luni, 26 octombrie 2020

Vorbele ce se rostesc

Dacă pașii tăi ar veni spre mine,
prin ploi, prin vând sau prin cuvânt;
n-aș mai fi omul din suspine,
n-aș mai fi ratăcit pe drum.

Se moare astăzi din neiertare,
puțini ar mai contempla un cânt;
puțini ar mai înțelege oare,
o lacrimă lăsată după vânt.

Totu-i nou, așa se pare;
totu-i vechi, scrie-n Scripturi..
Ce timp vetust după o ploaie,
un gând sa scriu mi-e de ajuns.

marți, 29 septembrie 2020

Dincolo de stare

 unei
 
cu Bach veșnic pe fundal 
mă imaginam cum ar fi fost să rămân împietrit în fața ei
să-i savurez zâmbetul plin de grandoare și parca
prins în robia ei puteam să-mi imaginez o lume fără moarte.
realizam că nu există nici început nici sfârșit 
și trăiam cu impresia că existam acolo întemnițat în gând
în faptele obscure unde moartea triumfă - și dragostea -.
viața omului este un amestesc de contradicții
citeam în urmă cu ceva timp într-o carte și cumva
mă simțeam proclamat în speranță în biruința
unei vieți ce-i pradă deznădejdii în fața unor lacrimi
care n-au avut curajul să urle-n fața lumii
și s-au împietrit la marginea zâmbetului stărin.
trăiește pământul fatalitatea supremă 
în exaltarea pașilor tăi și se rup izvoarele din adâncuri
ca-n vremea lui Noe... ah ce stare de frenetism 
ce stare de pedeapsă divină pentru că m-ai tulburat;
aș străbate lumea pentru tine
dar ești atât de aproape...  
 

miercuri, 16 septembrie 2020

Jubilând

am trimis o durere pentru a te găsi
un cuvânt de ură de mine însumi
mi-ești elogiu bine-cunoscut
și mor acum spunându-ți:
 
mi-ești antidot în fericire
în tristețea pe care n-o-nțelegi
sculptez din tine mii de cuvinte
rebut al vieții mă prăbușesc

miercuri, 26 august 2020

O privire infinită

povestea aceasta nu se va sfârși niciodată,
de fapt, nici nu-mi pot imagina când ar fi-nceput.
dincolo de ușa de lemn a acelui apartament obscur
care-i locuit de două pisici neînțelegătoare, de parcă,
toți strămoșii casei ar fi murit între acele ziduri, m-a poftit înăuntru
pentru prima dată în urmă cu câteva luni 
și am simțit că, cumva, voi rămâne acolo o perioada, împietrit
de atmosfera lăsată de cărțile din biblioteca, de praful neșters
care avea puterea de a mă face să simt un aer vetust, plăcut mie.
cu toate acestea, când și când, repetam nopțile și toate se asemănau
între ele; aveam sentimentul că prin noi nu va trece timpul niciodată
și că-n preajma noastră totul se comprimă și într-o zi când vom muri
vom muri tineri, nu bătrâni așa cum moare majoritatea. 
cioran i-a spus lui sabato: nu uita, sabato, că suntem blestemați,
nu toți oamenii au norocul să moară tineri. 
mă întreb în fiecare zi când va fi, când ni se vor trânti toate ușile în nas
și se vor pune lanțuri și zăvoare pe acele uși pe care 
nu le va mai deschide absolut nimeni niciodată.
în fiecare zi murim câte puțin și umbra noastră se estompează
din toate locurile prin care am trecut și-i vai de noi
că nu suntem nimic răsunător pe lângă tranșeele vieții.
ne grăbim în viață pentru nimic, înfometați de avuții,
șuete de cafenea și nopți pierdute. 
am respins zâmbete în decursul vieții și am ales tristețea
cu care mă confrunt de ani de zile și mă admir pentru această operă 
atipică atât de narcisistă sufletului meu.
aceasta e magia singurătății, magia jalnică a omului
pedepsit și nevinovat; aceasta-i povara trupului ruinat
care a trăit toată viața în orgoliu și nu se lasă ispitit de bine;
aceasta-i starea gândului de azi, de ieri și mâine
și mă privesc cu lehamite cum veghez la prăbușirea mea nesfârșită.

luni, 10 august 2020

Repetându-mă

„Păi suferința este tocmai asta, ceva căruia nu-i ești superior niciodată.” Albert Camus 

 

ce gând catastrofal și intim
aproape nebăgat în seamă
să trăiești într-o Românie singur
aproape nebăgat în seamă

otravă-i viața nefastă decizie
zguduită în stări extravagande
câtuși de puțin demnă și lipsită
de anotimpuri și legănare.

