vineri, 31 decembrie 2010

Hei, mândră privighetoare

Hei, mândră privighetoare
ce-mi rămâne din tine?
Amintirea, gingăşia ta,
surâsul tău uşor, diafan,
înmiresmat,

imaginea ta plutitoare, caldă,
şi nespus de dulce a celei vii,
mai dulce chiar decât cea vie,
pentru că ştiu prea bine că într-o zi

mă vei părăsi fără urmă, iar eu,
eu unde voi rămâne? Eternitate?
Eternitatea îmi năruie plăcerile!

Amintirea ta o voi purta în veci,
fanotmă iubită, pisică voluptoasă
plină de gânduri ca un cireş
de flori în amurg de primăvară.

Aşează-te pe un singur trandafir,
unul singur, fără spini, ca nu cumva
să-ţi răneşti ghearele, să nu-ţi înţepi
amintirile şi poate uitările tale.

Adu-ţi aminte de o singură floare,
roşie, albă... să fie pe placul
ochilor tăi ca la vedere să fiu
ceea ce tu îţi doreşti, ceea ce tu vrei.

Destinu-i doar o vorbă şi vorbele sunt vide!

Scrie-mi cu lacrimi atingerile tale,
şoaptele pe care tu le-ai rostit.
Scriele în nori, în amurg...
Voi privi spre cer şi voi înţelge!

Trandafirii

Trandafirii s-au scuturat,
încetul cu încetul, din
pricina vibraţiei, şi-au luat
zborul, unul câte unul...

joi, 30 decembrie 2010

Revelion

Ce prostie să serbezi cu atâta încăpăţânare trecerea unui an în sosirea altuia. Obligaţia şi dreptul lor să vină şi să treacă. Lumea asta, bătaie de joc în faţa timpului. Şi să te mai şi bucuri că anul s-a pierdut şi despre celălalt nu ştii nimic în ce te priveşte.

marți, 28 decembrie 2010

Gândul zilei

Bărbatul şi femeia cred că se aleg unul pe celălalt...

Another ass

4th floor

Frozen tree

luni, 27 decembrie 2010

duminică, 26 decembrie 2010

Moartea lui Klaes van Baarnheim

Klaes murise tulburat,
singur, trist şi-ndepărtat.

Fără început şi fără capăt,
o vreme nesfârşită de
disperare şi de linişte...

Klaes murise tulburat,
în mizerie, lacrimi...

murise tulburat!

vineri, 17 decembrie 2010

Surâs polemic

Îţi priveam lăuntric ochii
şi te simţeam copleşită în tristeţea ta
nu visam că încă, îţi plâng ochii,
nu ştiam nimic ce-i în calea ta.

Aveam o teamă în a te atinge,
aveai surâsul tău pierdut,
nu ştiam privindu-ţi ochii
singură surâdeai la nesfârşit.

Nu eram decât cu doi paşi înaintea ta,
dar privindu-ţi chipul peste-mi umăr
simţeam cum surâzi în urma mea
şi eu cu un surâs, te priveam lăuntric.

Sceptică şi pesimistă în surâsul tău
priveai îmbujorată peste-ţi gânduri,
singură erai pierdută-n lumea ta;
trist îţi e surâsul, tristă-i calea ta!

vineri, 10 decembrie 2010

Această ramură a tristeţii

Această ramură a tristeţii
a cărui urmă peste noi
de ieri, de azi mă tot sugrumă
mă face lent, mă face mort.

Această ramură a tristeţii
ce-i duh din mine jovial,
umbrit pământ de astă lume
umbrit de somnul inuman.

Umbrit de somnul inuman
a cărui trai piedestal,
mă tot frământă universul
sufletu-mi e inuman.

Umbrit de somnul inuman
mă tot târăsc văzându-mi chipul
din tot ce fac e inuman,
mă tot scârbesc privindu-mi chipul.

Mă tot scârbesc privindu-mi chipul
uitându-mă mă-ntreb zâmbind;
eşti tu oare gând poetic?
ochi ce plângi la nesfârşit?

Mă tot scârbesc privindu-mi chipul
şi-am să plec prin ploi şi vis,
n-am să vin să-ţi tulbur visul
cântul meu, un cânt tăcut.

joi, 9 decembrie 2010

Adio

Alerg în nesfârşit,
în visuri şi tristeţe,
doar un gând mai am de spus,
adio, adio frumuseţe!

Am să plec în umbra-mi nopţii,
am să cânt în neant sfârşit-
cu mintea-mi plină de iluzii,
adio, aşteaptă-mă căci vin curând!

N-am să dau nimic uitării,
amintiri şi lacrimi mi-au rămas,
mă zbat zăcând în calea serii,
aşteaptă-mă, nu te-am uitat!

miercuri, 8 decembrie 2010

TRUDA - CONCERT 3 DECEMBRIE 2010 (Timisoara)





Gândul zilei

În tablouri, Nevinovăţia nu poartă bijuterii...

joi, 2 decembrie 2010

Am adormit

Am adormit pe un tăiş de cuţit,
pal sau fără de culoare
şi trezindu-mă amorţit,
tăiat, trist şi uitat într-o uitare.

M-am tot uitat osos albastru,
m-am tot privit înlăcrimat,
oglinda care-mi reflectează
tăişul de cuţit uitat.

De-aş merge singur pe o cale,
un drum ce lacrimi a vărsat
şi tot păşind într-o uitare
adormit cum sunt, - tăiş uitat!

marți, 30 noiembrie 2010

Gândul zilei

Vindecă-ţi aripile vrăbiuţă!...

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Tu stai în lumină

Tu stai în lumină,
eu zăbovesc în neant
şi-n dulcea mea povară
spre tine mă înalţ.

Tu stai în lumină,
eu cânt acolo unde sunt
şi-n gând, scrâşnire
şi-n uitare, te văd plângând.

Tu stai în lumină,
eu stau ascuns în noapte
şi-n ochii tâi bolta cerească,
de mult m-ai uitat,- oh, noapte!

Tu stai în lumină,
eu alerg prin ploi,
îngenunchiat mă zbat în gânduri,
tu jovial priveşti-napoi.

Tu stai în lumină,
eu părul ţi-l ador,
înmiresmat cu versuri
flori, contur şi dor...

Tu stai în lumină,
eu beat atârn lângă zăvor
mă bucur derbedeu, e-hei
izbit în poartă-n ecou.

Tu stai în lumină,
eu stau lasciv, amorţit...
păru-ţi lung ca nesfârşitul
trupul, ca un fruct căzut.

Tu stai în lumină,
eu vioară ce sunt! Îţi
cânt ca din turbină,
tu plângi!

Tu stai în lumină,
eu sunet ce sunt!
Eu stau în lumină,
tu eşti din trecut...

vineri, 19 noiembrie 2010

Asfalt

Urcat-am pe acel piedestal mut,
privind în jos, asfalt mut,
căzut în gânduri, asfalt, asfalt
şi privindu-mă înlăcrimat, urmă pe asfalt.

