duminică, 29 noiembrie 2009

vineri, 27 noiembrie 2009

Meandrele melancoliei

Mă las furat de meandrele melancoliei
bacoviene, ascult harpele pe lacuri,
toate cântecele lebedelor pe moarte,
frunzele căzând, cuvintele care urcă la cer
şi glasul Celui Veşnic predicând prin văi.

Te privesc cum Abélard o privea pe Héloïse,
şi strălucim ca o cometă pe imensitatea
întunecată a universului şi răsărim odată
cu soarele, cu roua acelor dimineţi umede...

Iar acum, nedumerit, nu-mi pot imagina
că liniştea în care trăiesc e fericirea
la care am visat, că tu faci parte
din acest decor pustiu şi plin de tine.

joi, 26 noiembrie 2009

Măsura repulsiei

Ploaia se oprise. Se crăpă de ziuă,
iar pe ramurile desfrunzite ale
pomilor solitari, păsările
stăteau nemişcate, zburlindu-şi
penele mărunte în vântul rece
al dimineţii. Câmpia întinsă
se pierdea în zare şi pâlcuri
de copaci din jurul băncilor
păreau din loc în loc, nişte pete
de un violet ce bătea ca dintr-un amurg,
negru... Îmi pierd în orizont nuanţa
tristă a sufletului şi mă renasc
odată cu duioşia mea, cu puţinul
cuvânt care-mi redă aripi pentru
o singură bătaie, o singură scânteie
care m-ar mai putea trimite cufundat
într-o dilemă a singurătaţii,
a tristelor basme care mi-au invadat sufletul.
Nu vreau să mai renasc încă o dată,
să calc strâmb pe aceste drumuri strâmbe.
Nu vreau să mai respir cuvinte amare,
nici cele dulci, dar vreau să pot
desluşi tainele unor clipe fără margini...
Tandru de înspăimântător îmi sunt versurile,
aceste rânduri care-mi sunt ca o rană,
ca o urmă amprentată de un "rezid" raţional.
Nu ştiu dacă regret ceea ce am cedat,
sau dacă iubesc mai mult acel prag.
Sunt un mistic plin de credinţă, plin de adevăr,
plin de nostalgia unei toamne blânde cu
acel miros de vin, de cramă care îmbină
sfoiagul cu aroma vinului roşu...

luni, 23 noiembrie 2009

Deşertul pentru totdeauna

Oscilez între realitate şi reverie
ca un clovn între râs şi plâns...
Acuma ştiu cum e cu uscăciunea
deşertului din mine. Simt acea
uscăciune în suflet, o singurătate
adevărată fără un scop!
Simt cum toate se usucă în jurul meu,
cum toate crapă de uscăciunea
unui deşert solitar...
Care ar fi rostul privirii înapoi
atunci când păşesc prin deşert?
Vântul, mereu îmi şterge urma şi
unde privesc, zăresc doar o
"fată morgană", un cântec de uscăciune,
o pierdere de nefericire...
Caut fericirea în sufletul tău,
dezmierdarea trupului tău,
chiar şi în mijlocul deşertului,
în deşertul pentru totdeauna!

vineri, 20 noiembrie 2009

miercuri, 18 noiembrie 2009

Broderii de gând

Privesc un arbore, într-o
zi imobilă cu soare şi când
minunatele lui frunze par broderii
ale unei inimi de primăvară
simt că renasc, că mă ridic spre azur,
că plutesc în conştiinţa mea,
în felul meu nostalgic şi visător.
Îmi pierd puterile când te privesc,
când toată frumuseţea ta
stăpâneşte toate anotimpurile
şi în gândul tău stăpâneşte sensibilitatea vieţii,
a traiului şi stimatizării de natură!...

duminică, 15 noiembrie 2009

Gândul zilei

Mă simt ca o câmpie pe care nu mai încolţeşte nimic

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Stigmatizat de imanenţă

Nu mai contează ce mod
de distrugere mi-am ales.
Mi-am ales să fiu îngropat
într-o bibliotecă, nu într-o cârciumă!
Dar în gândul meu, acolo jos
există o formă de a-mi spune
că rezultatul este acelaşi.