 


luni, 29 iunie 2020

Stare de alb

băusem un pahar cu vin,
glumeț și sobru în gust;

ingenios și fin, și, parcă,
îmi dă destule motive de râs.

îl citesc pe Mann
ascultând arii din Norma.

prilej de vaste discuții,
în gustul ingenios de vin.


sâmbătă, 20 iunie 2020

Gând

lui Emil Cioran

Una câte una stelele cădeau în mare, cerul își picura ultimele lumini, spunea Albert Camus. Așa a fost și-n momentul când Emil Cioran s-a estompat; cerul cultural își picura ultimele lumini în România. Ne-am rătăcit de Cioran, de Culianu și de Eliade. Cultura e singurul efort pe care trebuie să-l mai facă România.

duminică, 31 mai 2020

Exces de singurătate

unei depărtări

stau într-o cameră și beau cafea
o domnișoară intră
tristă și ea...
- în mintea mea -

văd lumea din ea
plânsul ei și
lacrima
singurătatea din ea

nu-i cineva la masa mea
nici singurătatea mea

plinătatea mea
fără ea

abia mai scriu când vine vorba
despre ea

duminică, 17 mai 2020

În adiere

Fruntea protejează trupul,
chiar și ochiul care plânge,
gura care tot grăiește,
pasul, care-n hău te duce.

Os lângă os,
mormânt lângă mormânt,
dragoste nu e,
ură pe pământ.

Acolo unde plouă,
ținutul a fost arid (...)

acolo,
cineva topit;
acolo,
cineva a murit.

sâmbătă, 16 mai 2020

Caleidoscop

Te văd în mii de imagini...
când închid ochii,
te văd, idem;
mi-ești dor de imagini,
la un capăt, tu, mereu.

vineri, 8 mai 2020

Stări secunde

Pot într-adevăr să spun adevărul,
sau trebuie să mint, să ascund?
Ne-au spus ei, oare, adevărul,
scăldați în mâlul imoral de timp?

joi, 30 aprilie 2020

Distih

Nu e liniște mai mare
ca la Râmnicu Sărat.

Stați liniștiți

Scârț scârț scârț
ce vreme de odaie
ce timp de aruncat
pe citit și deocheat.

Se scot cărți din bibliotecă
se citesc
se pun la loc
se studiază interbelic
tineri caraghioși.

Sticlele cu vin așteaptă
să vină sfinții să le bea;
Moartea stă la pândă-afară
să ciocnească un pahar.

Scârț scârț scârț
din bocetul mulțimii
liniștea ce s-a lăsat
e lipsa omenirii.




miercuri, 22 aprilie 2020

Cuvinte nebănuite

unei

Ascultă-mi glasul puțin,
cum îți vorbește despre lucruri;
despre cerul în amurg
și nopți nebănuite. 

Privește-mi curajul puțin,
curajul pasului ce-l fac spre tine
și cartea ce a rămas la mine...
multe lucruri, însă, nu le știu.

Mă nimicește hazardul vremii,
că-n noaptea timidă n-am zis ceva;
m-oprisem în ceasul tăcerii
să-ți spun că noaptea e grea.

Așa a fost ieri și va fi și mâine,
tăcerea mă umple și nu-mi dă curaj;
se-ntorc către mine pierdute cuvinte
ce-s ca un freamăt, ca un păcat.