Nori negri, nori asfalt de zgură,
vânt ce bate, vânt adie,
frunză ruginie, frunză pe asfalt zăcută,
privindu-mă în urmă, urmă de asfalt şi zgură...

luni, 15 noiembrie 2010

Gândul zilei

Ce imoralitate! Să îndrăzneşti să nu fii nefericit!

marți, 9 noiembrie 2010

O toamnă tristă

A mai plecat o toamnă,
frunzele s-au estompat,
copaci înlăcrimaţi cu umbră
de rodină, goi, săraci şi-ndepărtaţi.

Cu plânsul lor pierdut în adiere,
de haina frunzelor s-au dezbrăcat,
batuţi de vânt, de ploi şi de un zâmbet
amurgul greu în ceaţă s-a lăsat.

vineri, 5 noiembrie 2010

M-aş privi în urmă, dar nu am ce să văd!

Se uita în fundul haosului forfotit?
Dar eu nu m-aş uita în adâncurile
mai mari decât făptura? Privind
am închis ochii şi m-am

aruncat diletant înapoi, lovindu-mă
de munte, de idei, gânduri şi tu.
- Du-te, vezi-ţi de singurătate,
scepticism şi vindecă-te, omule...

"Şoptindu-mi glasul pomilor!..."
Murmurând îmi strigam înlăcrimat cu
valoarea-mi pesimistă şi melancolică...
Gândul m-a îndulcit, vorba

m-a otrăvit şi m-a îmbătat...
Gândul îmi dezleagă strânsoarea,
lanţul mâinilor mele şi izbânda
lucrurilor tainice ale singurătăţii mele.

joi, 28 octombrie 2010

Privindu-mi urma, nu zăresc decât o urmă

De mi-aş pierde urmele, căci acolo
unde calc nu-mi rămâne nici mirosul,
nici adierea trupului meu. Trec şi sunt
nevăzut, neobservat şi plâng!...

În urma mea urmele îmi sunt şterse,
sunt spulberate şi amestecate cu nisipul
adus de vântul tomnatic, amestecate cu frunzele
care s-au desprins din aceste sălcii

care-şi plâng ramurile către cer.
Doamne, de unde atâta calvar în urma mea?
De unde atât de multă îndurare şi pesimism?
Nu cumva sunt un eşuat?

De-aş putea să-mi dau drumul în gol,
să cad în infinit şi să pot fi plâns
de un singur ochi, o singură lacrimă
şi un singur trup... Cine ar fi acest?

Alerg ascunzându-mă de mine şi privind
în urma mea nu zăresc nimic. Care mi-ar
fi motivul disperării mele? Sunt singur!
Alerg solitar de propria-mi imaginaţie.

duminică, 17 octombrie 2010

Subversiv

Dacă aş avea curajul şi putearea,
ţi-aş arunca în faţă
o mie de reproşuri binemeritate,
ţi-aş vorbi de natură, de lacrimi...

Cât de necesar îmi este pentru
echilibrul meu sufletesc!... Ce
înseamnă singurătatea pentru
mine, pentru ceea ce fac,

pentru poezie, pentru oaza
mea de puritate!... Sunt un
laş provenit din
neant şi azvârlit pe betoane.

Mă priveşti absentă, aiurea,
cu un zâmbet amar în colţul buzelor tale
şi o lacrimă gata să se desprindă
de pe obrazul îmbujorat, neted şi dulce...

M-aş apleca să-ţi sărut mâna. Dar
reacţia ta?... M-ar cuprinde o
ameţeală ciudată refuzându-mă şi cu uimire
te-aş lua în braţe şi ţi-aş strivi

buzele cu săruturile mele. Lacrimile
mele se împietriseră undeva!... Pe dinăuntru
se făceau bolovani, mormane de piatră,
golgote de stâncă. Zdrelindu-mi sufletul

încercam să urc undeva, să fug, să dispar.
Aş rămâne doar eu şi strigătul fiinţei mele.
Ecoul gândului mă va putea elibera de asta?
N-am să regret niciodată că te-am întâlnit!

joi, 7 octombrie 2010

Dincolo de lacrimi

Timpul îşi pierdea din farmec
şi lacrimile-i curgeau indubitabil
în propria lor esenţă. Seara,
atunci când pustiul e pustiu

şi vântul e vânt şi singurătatea
e doar o pată, o urmă lăsată
în urma unei dâre de lacrimi
şi nimic din tot ce e, defapt nu e...

Cu ramurile îndesate în poală
şi cu mâinile înjunghiate de scoarţa
cedrului, timpul îşi astupa deşteptarea,
realitatea şi seva propriu-i gând.

Dincolo de lacrimi există suferinţă,
relitate şi neantul unui copil solitar,
suferinţa unei mame şi urma lacrimilor
din pomeţii unui tată înebunit de gând...

joi, 30 septembrie 2010

Contur timpuriu în toamnă

Ploua mărunt, a toamnă, cerul părea a fi
un clopot de plumb şi totul avea forma
să te indispună iremediabil.

Eu, păşind prin ploaie şi zâmbind
într-un pesimism modern, poate prea puţin
conturat de nostalgie, dar zâmbind,

mă îndreptam spre dreptate, adevăr...
Vântul îmi înconjura trupul şi mi-l
adulmeca ca pe ceva cald, copt;

Care mi-au fost limitele mele? Şi unde-mi
pot fi lacrimile care mi-au curs şuvoi,
triste şi adevărate în pesimismul meu?!

Acuma e târziu pentru seninătate, e târziu
pentru încercarea mea de a fi, de a spune
singurătăţii mele adevarul simplu.

Aş vrea să fiu o parte dintr-un chiparos,
o urmă nesigură şi un calvar de lacrimi triste...
Dincolo de lacrimi e doar un singur trup!

luni, 13 septembrie 2010

Însămi

Sunt melc şi îmi doream să fiu o vază,
dar fiind floare, în vază m-am aşezat
şi fiind ploaie, în melc m-am transformat!

vineri, 10 septembrie 2010

Gândul zilei

Mă tem de teama optimismului meu!

miercuri, 1 septembrie 2010

Bântuit de gânduri

O lumină tristă, pudrată, tandră,
în depărtare o ceaţă uşoară, plumburie,
aburită, din care peisajul se desprindea
de ireal, ca într-o pânză de pictură,
ca într-un tablou reliefat...

Câte culori! Câte margini în acest răstimp,
câte lacrimi curg de sus şi câte zâmbete
sunt pe-al meu chip? Zâmbesc cu o infinită
tristeţe şi cu o vagă amărăciune în colţul gurii mele
şi mă simt vinovat ca-n privirea-mi tristă.

Totul trece şi sunt sedat în singurătate,
dorm şi dorm cu privirea-mi ţintă spre nori,
spre norii care nu se văd, dar ei sunt undeva în ceaţă,
undeva unde amurgul nu moare şi rămâne viu,
viu ca Enoh în văzduhul plumburiu.

sâmbătă, 21 august 2010

Supremul gând uitat în amintire

Amintirile mele, cu imagini de lacrimi
şi armonii de vioară, mă întorc în timp,
în închinări pustii de om singur şi plâng,
plâng în toată veşnicia înaltului cer.

