luni, 22 februarie 2010

miercuri, 17 februarie 2010

Mi-aduc aminte

Mi-aduc aminte:
Cad frunze şi înfloresc
muguri pe ramuri
solitare, solitare, solitare.

Renasc primăveri
şi câmpiile
se înverzesc
ca mătasa broaştei verzi,
verzi, verzi.

Mi-aduc aminte:
Clipă de clipă,
secundă secată
de lipsa timpului efemer

şi răstimpul paradisului
e atât de vag,
atât de solitar în el,
în el, în el...

Mi-aduc aminte:
Plecăciuni înaintea
mormântului tău
şi decăderi estompate

în drumul cugetului tău.
Tu şi tu şi tu şi tu,
o rămâi, rămâi, rămâi...

Mi-aduc aminte:
Plecat acum, acum, acum
în zarea fără orizont
şi tu şi eu şi eu şi tu

în zare ne vom duce
mai mereu, mereu, mereu...
Plec plângând, plângând,
plângând!...

Mi-aduc aminte:
aminte, aminte, aminte
ca "a minte" nu e
adevar, adevar, adevar...

Cerşind în lacrimi, adevar
şi nu minciună,
atât,
mi-aduc aminte!... 

aminte,
aminte,
aminte...

vineri, 12 februarie 2010

Gândul scenei din izolator

În tăcerea moale aşternută
ca praful peste lucrurile
din camera în care m-am retras,
orice sunet mă face să tresar.

Mă simt odată cu cărţile, cu versurile
poeziilor lui Nichita, Eminovici...
Trăiesc printre lucruri şi cărţi,
igrasie şi amintiri...

Cât de solidificat îmi simt trupul,
lacrimile traversându-mi pomeţii
şi lăsându-mi urme cristaline,
urme solitare fără pereche.

Adulmec fără rost mirosul pustiu
al deşertului, mirosul de nisip
nomad. Mirosul strângerii
de mâna pustie care mă îmbrăţişa.

Renasc privindu-mi rândurile
rănilor care mi-au stors puterea,
creaţiile lirice ostentative
în melancolia lor, a cuvintelor.

Rabd ca o fecioară în singurătate,
ca un solitar într-un deşert,
ca un gând fără de minte,
ca o zi făr` de amurg...

Oftând înzecit înlăcrimat durerii
asuprit în rânduri şi-n triste văi,
pierdut sunt omul rugat durerii
în liniştea pierzării, tristelor văpăi.

Doar un sâmbure cristal de rouă
în vremea udă de lacrimi dulci,
când tot e farmec şi dat uitării
doar o lacrimă de dor şi plâns.

Efemere lacrimi şi nopţi uitate
de gândul trist al tristelor uitări,
lumina tristă ce-i obscură
în drumul meu cu paşi stingheri...

miercuri, 10 februarie 2010

Ceea ce a unit Dumnezeu omul să nu despartă.

 Când un bărbat şi o femeie şi-au zis "da" unul altuia, căsătoria aceea este consemnată de Dumnezeu, şi în ochii lui Dumnezeu ea durează atâta vreme cât trăiesc amândoi soţii. De aceea, dacă ei se despart, chiar dacă i-a despărţit un tribunal, Dumnezeu nu-i desparte. Pentru Dumnezeu ei sunt soţ şi soţie. Şi dacă unul dintre ei se recăsătoreşte, Dumnezeu consideră că acea alianţă nouă este adulter.

 Aceasta nu înseamnă că cei recăsătoriţi după un divorţ nu mai pot obţine iertare. Ei pot obţine iertare, dar pentru aceasta trebuie să admită că recăsătorirea lor a fost un păcat şi să vină cu această recunoaştere şi pocăinţă la Dumnezeu şi El va avea milă de ei. Este important aici să vedem că, după Cuvântul lui Dumnezu, această recăsătorire trebuie să fie de acum o permanenţă. Desfacerea aceste noi căsătorii şi reîntoarcerea la primul partener nu mai este permisă. Lucrul acesta ne este spus tot în Biblie, în Deuteronom 24:2-4.


Viaţa de familie - Elisabeta şi Iosif ŢON

marți, 9 februarie 2010

Gândul zilei

Aşa cum pomii rodesc pe pământ, poeziile mele vor deveni hrană!

duminică, 7 februarie 2010

Bob Marley


Îmi pare extrem de rău că ieri nu am putut sa public acest post. Ieri, 6 februarie s-au împlinit 65 de ani de când a luat naştere cel mai mare interpret de muzică reggae, nimeni altul decât Bob Marley. Eu personal îl văd ca pe un zeu al acestui stil de muzica. El este cel mai cunscut interpret de muzică reggae, şi este privit ca un profet al mişcării Rastafari.

Bob Marley a murit într-un spital din Miami la 11 mai 1981. Cu o lună înainte, Bob fusese decorat cu Ordinul de Merit al Jamaicăi, a treia mare onoare a naţiunii, ca semn de recunoaştere a inestimabilei sale contribuţii aduse culturii acestei ţări. Pe 21 mai 1981, onorabilului Robert Nesta Marley O. M. i se făceau funeralii oficiale din partea poporului jamaican. După funeralii (la care a asistat şi Primul ministru ca lider al Opoziţiei ) corpul lui Bob a fost înmormântat în satul său natal , Nine Miles, în nordul insulei, unde se odihneşte într-un mausoleu. Bob Marley a murit la 36 ani. "Jah love rasta man"

vineri, 5 februarie 2010

Vals

Vals, vals de singurătate
pe nisipul mării, pe
ramurile plopilor bătrâni,
pe frunzele ce-s în adormire,
pe frunzele ce-s freamăt
legănând.

Vals, vals lângă vioara lui Enescu,
lânga floarea de pe colţ,
cu râvnă strig în dansul serii,
plutesc pe paşi de
călător...

Vals, vals lângă Piazzolla,
vals nedumerit amurg...
păru-ţi prins şi rană-n
suflet,
vals dansez când sunt
pe drum.

Vals, vals cu soarele
şi luna,
vals cu stele din amurg,
vals când totul n-are
viaţă,
vals când totul moare
crunt.

Vals, vals când crunt
oftează ziua,
vals de triste întâmplări,
vals cu neantul
cânt într-una, cânt
în valsul frunzelor.

Vals, vals pe acest
pământ amorf
cuprins de întuneric
unde Via Dolorosa e un vals,
un vals tăcut în drum spre
Golgota...

luni, 1 februarie 2010

Răcnet de topenie

Acelaşi nisip pe care înaintează
Afrodita curge şi în clepsidre,
curge şi în poalele mării, a
oceanelor nestingherite de nimbul

unui soare sufocant şi plin de
melancolie. O, nisip de singurătate
fără umbră şi făr` de talpă.
O, nisip de pubertate cu gând

de adolescentă înlăcrimată.
O, tu nisip din Troia care-ţi
croieşti sugrumate ramuri.
O, tu nisip din Terra cel ce

cânţi alternosfera... O,
când glasul tău iubito e leandru,
ca nisipul cântător de lanceolat.
Şi samavolnicia ce-ţi răpeşte suflul

umanim cu fâlfâitul...
ding-dang doar un suflu pe nisipul
nisiops de suflu, suflu şi respir
cu ochii căci sunt pământul lui Sofocle...

Şi eu fug în dezmierdare,
în alergarea nopţii evaziv,
echivoc de trista înlăcrimare,
confuz, confuz sunt eu acum!