținut legat în casa, eram mișcat din vina vremii pe care o vedeam în afara casei mele, mă simt atât de tulbure, atât de neliniștit.

- Spune-mi că l-ai terminat, spune-mi că totul e așa cum cred eu că e și…

- Îmi pare rău, nu am terminat nimic, defapt, știi, nici nu mă apucasem, te-am mințit. Nu pot să încep ceva ce nu simt. Sunt dus naibii, sunt o umbră și atât, mă străpung razele unei lumânări, uneori am impresia că văd prin mine, iartă-mă.

- Și cu mine cum rămâne? Mi-ai promis lucruri, sentimente, picturi, tablouri, mi-ai spus că vom fi noi, că nimic din noi nu va muri, iar acum, acum simt că tu…

- Simți că te-am mințit! Știu! Ți-am spus mai devreme, iartă-mă, nu știu daca vei putea face aceasta, dar iartă-mă pentru că nu ți-am terminat pictura, iartă-mă pentru că am rămas fără culori.

Afară ploua liniștit, era frig, ceața era ca un nimb deasupra pământului și-n jurul chiparoșilor, stropii dansau un vals strâns, un vals etern, nimeni nu putea tulbura seninătatea vremii, dezgustul acesta plumburiu, tenebros și sceptic. Când omul refuză dărnicia altuia, înseamnă că pesimismul e mai presus decât orice în viața lui;

marți, 13 martie 2012

Un gând elegiac

Din acest tabloul al tristeții
țâșnea marginea atletică a vremii,
o veche suferință ce-și plomba
drumul spre o speranță numită vacarm.

Duioșia cristalină, duioșia
echilibrului instabil al vremurilor trecute;
mă predau singurătății și-mi pun sufletul
într-o victorie trecătoare, efemeră...

Mă topesc în propria mea umbră,
renasc sub cerul liber doar în amăgiri
și carnea-mi tremură-n neștire
și oasele-mi sunt prilej de nebunie.

duminică, 11 martie 2012

Gândul zilei

Sunt în umbră ca și malul unei ape acoperit de crengile plângătoare ale unei sălcii!

sâmbătă, 10 martie 2012

O moarte programată

Închide-ți ochii-n timp de-ardoare
cu saltul tău pășit spre "nemurire",
întinde-te-n asfaltul crud de moarte
ce te va duce-n neant și fericire.

Regretă-ți viața chinuită
nici zâmbete n-ai întâlnit,
aruncă-te în golul morții
ești liber să plutești în infinit.

N-ai iubit decât povara,
lumea aspră te-a chinuit
ai fost și tu cândva un zâmbet
atunci când tu, tu te-ai născut.

Acum ți-e timpul, timpul vieții
să clarifici deznodământul suferind
să crezi că tu în rai vei plânge
dar infernul te-a primit.

Și plângi plutind spre zări morbide
trupul tău ce e de lut
pământ au fost strămoșii noștrii
pământ ești tu în asfințit.

vineri, 9 martie 2012

Medana

Eva

Gândul zilei

A fi un om corect înseamnă a fi un om incomod!

vineri, 2 martie 2012

Gândul zilei

Cel mai mare sadism: să fii un "chinuit" surd din naștere și să nu ai parte de neantul putrezit al melodiilor lui Bach. Această constelație ce a depășit imaginația umana, acest prilej ce te face să-ți înfigi degetele în sculpturile lui Buonarroti.

joi, 1 martie 2012

Din valul dorinței mele (Personajului empiric)

Carnea ta e ca laptele proaspăt.
Cu emoție observ cât de albă și
catifelată îți este pielea;

simt urcând în mine un val sălbatic
de dorință, un val frenetic, pătimaș;

trupu-ți sumisiv, moale și parfumat,
curat și mai ales luxos, frenetic
și mai ales stăruitor...

Ești geneza unei făgăduieli,
geneza unei legende și consternată
mă privești din zâmbetu-ți trandafiriu;