Melancoliile îmi trezesc timpuri ale
trecutului, peisaje singuratice şi tăcute,
peisaje ale mărilor şi munţilor uitării. Îmi
apropii depărtările, îmi răscolesc timpul

şi toate primăverile mele îmi scot la lumină
bănuiala tristei mele melancolii. Trec prin timp
şi-l simt în mine, al meu. Îmi revelează muzica,
plictisul şi lacrima mea solitară.

Îmi iubesc viaţa pe care o detest, îmi iubesc
tristeţea pe care o iubesc şi iubesc dorinţa
de a îmbrăţişa un lan de stele...
Suferinţa mea e modul suprem luat în serios!

Plâng!

luni, 9 august 2010

Gândul zilei

Sunt un disperat pasiv!

marți, 3 august 2010

Ispită în umbre

Mi-e frică de timpul trecut al lucrurilor,
de aceste tonuri subterane care mă înspăimântă.
Răzbat în aceste ceasuri de tristeţe şi simt
că aceste taine îmi sunt parcă dintr-o altă lume.

Sunt doar o umbră şi jocul meu pe acest pământ
e doar o supremă amăgire a sufletului meu. Dansul
muzicii mele este extazul suprem al timpului.
Sunt doar o victimă a supravieţuirii mele!...

Am ajuns într-o navigare a ispitelor, a umbrelor
în această fermecătoare şi solitară viaţă de om
singur. Sunt gol, sărman şi cerşetor şi fug de trista mea
povară în umbră şi în cântecul singurătăţii mele.

duminică, 1 august 2010

Ondulaţia tristă a gândului

Am obosit să tot umblu ca frunza-n vânt,
să cadă asupra mea doar spini de trandafir
şi eu să plâng în amurg, să râd şi să plâng...
Toate vor trece din amurgul meu în dimineaţa
tinereţii mele, toate se vor trezi la viaţă;

Sunt o frunză care a murit într-o tinereţe trecută
şi nu-mi pare rău pentru ceea ce sunt. Visul
nostalgiei mele puerile e o stare de ceaţă, ploaie
şi vânt... Sunt doar un suflet aflat în mijlocul unui anotimp
malancolic, trist, cu cerul sângeriu în tristeţea lui...

Sunt esenţial vieţii decât în nefericire şi mă transpun
într-o altă lume sau într-o amintire funebră. O divinitate
de lacrimi zburdă din ochii mei căprui, şi simt cum se
rostogolesc veşniciile în lacrimile-mi nesfârşite. Ochii mei
sunt prea întunecaţi pentru seninătăţi şi înălţimi!

Mă simt subţiat până la o moarte de gânduri, la un calvar
trist în nostalgia lui. Oare n-am uitat tristeţea de prea
multă tristeţe? Spre o lume tristă se îndreaptă glasul
singurătăţii mele, plâns de chemări în vid, de lacrimile
care zbiară în gol... Spre cine mă îndrept?

Amintirile mă năpădesc ca pe un bătrân. Am sufletul în
ceaţă, ploaie şi tristeţe. O lume fără speranţă şi îmbibată
de gustul amar al lacrimilor. Numai disperarea îmi va putea
schimba cursul vieţii mele, aureola, nimbul şi pasiunea
durerii mele. Lacrima îmi e oglinda în care privesc!

duminică, 25 iulie 2010

sâmbătă, 24 iulie 2010

Gândul zilei

Sunt ca o salcie în vehemenţă!

marți, 20 iulie 2010

Dezechilibru muzical

Simt cum îmi pierd sufletul,
cum cad vibraţiile fizice şi cum
mă topesc gândurile unor
melodii interioare, triste şi sceptice.

O părere difuză, o stare indescriptibilă
mă reduce la stări inefabile, şi mă determină
la vibraţii intime care mă expun în amurgul
care-mi întunecă sufletul, inima...

Acest haos total, acest haos plăcut
în sufletu-mi sfâşiat de nostalgia sonoră-
îmi cutremură sufletul şi magia inimii mele;
Mor dacă totul mi-ar părea o normalitate?

Sunt încântat de misterul care zace în mine,
de destrămarea care mă duce la un ritm pur.
De ce aceste melodii ale sufletului îmi sunt atât
de străine uneori? Dacă mor acum, aş fi mai fericit?

joi, 15 iulie 2010

Un neant de lacrimi

Sunt eu şi plâng şi strig şi plâng
şi urlu-n adormire, căci doar eu sunt
purtat de vânt şi cad într-o umbrire.

duminică, 4 iulie 2010

Mostră de "umor" pe un "suvenir" din San Marino

Femeia e ca Pamântul.
La 20 de ani e ca Africa: explorată parţial.
La 30 de ani e ca India: caldă şi misterioasă.
La 40 de ani e ca America: tehnic, perfectă.
La 50 de ani e ca Europa: în ruină.
La 60 de ani e ca Siberia: toţi ştiu unde e, dar nimeni nu vrea să se ducă acolo.

"Suvenirul" era semnat: Eros

"Calomnii mitologice - Octavian Paler"

vineri, 2 iulie 2010

Octavian Paler


Înlăcrimat sunt acum Maestre
căci tu doar gânduri mi-ai dăruit,
privesc şi mor şi plâng Maestre,
... n-ai fost un simplu om de rând!

Un timp trecut, un timp cu lacrimi
am vărsat, am plâns şi sunt,
sunt doar un om şi sunt o pată
într-un decor pierdut în scrum;

Am plâns, am plâns şi plâng în noapte
căci devreme ai plecat, eşti doar un gând
o lacrima şi-o pată ce pe suflet mi-ai lăsat.

84 de ani de la naşterea Maestrului Octavian Paler




joi, 1 iulie 2010

Gândul zilei

Soarele însuşi pare trecător

marți, 29 iunie 2010

vineri, 25 iunie 2010

Patos străin

Gândurile mele sunt, parcă,
dincolo de mine. Seamănă cu
nişte frunze uscate, răsucite
de vânt şi udate de ploaie.

Caut în mine ca într-un cufăr vechi,
caut şi nu ştiu ce caut...
Căutarea nu-şi mai are limite, limitele
îmi sunt căutările mele!

Pentru a mă putea înţelege pe mine,
trebuie să mă ignor profund!
Nu aş putea întrebându-mă singur
ce aş fi, dacă n-aş fi?!

joi, 17 iunie 2010

Străinul toreador

Eşti departe şi amintirea ta
e tristă-n sufletul meu,
eşti departe şi plâng, plâng
ca un copil în bezna odăii.

Care-i limita gândirii tale?
M-ai uitat atât de departe de tine,
atât de trist m-ai lăsat şi singur
şi tu, tu zâmbind te trezeşti "toreadorule"

Prefer să văd dansul lebedelor în lacrimile
vărsate de ochii mei amari, căprui ca
lutul pământului şi să fiu flegmatic
în tristul meu amurg!...

Acolo unde eşti, acolo te visez
şi orice gând melancolic mă duce la tine...
N-am să pot să te scot din mintea mea,
n-am să te alung ca pe un vagabond,

Dar am să încerc să uit cu timpul
căci mă frământ şi mă simt rănit!
Sunt doar un maniac al singurătăţii
şi tu n-ai să înţelegi aceste.