Modul meu de autodistrugere
dovedeşte ceva numai pentru
felul unui om singuratic.
Mi-am umplut singurătatea cu
cărţi, ambiţii, un mod de scepticism,
frunze şi parcuri şi o risipă de cuvinte
care mereu le îmbin cu dezintegrarea.
Mi-am pus oglinda pe un tavan,
căci atunci când mă trezesc, să mă pot privi.
Mereu îmi uit chipul!...

Când singurătatea mă face
contemporan cu moartea,
rămân într-o eternitate
pur în tăcere!
Infinitul meu de "poet" este plin de
venin, este o oază în deşertul meu.
Mi se rostogolesc munţii şi stâncile
în gândurile mele colţuroase...

marți, 10 noiembrie 2009

Gândul zilei

Ce stranie şi neînţeleasă oboseală!

duminică, 8 noiembrie 2009

Din dispreţ pentru lacrimi

Sunt zile de toamnă
atât de dizolvante,
cu un vânt rece şi deprimant,
când ţi se pare că toţi
vor muri până în amurg,
iar gândurile vor supravieţui
spectrali şi visători...
În astfel de zile, îmi aduc aminte
de un nume minunat de fată,
care nu mi-a spus nimic chinuitor,
nimic subversiv, greu...

Mă gândesc la o hermeneutică
de lacrimi, un izvor melancolic
care plânge în mijlocul unei păduri
izolate de nori solitari
şi plini de vehemenţă deşertică.

Nu odată simţi nevoia de a muri
şi mă întreb zadarnic de unde
pleacă această pornire de autodistrugere.
Când mă cred în pragul eliberării,
mă pomenesc cu buzele umezite
de intervenţii indiscrete ale milei,
de haotica gândire a singurătăţii,
a dezizolării şi pragamaticii
cuvintelor mele...

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Lacrimă şi agonie

Gândul meu este o cosmogonie de lacrimi,
un tremur nostalgic, izvorât din fiorul
transcendent al inimii, al sufletului...

Mă lupt cu absurditatea permisă, legala...

O datorie de singuratic este să rămână mai singur!

Am fugit de toate aceste lucruri pământeşti
şi m-am oprit la Tine Doamne, şi-mi ascult tăcerea
şi nu-mi pot înăbuşi glasul într-un tremur de copac,
bătrân şi plin de oboseală sufletească...

Singurătatea te face contemporan cu plecaţii,
ajungi să gândeşti ca un trup mort, fără suflet
şi plin de culoarea unui cer cenuşiu, gri,
o culoare de înec, de moarte... Alungă-mi tăcerea!

Tot ce-i în mine ţipă după viaţă, după sufletul
găsit la marginea drumului solitar... Erai
singură pe lume şi cu ajutorul nostru
ne-am ridicat ca dintr-un cimitir, ne-am săltat
unul pe celălalt şi am strigat spre cer, spre
locul unde alergăm amândoi, spre viitor...

Cât de paradoxale îmi sunt gândurile, tainele
noastre... Iubeşti un poet care toarnă un
parfum de agonie peste un alfabet liric şi dacă
în genere te poţi lega de fiinţa mea care nu
răspândeşte adieri de amurg, te voi iubi cât timp mai am!

joi, 5 noiembrie 2009

Tăcere de apus

Sunt poet şi genealogia lacrimilor
n-o mai cunosc, mi-a rămas
străină şi estompată totodată...
Credinţa mea este un leagăn
şi naşterea dorinţelor,
un răsărit dulce şi obscur!

Ascult tăcerea apusurilor!

Acesta este glasul tăcerilor mute
al nopţilor tăcute...

Am o iubire exhaustivă şi cerul
meu nu permite gândul fără un vis
şi sub mine se întind ape adânci
fără un sfârşit...

Furtuna din mine nu-mi dă impresia de viaţă!

Arborii îmi păzesc tăcerea,
şi tăinuiesc într-un luciu întunecos
chiar dansând în umbra lor palidă
şi plină de o frenezie de fecioară...

marți, 3 noiembrie 2009

Catren singur

Şi de ţi-aş săruta fruntea delicată
şi ochii tăi de turturea,
n-aş mai dispărea în lumea-mi vagă,
ş-aş muri în preajma ta...

duminică, 1 noiembrie 2009

Mama


Mama poetului Valentin Marius Brad