Deşertul nu e făcut pentru nomazi,
nomazii au fost făcuţi pentru deşert.
Dar eu, eu nu am fost făcut pentru singurătate
ci singurătatea a fost făcută pentru mine.

Dar tu?, tu ai fost făcut pentru călătorii,
pentru despărţire, pentru regrete...
Câte amintiri îţi mai năpădesc memoria?
Câte lacrimi ai mai vărsat "străinule"?

Dacă te-ai încarna în Don Juan te-aş zări
pretutindeni, dar nu eşti decât un biet
Ulisse, nici arcul şi tolba săgeţii
nu-ţi mai aparţin, ai rămas un pustnic...

vineri, 11 iunie 2010

Lavină de gând meschin

Erai atât de jovială când te-am văzut,
cu părul tău camuflându-ţi umărul...

Mică, plimbându-ţi inima prin mijlocul unui
câmp de flori, zâmbeai solitară

Dormind lângă o inimă frântă e ceva nociv,
e o stare ca atunci când te-ai căţăra pe ghips

duminică, 6 iunie 2010

Lezat de mine însumi

Şi privindu-ţi aripa,
da! aripa ta cea frântă
care a orbit în lumina lunii...

Da! Eu, eu care plutesc în adiere
şi spunându-mi clar că văd adâncuri,
adâncuri solitare putrezite-n floare

Oare eu am propria-mi arumură?
Căci tu, tu ca un zeu stai sub
talpa demiurgului şi I-o săruţi

Singură sus eşti, singură şi orbitoare,
singură plângi iubito şi sigur
te asemeni cu o floare

Ai chipul înaripat zburând în depărtare
şi eu sun jos cu lacrimile-n umbră
şi plutesc difuz ca-ntr-o ispită...

marți, 1 iunie 2010

Valurile mâniei mele

Valurile mâniei mele se izbeau
mereu de stâncile vicleniei tale.

Şi certându-ne în mijlocul unei furtuni,
suntem în viclenie difunctă.

Nimic, nici singurătatea nu mă va putea
răpune sub lacrimile grele ale cerului,

Nici pierderea lacrimilor tale nu mă vor
răpune la genunchii tăi mâhniţi...

joi, 27 mai 2010

Gândul zilei

În lume există o singură certitudine, moartea!

duminică, 23 mai 2010

funny pics


Pozele le-am făcut eu, cea cu telefonul era afişul în scara blocului şi cea cu băutura, într-o postură mai decentă, în staţia unui mijloc de transport... penibil dupa părerea mea un aşa "anunţ"

joi, 20 mai 2010

Serviciile funerare ale Unchiului Josef

Strada Veneţia era o fundătură,
pe ale cărei trotuare vântul
împrăştia resturi de hârtie şi gunoaie.

Zidul grădinii botanice de peste
drum avea un aspect dezolant, tencuiala
crăpată sau năruită, iar în preajma

lui se furişau tot felul de câini
costelivi şi jigăriţi... trista privelişte,
potrivită pentru ultimele zile ale omului!

Aici... locul unde tăcerea se risipeşte
şi glasul nu-şi mai are farmecul lui,
totul se rupe odată cu moartea!

vineri, 14 mai 2010

Scepticism poetic

Şi tot umblând, umblând, umblând
în mersul vieţii noastre,
curând, curând noi vom fi duşi
din sensul vieţii noastre!

Plângând, plângând vom părăsi
acest coşmar de lume,
zâmbind, zâmbind noi vom fi duşi
în chin şi mântuire!

Curând, curând noi vom păşi
cu lacrimi de uimire,
cu teamă, teamă de apus
cu gând, nemulţumire.

Şi eu am fost, am fost şi sunt
coşmar şi fericire
dar tot ce sunt, eu sunt, nu sunt
om trist de mulţumire.

sâmbătă, 8 mai 2010

În mijlocul unui cerc de frunze

Mă simt zdrobit în urma urmelor mele, a cuvintelor
atât de vag întâlnite în preajma iluziilor mele puerile.
Nu mai sunt un jovial, un extravagant al clipelor!
Simt cuprinderea unui arogant cuvânt pe sufletu-mi estompat!

vineri, 7 mai 2010

Maestrul Octavian Paler ( omagiu )


În fiecare amurg, umbra lui Paler
trece peste columnă ca o insomnie
a memoriei...

Ai crezut că pe acest pământ
se poate crea paradisul, dar n-a
fost decât o iluzie!

Mizantropia a fost sfântă în viaţă ta,
dragostea, doar un element!
Fatalitatea este destinul României,

acea Românie de care tu vorbeşti.
Iluzii, dezamăgiri, revoltă...
toate te-au neliniştit maestre!



Tot ceea ce pierdem, pierdem pentru totdeauna! ( Octavian Paler )

marți, 4 mai 2010

Pe bancă-n cimitirul "Gruia"

Pe bancă-n cimitirul "Gruia"
unde zac morminte, bănci şi cărţi;
în stânga mea e Marioara,
în dreapta mea e Ion din colţ...

În faţă e Isus pe cruce,
în spate, marmură, granit;
aici zac sumbrele morminte,
aici zac ce-i ce dorm răpuşi.

Pe bancă-n cimitirul "Gruia"
unde drumu-i nesfârşit,
ciripit de păsări, cântec
ce adie, prin morminte şi făclii.

În faţă e Isus pe cruce
pironit lângă mormânt,
tot ce-am scris este iluzie,
gând şi lacrimă, mormânt.

vineri, 30 aprilie 2010

Suprimare a propriei vieți

Mi-aş pune un batic solid în jurul grumazului meu
şi m-aş lăsa pendulând în adierea unui vânt pal,
sub o ramură de pom, o ramură de nuc...
unde trupu-mi legănând în voia sorţii lui;

Când sufocat mă voi simţi odată,
şi biruinţa mea ce-i leneşă, trufaşă
va năpusti asupra mea cu o faşă mult prea deasă
şi rugându-mă la cer, la iad şi la mister...

Când sufletu-mi va părăsi trupul şi din creştet
îmi vor ieşi primi viermi atunci voi pieri
într-un sfârşit fără răspuns, fără cale...
şi tot ce-am făcut, am lăsat neterminat!

Aceste versuri vor fi ultime, fără punct
şi fără un final de trăi, de viaţă...
Când se vor termina minutele mele, zilele
şi orele, atunci voi pluti spre tărâmul cald...

Voi muri într-un amurg părăsit, într-un amurg
deşertic, estompat în tenebre şi fără vlagă.
Nu voi ajunge înflorit că o floare, ci doar
un drum călcat în picioare de copite şi-njurături.

marți, 27 aprilie 2010

Poetul sihastru

În răsăritul dimineţii, lângă soba
cea pustie unde doar poetul plânge
şi lacrima-i pustie... Cu lacrima-i
în palmă şi vântul greu adie, doar

gând bizar de toamnă, doar dor
poetic, cântec. Ştergând cu dosul
mâinii obrazul plâns de cântec, şi
floarea-i se usucă sub lacrima ce-i cântă;

Poetul şedea lângă fereastra larg deschisă
meditând pe un fotoliu şi privind afară trist.
Cor de vrăbii, cor de vânt adie, nici apa
nu-l mai udă, nici vântul nu-l mai zvânta.

duminică, 25 aprilie 2010

Sinele de mine însumi

Acest Sine nu este aşa,
nu este aşa.

El este necuprins, căci
nu este cuprins;

indestructibil, căci
nu este distrus;

fără legătură,
căci nu se leagă;

nelegat, el nu este
tulburat;

melancolic, el nu este
şăgalnic

joi, 22 aprilie 2010

marți, 20 aprilie 2010

Viraha

Sunt legat în lanţuri ca smintiţii
închis într-o celulă, hămesit
bătut şi torturat de mine însumi
prin lacrimi şi prin ziduri mă simt rănit.

Şi printr-o moarte timpurie
ce stă închisă-n pieptul meu,
nădejdea mea şi mângâierea
sunt lacrimi ce mă urmăresc mereu.

Ador înalta ta splendoare
dar să mă chinui în al meu trup
şi simt cum totul n-are viaţă,
simt cum totul i-a sfârşit.

Această floare ce străluce
ca un vultur făr` de gher`-
eu stau şi plâng în astă lume,
plâng şi plâng în nori de fier.

Sicomori pierduţi iubito,
să ne plângem legaţi la mâini,
la pieptul tău să cad pe gânduri,
să fiu altarul tău de plumb...

miercuri, 14 aprilie 2010

Dragostea nu moare

Seara cădea treptat, bolta cenuşie
se întuneca tot mai tare şi începeau
să se arate stelele...

Încercam să-mi amintesc de trecut,
dar totul era nebulos. Aproape că
nu mi-am atins destinaţia sufletului meu,
vraja priceperii de neatins.

Tot trupul meu se cutremură
într-o durere de nestăpânit.

Strigam: Euclid, Euclid, Euclid!
Toate aceste trăiri le
simt dupa atâta amar de vreme,
atâta timp de vis şi agonie...

Îmi îndreptam ochii spre "Amrita"
şi cugetul meu era una cu pământul.
Euclid, de ce ţi-ai minţit sufletul?,
aceste confesiuni absurde m-au dărâmat;

"Când timpul îşi va pierde minutele
şi clipele" atunci voi renaşte. Amurgul
vieţii mele renaşte odată cu venirea
unei noi dimineţi.

Mă simt atât de zidită în acest timp
nemăsurat, perpetuu. Plâng şi renasc
în imaginaţia mea, amintindu-mi-l pe
Mircea la vârsta lui fragedă.

Dar acum părul i-a devenit alb
ca şi omătul; la fel sunt şi eu?
Mai sunt eu cea pe care el a cunoscut-o?
El e cel pe care eu l-am cunoscut?
Unde-mi sunt zilele?, în care

am stat în atâta agonie şi despărţire,
în toţi aceşti ani agonisiţi în nemăsurare...

Euclid, Euclid, Euclid!


M-am pus în postura Amritei şi am încercat să scriu un poem care să asemene "ruperea" dragostei dintre Mircea Eliade şi Maitreyi Devi. Anii de despărţire care au trecut între cei doi, au fost ani care nu s-au putut măsura în timp. Iubirea lor e veşnică, e acolo pe acel piedestal la o înălţime destul de ridicată. Iubindu-se au dobândit un adevăr, făcându-se excepţie în fanteziile pe care Mircea Eliade le-a trăit atunci când a locuit în Calcutta, oraşul în care Maitreyi Devi locuia cu părinţii...

sâmbătă, 10 aprilie 2010

Sunt tânăr, Domnişoară

Cu toate că sunt gelos
şi mă târâi ca o viperă
cu creastă, tinereţea
mea este arzătoare;
îmi cântă păsărelele
pe bolta inimii mele
şi înfloresc muguri
din cuvintele mele.

Sunt atât de tânăr!...
Un mugure de crin
îmi este geamăn, o pală
de vânt îmi este idea,
o seară de amurg
îmi este lacrima
şi doar o pată-n suflet
îmi poartă greu tristeţea.

Sunt tânăr, domnişoara mea
ca şi tulpina unei păpădii,
ca zorii unei dimineţi
timide... înfloresc
alături de trupul tău tânăr
ca o lacrimă în creştere;
fermecat sunt domnişoară
când te zăresc întinerind...

miercuri, 7 aprilie 2010

Pragu de sus & Mircea Baniciu - Nimeni nimeni

Sunt un fan al muzicii folk, pur şi simplu îmi place! 


luni, 5 aprilie 2010

Sannyasi

Când singurătatea
se va năpusti asupra ta,
scriitor nebun,
unde-ţi este fiinţa?

Când solitarul suflet
îţi va şoptii moartea,
scriitor nebun,
unde-ţi este fiinţa?

Când ochii tăi
nu vor vedea lumina,
scriitor nebun,
unde-ţi este fiinţa?

Pustnic între munţi,
cărţi, mizantropie,
scriitor nebun,
unde-ţi este fiinţa?

sâmbătă, 3 aprilie 2010

Lună înlăcrimată

Luna străluceşte într-o astfel
de noapte, când blândul
vânt săruta copacii...

Stelele îşi scaldă lumina
în luna aguridă şi
străluceşte difuz într-o pală...

Luna, tristă şi plânsă cum e,
arată ca o zi de iulie
acoperită de nori.

miercuri, 31 martie 2010

Dragă "părinte"

Nichita Hristea Stănescu

un adio macabru vă spun,
o pată funerară de mormânt,
un caracter abstract a mai rămas
şi-o viaţă limpede mi-aţi dat...

cu o vădită poftă de iubire,
dă-mi clipa, ora, săptămâna
să te citesc prin a tale rânduri,
să te simt, să te adulmec,-

mureau şi clipe, săptămâni
şi ore, vânt, falus de aer,
nori şi foste căi, dar azi
e linişte deplină!...

77 de ani

duminică, 28 martie 2010

Dincolo de marea de lacrimi

N-am să calc peste cuvintele tale
şi nu voi zdrobi adevărul tău,
n-am să învinovăţesc sinceritatea noastră
şi n-am să pot să fiu dispreţuitor.

Nu voi putea aduce luna dintre stele
şi raze de lumină să-ţi ofer, dar eu
scriind, privind cum zbor agale
cuvinte de iubire pictate-n nimbul tău;

n-aş putea să-ncerc măcar odată,
să calc pe umbra-ţi să ţi-o zdrobesc;
fericirea ta ce-i râu de munte lin
coboară, coboară în adâncul sufletului tău...

Şi de voi putea să te mint vreodată
cu lacrimi în ochi am să te mint,
şi n-am să fiu pictat de-o călimară
ci doar murdar de propriul meu veşmânt.

Cu tristeţea plec la drum în noapte
când somnul se va prăbuşi asuprea mea,
când visul meu e dus la tine-n noapte
şi eu nu-mi voi putea ierta greşeala mea.

Vocea ţi-o aud şi vântul anevoios va bate,
uniţi de mână vom zbura iubind,
cutremur ce va fi în urma noastră
atunci când totul va lua sfârşit.

Când raze de lumină vor spinteca cuvântul
şi vorbele-mi vor fi surâs în vânt,
când tu vei sta cuprinsă-n agonie
şi eu cuprins de umbra unui gând.

În valul unei lacrimi, duioşie şi agale,
flămând urnesc secunda dintre noi,
cuprind tot cerul cu privirea-mi
şi zâmbet trist al nopţii, al cerului din noi.

Plutesc în îmbrăţişarea văzduhului albastru
când flacăra furiei mele arde plină de cuvânt,
o dată cu ea, ard multe alte lucruri,
şi noi pierduţi ca două raze în pământ...

sâmbătă, 27 martie 2010

miercuri, 24 martie 2010

Gândul zilei

Atunci când singurătatea din mine se va sucomba, cu siguranţă nu-mi va abandona trupul!

miercuri, 17 martie 2010

Pe-nserat

Luna dispăru în dosul unei perdele de nori
şi eu m-am estompat în tăcerea pustie a
glasului morbid, în cântecul tăcut de
ramurile plopilor efemeri, suferinzi...

vineri, 12 martie 2010

Demenţă precoce

Oricât
mi-a
fost dat
să-ncerc,
drumul
mi-a fost
pecetluit.

Glasul,
imaginea,
zâmbetul
şi plânsul
nu le-am
uitat
la drum.

A fost unu,
doi şi trei,
trei, doi
şi unu.
Acum sunt eu,
mâine eşti
tu

şi tot
te voi
zări, zări,
te voi
iubi,
iubi,
iubi...

şi tot
privind
în drum
la unu, doi
şi trei,
trei şi doi
şi unu
pe final...

Pas cu pas
în doi
acum,
pas cu pas
pierdut
în
fum.

duminică, 7 martie 2010

Dincolo de limitele inimii mele

Afară, ploaia cădea prin ceaţa alburie şi
o frunză smulsă din cununa de lauri a
destinului, parcă pluteşte în despărţirea ei,
în apusul verde trecător, estompat odată
cu venirea toamnei, cu frigul pustiu şi secetos...

Afară, când pomii dansează cu rădăcinile
ridicate spre cer, şi cerul plânge cu lacrimile
lui spre un alt cer, şi noi, noi oamenii,
plutim cu gândul îndreptat în noi, noi,
tot lăcrimând călcându-ne speranţa şi destinul;

afară, când paşii pustietăţii devin prezenţi
în amurgul sângeriu, plutitor de mireasma
nevăzătoare... Regăsind doar o urmă de adevar,
o urmă de falsă apărare, o mireasă a destinului,
a calvarului sufocat de cuvinte rostite de ură,

de plecăciuni şi folclor, lacrimi şi rugăciune.
Afară, plutind auzul greu al societăţii, al naturii,
al zilelor pline în seceta amurgului pustiu
şi toate aceste frământări le simt în sufletu-mi,
în apărarea pomilor pictaţi de lacrimile cerului.

Afară, mă tot frământ de iluzii şi adevăr şi
privesc în armonie cum toată natura-şi începe
destinul pierzării, destinul uscăciunii, destinul
toamnei... Frunze şi petale, crengi şi iarbă,
toate se despart de viaţă, se duc în neant!

joi, 4 martie 2010

Gândul zilei

Simt vibraţia terestră a emoţiei, a lacrimilor care curg!

luni, 22 februarie 2010

miercuri, 17 februarie 2010

Mi-aduc aminte

Mi-aduc aminte:
Cad frunze şi înfloresc
muguri pe ramuri
solitare, solitare, solitare.

Renasc primăveri
şi câmpiile
se înverzesc
ca mătasa broaştei verzi,
verzi, verzi.

Mi-aduc aminte:
Clipă de clipă,
secundă secată
de lipsa timpului efemer

şi răstimpul paradisului
e atât de vag,
atât de solitar în el,
în el, în el...

Mi-aduc aminte:
Plecăciuni înaintea
mormântului tău
şi decăderi estompate

în drumul cugetului tău.
Tu şi tu şi tu şi tu,
o rămâi, rămâi, rămâi...

Mi-aduc aminte:
Plecat acum, acum, acum
în zarea fără orizont
şi tu şi eu şi eu şi tu

în zare ne vom duce
mai mereu, mereu, mereu...
Plec plângând, plângând,
plângând!...

Mi-aduc aminte:
aminte, aminte, aminte
ca "a minte" nu e
adevar, adevar, adevar...

Cerşind în lacrimi, adevar
şi nu minciună,
atât,
mi-aduc aminte!... 

aminte,
aminte,
aminte...

vineri, 12 februarie 2010

Gândul scenei din izolator

În tăcerea moale aşternută
ca praful peste lucrurile
din camera în care m-am retras,
orice sunet mă face să tresar.

Mă simt odată cu cărţile, cu versurile
poeziilor lui Nichita, Eminovici...
Trăiesc printre lucruri şi cărţi,
igrasie şi amintiri...

Cât de solidificat îmi simt trupul,
lacrimile traversându-mi pomeţii
şi lăsându-mi urme cristaline,
urme solitare fără pereche.

Adulmec fără rost mirosul pustiu
al deşertului, mirosul de nisip
nomad. Mirosul strângerii
de mâna pustie care mă îmbrăţişa.

Renasc privindu-mi rândurile
rănilor care mi-au stors puterea,
creaţiile lirice ostentative
în melancolia lor, a cuvintelor.

Rabd ca o fecioară în singurătate,
ca un solitar într-un deşert,
ca un gând fără de minte,
ca o zi făr` de amurg...

Oftând înzecit înlăcrimat durerii
asuprit în rânduri şi-n triste văi,
pierdut sunt omul rugat durerii
în liniştea pierzării, tristelor văpăi.

Doar un sâmbure cristal de rouă
în vremea udă de lacrimi dulci,
când tot e farmec şi dat uitării
doar o lacrimă de dor şi plâns.

Efemere lacrimi şi nopţi uitate
de gândul trist al tristelor uitări,
lumina tristă ce-i obscură
în drumul meu cu paşi stingheri...

miercuri, 10 februarie 2010

Ceea ce a unit Dumnezeu omul să nu despartă.

 Când un bărbat şi o femeie şi-au zis "da" unul altuia, căsătoria aceea este consemnată de Dumnezeu, şi în ochii lui Dumnezeu ea durează atâta vreme cât trăiesc amândoi soţii. De aceea, dacă ei se despart, chiar dacă i-a despărţit un tribunal, Dumnezeu nu-i desparte. Pentru Dumnezeu ei sunt soţ şi soţie. Şi dacă unul dintre ei se recăsătoreşte, Dumnezeu consideră că acea alianţă nouă este adulter.

 Aceasta nu înseamnă că cei recăsătoriţi după un divorţ nu mai pot obţine iertare. Ei pot obţine iertare, dar pentru aceasta trebuie să admită că recăsătorirea lor a fost un păcat şi să vină cu această recunoaştere şi pocăinţă la Dumnezeu şi El va avea milă de ei. Este important aici să vedem că, după Cuvântul lui Dumnezu, această recăsătorire trebuie să fie de acum o permanenţă. Desfacerea aceste noi căsătorii şi reîntoarcerea la primul partener nu mai este permisă. Lucrul acesta ne este spus tot în Biblie, în Deuteronom 24:2-4.


Viaţa de familie - Elisabeta şi Iosif ŢON

marți, 9 februarie 2010

Gândul zilei

Aşa cum pomii rodesc pe pământ, poeziile mele vor deveni hrană!

duminică, 7 februarie 2010

Bob Marley


Îmi pare extrem de rău că ieri nu am putut sa public acest post. Ieri, 6 februarie s-au împlinit 65 de ani de când a luat naştere cel mai mare interpret de muzică reggae, nimeni altul decât Bob Marley. Eu personal îl văd ca pe un zeu al acestui stil de muzica. El este cel mai cunscut interpret de muzică reggae, şi este privit ca un profet al mişcării Rastafari.

Bob Marley a murit într-un spital din Miami la 11 mai 1981. Cu o lună înainte, Bob fusese decorat cu Ordinul de Merit al Jamaicăi, a treia mare onoare a naţiunii, ca semn de recunoaştere a inestimabilei sale contribuţii aduse culturii acestei ţări. Pe 21 mai 1981, onorabilului Robert Nesta Marley O. M. i se făceau funeralii oficiale din partea poporului jamaican. După funeralii (la care a asistat şi Primul ministru ca lider al Opoziţiei ) corpul lui Bob a fost înmormântat în satul său natal , Nine Miles, în nordul insulei, unde se odihneşte într-un mausoleu. Bob Marley a murit la 36 ani. "Jah love rasta man"

vineri, 5 februarie 2010

Vals

Vals, vals de singurătate
pe nisipul mării, pe
ramurile plopilor bătrâni,
pe frunzele ce-s în adormire,
pe frunzele ce-s freamăt
legănând.

Vals, vals lângă vioara lui Enescu,
lânga floarea de pe colţ,
cu râvnă strig în dansul serii,
plutesc pe paşi de
călător...

Vals, vals lângă Piazzolla,
vals nedumerit amurg...
păru-ţi prins şi rană-n
suflet,
vals dansez când sunt
pe drum.

Vals, vals cu soarele
şi luna,
vals cu stele din amurg,
vals când totul n-are
viaţă,
vals când totul moare
crunt.

Vals, vals când crunt
oftează ziua,
vals de triste întâmplări,
vals cu neantul
cânt într-una, cânt
în valsul frunzelor.

Vals, vals pe acest
pământ amorf
cuprins de întuneric
unde Via Dolorosa e un vals,
un vals tăcut în drum spre
Golgota...

luni, 1 februarie 2010

Răcnet de topenie

Acelaşi nisip pe care înaintează
Afrodita curge şi în clepsidre,
curge şi în poalele mării, a
oceanelor nestingherite de nimbul

unui soare sufocant şi plin de
melancolie. O, nisip de singurătate
fără umbră şi făr` de talpă.
O, nisip de pubertate cu gând

de adolescentă înlăcrimată.
O, tu nisip din Troia care-ţi
croieşti sugrumate ramuri.
O, tu nisip din Terra cel ce

cânţi alternosfera... O,
când glasul tău iubito e leandru,
ca nisipul cântător de lanceolat.
Şi samavolnicia ce-ţi răpeşte suflul

umanim cu fâlfâitul...
ding-dang doar un suflu pe nisipul
nisiops de suflu, suflu şi respir
cu ochii căci sunt pământul lui Sofocle...

Şi eu fug în dezmierdare,
în alergarea nopţii evaziv,
echivoc de trista înlăcrimare,
confuz, confuz sunt eu acum!

duminică, 31 ianuarie 2010

vineri, 29 ianuarie 2010

Înlănţuire de imagini cosmopolite

Azi-noapte, în vis, am auzit
din nou strigătul mut al
nopţii antice, al singurătăţii
şi al pesimismului meu solitar.

Dar visul meu îmi spune multe.
Atunci când cineva cade, cei
mai apropiaţi plâng, suferă,
apoi îşi continuă drumul.

Ceilalţi tresar o oclipă:
a murit cineva. De fapt,
se gândesc la ei, se gândesc
că nu vor merge la nesfârşit...

Într-o zi toţi vom cădea
şi vom sfârşi la marginea
unui drum sau între mărăcini,
între zile şi nopti...

marți, 26 ianuarie 2010

Discurs imaginar

Nu mă feresc să recunosc că,
într-adevăr, puteţi face multe
împotriva mea. Mă puteţi lovi,
mă puteţi sili să îngenunchiez,

mă puteţi arunca în şanţ,
mă puteţi scuipa, mă puteţi
purta într-o colivie pe străzi,
mă puteţi excomunica, mă puteţi

ameninţa cu flăcările iadului,
mă puteţi acoperi de batjocuri
şi de blesteme, mă puteţi lăsa
să putrezesc într-o tăcere

de moarte, mă puteţi tortura,
mă puteţi ucide sau mă puteţi
izgoni. Da, puteţi face toate
astea. Nu vă pot împiedica.

Dar nu mă puteţi sili totuşi să fac
câteva lucruri şi eu ştiu, simt
că nu sunteţi atotputernici...
Nu mă puteţi sili să nu regret

că s-a întâmplat să traiesc
pe acelaşi pământ cu voi...
Îmi voi arunca cuvintele
ca voi să le călcaţi în picoare,

şi atunci când toţi sunteţi
mai sus de mine, mai sus de tot
ce eu pot fi, voi ajunge ţinta
pumnalelor voastre, ţinta societăţii...

duminică, 24 ianuarie 2010

Gândul zilei

M-am rugat să-mi crească aripi "Lyre" dar m-am trezit cu aripi de "Liliac"... rugaţi-vă să nu vă crească aripi spunea Octavian Paler! 

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Aşteptare în spleen

Era o furtună continuă
care aduna pe cer norii
întunecaţi, mereu gata
să rapună o tristeţe.

Uneori ploaia e subţire
şi deasă, fără să se oprească.
Atunic, cerul are o nuanţă
uniformă, şi e cel mai trist.

Vântul bătea tare, norii
de toate formele alergau
pe deasupra plopilor
şi aversele cădeau în rafale,

plesnind în drum,
în geamuri, pătrunzând în case
prin cea mai mică fisură...
Toamnă pustie, încă te aştept!

joi, 21 ianuarie 2010

Freamăt de libelulă

Eram atât de prăbuşit,
atât de necunoscut...
Nu-mi puteam simţi privirea,
gândul şi vidul sufletului.
Nu-mi puteam acoperi gândirea,
trăitul şi bătăile din aripi
a unei libelule solitare,
singure pe un cer plumburiu.
Când norii cântau în
singurătatea lor lugubră,
doar libelula mai îndrăznea
să-şi danseze trupul în
zborul ei legănător.

Acum, păşind spre mine
un freamăt de refuz, o
sclipire de idei dramatice,
o ramură de uitare a clipelor
uitării... renasc, renasc
ca o zi după amurg, ca un
curcubeu după "tristeţi"...
Nu-mi pot părăsi trupul
atunci când sufletul îmi este
încătuşat, prins între
doua zale de plumb.
Doamne, cât de mult mă poţi iubi?
Iartă-mă căci greşesc

atât de mult înaintea
cuvintelor tale, în faţa Ta...
În timpul care trece, găsesc
necunoscutul universului,
freamătul pustiu al boltei cereşti...
Devorează-mi trupul, unge-ţi
chipul cu sângele meu, căci
moartea mea contemporană
e doar un suflet ce adie uşor.
Departe de misterele lumii
îmi las iubirea să curgă ca un fluviu
al vieţii, ca şi lumina universului.

duminică, 17 ianuarie 2010

Atunci când plângi!

Când chipul tău e plâns de lacrimi
se iveşte a fi o fereastră
umezită de stropii unei ploi.
Când ochii tăi afundaţi în lacrimi,
se ivesc a fi un lac de flori.

Când mâna ta firav mă vă atinge,
se iveşte a fi o ramură de vis.
Când privirea ta cu drag alintă
al meu trup solitar, veşmânt;
şi doar o urmă ce-i cu timpul
în vidul ars din trupul tău cuvânt.

Când a tale vorbe sunt în lacrimi,
se ivesc a fi un lan de grâu,
un stol de vrăbii în ninsoare
sub un pod ce-i dărâmat de vânt.

Şi doar o lacrimiă-ţi mai cântă
dansând timid pe al tău obraz,
şi urma ei ce-i dor şi zâmbet
doar o lacrimă-n obraz...

Curând când totul va apune,
amurg pe chipul tău plăpând
şi buzele-ţi ce-s dor şi suflet,
cântec trist, cântec rânjit.

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Gândul zilei

Mi-am sprijinit coatele pe pervaz, mi-am adunat gândul şi am început să plâng!

Când n-o să mai fiu în doliu!

Zbor în legământ,
în zare de azur,
în lume vidă şi legănată,
solitară, estompată...

Plutesc ca un nufăr,
ca un cuvânt rostit,
ca un sunet de vioară,
ca o aripă în vânt.

Sunt în adiere,
în cuvinte şi apus,
în amurg şi libertate,
şi mormântul meu de gând.

Mă liniştesc în adormire,
în cuvinte de rămas-bun,
mă simt ca vrabia făr` de aripi,
ca un om fără de gând...

Şi prin gânduri ceaţa-mi trece
şi lovit cad la pământ,
sugrumat căci timpul trece...
Rostul meu de muribund!

luni, 11 ianuarie 2010

Boala dorinţei

Adesea mi-am luat
rămas-bun de la viaţă.

Îmi spuneam întru
inima mea:

caracterul
meu este pecetluit:

ce să mai caut
în acest trup?

Trebuie să plec,
să fug din el...

N-am nevoie de
nori şterşi,

de azur tâmp, de
poezia ieftină

a apusurilor dulcege,
crâncene uneori.

Poezia îmi stă în trup
ca inelul pe degetul

unui schelet ambulant.
Sunt plin de gol!

Mă pierd în pustiu,
în pustiul meu

şi nimic nu-mi va reda
ucenicul poemelor triste

atât de ambientale,
secetoase şi uscate.

Îmi este atât de dor
de mine, de plimbarile

efemere într-un spaţiu
vid, clătinat de ape...

duminică, 10 ianuarie 2010

Gândul zilei

De s-ar aprinde văzduhul si flăcările lui să se închine în faţa creştetului meu, al omului!

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

vineri, 8 ianuarie 2010

Putinţă vizibilă de a nu fi!

Nici flori nu înfloresc pe cer,
nici în suflarea mea, nici în
sufletul meu arogant, nepăsător.

Văd un arbore, un zâmbet,
un răsărit, o amintire pală...
Toate îmi sunt străine.

Spre cine se apleacă palmierii?
Crengile lor par idei obosite,
ostenite de atâta amar de plecăciuni;

Dar crengile unei sălcii?
Sunt atât de plânse, atât de amare
încât nici ele nu-şi mai au rostul.

N-am căutat în mine poezie, nici violenţă,
nici vârtejuri de gând, ci doar
speranţe de scepticism şi suflare de ritm.

Atât de mult mi-am alungit sufletul
cu mine, cu gândul meu, cu singurătatea
încât mă văd în agonia unei vieţi asfixiate.

Moartea-mi picură pe creştet.
Strop cu strop. Chemare cu chemare.
Vis cu vis şi răsărit cu amurg...

miercuri, 6 ianuarie 2010

Tendință morbidă

Oamenii sunt o adunătură de fiinţe
meschine, mizerabile, mărunte la suflet,
corupte, limitate, extrem de egoiste,
dezgustătoare şi certăreţe...

Dumnezeu ar trebui să fie cuprins de
greaţă. Dar în această progenitură divină
există o fărâmă de compasiune, o cale
dreaptă, un microb de adevăr...

Oricât de josnic ar fi, omul posedă
în sine un gram de divinitate. Nu-s
vorbe în vânt acelea care afirmă că
omul este alcătuit dupa chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu.

Chiar şi în cei mai nevrednici dintre
noi există ceva ce merită păstrat, iar
din acest ceva se poate făuri un
om nou, un duh curat, limpede ca un strop
de lacrimă, ca un râu de munte liniştitor.

Cel care ne-a oferit această şansă
de schimbare, de viaţă, de a ne salva
sufletele ştie adevărul...

Încert-am să-mi schimb mizantropia
dar rezultatul meu este corupt, imoral...
De-aş avea alt suflet. Un suflet
mai zadarnic!

luni, 4 ianuarie 2010

duminică, 3 ianuarie 2010

O voce!

O voce ca o adiere în vânt de toamnă;
o voce care adormea uşor frunzişul
pădurii, un ton ce vestea noaptea
care se apropia şi făcăduinţa unei noi dimineţi.
O voce în plină iertare, în plină
dragoste. O voce pală ca şi
glasul unui râu într-o pădure.
O voce dumnezeiască, ce din vocea ta
se năştea sinceritatea. O voce puerilă
ca şi glasul unei privighetori, o voce
de anotimp, de ploaie şi de cântec,
o voce fără lacrimi, ură şi dispreţ...
O voce ca un sunet de harpă liniştitoare
îngânând câtecul sufletului tău...
N-am să mă satur de vocea ta melodioasă,
de glasul tău plin de freamătul unei primăveri...

vineri, 1 ianuarie 2010

Ascultă însă acum!

Nu subestima valoarea
lacrimilor tale.
Ele pot fi râuri care vindecă,
ape de bucurie.
Uneori lacrimile sunt cuvinte
de iertare, de vindecare...
Sunt cuvinte rostite de inimă,
de sufletul nostru trist.
Uneori, plin de fără adevăr!