Se-ntâmplă adesea, prilej de iubire -,
ispită îmi ești, cad în păcat;
unde ți-e trupul, flămând de iubire?
în nopți infernale să mi te lași.     

miercuri, 8 aprilie 2020

Plimbarea

unei

Numai plimbarea și frigul ne unise
Nici n-aș fi crezut, sunt aiureli -
Am așteptat necruțător în noaptea,
Să te sărut sub arborii greoi.

Treceam pe lângă case pustiite,
De mână te-am suprins de-atâtea ori;
Dormea orașul, strada buimăcită,
Te-aș fi sărutat de zeci de ori.

O, ce vremi de despărțiri puerile,
Frumoasa mea, te-aștept cu un poem;
Străbat fiorul cu brațele-mi deschise,
Viscolul să mi te-aducă înapoi.

Ne-om săruta în vremea frământării,
Abia acum mi-ai spus de dor;
Te văd în clipe de măreție,
Când totu-i trist, neiertător. 

marți, 7 aprilie 2020

Gând

Simion Ghinea, spunea că, interiorul din mansarda lui Cioran, seamănă leit cu aforismele lui; nimic de prisos sau în minus, ci numai atât cât trebuie. Aș fi dat, chiar și astăzi, orice să mă rătăcesc printre lucrurile lui Cioran, să mă sufoc chiar, în acel spațiu lipsit de zorzoane, simplu. Cioran va fi mereu ca Universul, în expansiune; oricât de profund l-am citit și recitit, nu-i voi da de capăt niciodată.   

luni, 6 aprilie 2020

Gând

Mormântul, pentru marea majoritate, rămâne singura casă memorială; până la urmă, nici acest privilegiu nu va fi o certitudine.

miercuri, 1 aprilie 2020

Gând

M-am îndrăgostit de geniul lui Lucian Blaga așa cum m-am îndrăgostit de Emil Cioran, Mircea Eliade, Norman Manea și nu numai. Noi trebuie să fim umbra acestor oameni, în acest contemporan aflat în declin.

miercuri, 11 martie 2020

Pe strada Dragalina

amintiri

La colțul străzii,
îmi aduc bine aminte,
îți sărutasem mâna
pentru prima oară;

și tot la colțul străzii,
îmi aduc bine aminte,
îi sărutasem mâna
despărțirii noastre. 

duminică, 23 februarie 2020

Cămara de iubire

unei

Deschid cu tamă cartea de la tine,
nescrisă, neatinsă de mâna ta;
trezesc în mine fiorul uitat de tine,
adulmec trist toată amintirea ta.

Senină dragoste, a fost doar o clipită
din basmul scurt pe care l-am citit;
trecute stări, umbrele-și adună,
în toamna arămie, rugăciuni.

Din mine pleacă stoluri de cuvinte,
se duc în depărtări pe care nu le știu;
voi trece-n gând cuvinte de la tine,
fluvii de senzații, n-am să uit.



vineri, 21 februarie 2020

Aidoma vremii

Îi plăcea istoria și religia,
preludiul morții,
zborul fantastic al lui Icar
și basmele românești
citite ca legende.

L-a iubit pe Hristos,
pentru că-i o mare legendă
- a spus -,
a iubit și vinul
pentru că l-a iubit
pe Khayam.

Și, poate, tocmai estomparea,
- mi-a mai spus -,
merită trăită rațional
și tot adevărul - a mai spus -,
e-o geneză fără apocalipsă. 


Gând

Singurătatea, nu-i altceva decât un exil, o izgonire de lângă cineva sau, din ceva.

miercuri, 5 februarie 2020

Neant și vid

unei.

dupa tine nu mai e nimic,
neant și vid; neant și vid.
dacă nu te-aș fi-ntâlnit,
neant și vid; neant și vid.

joi, 30 ianuarie 2020

Adesea sub castan

Visez adesea sub castan:

Iubito, să vii cu un pahar de vin
să contemplăm, să vorbim,
să ne dezbrăcăm, să ne iubim
după un pahar cu vin.

Să fim în odaie plângând,
să fii o toamnă în gând,
să fim mesteceni la drum...
În bezna nopții mă scufund. 

luni, 27 ianuarie 2020

Nebunie

lui Nichita Stănescu

mă rupe tăcerea
miros de igrasie în odăi
cărți lăsate pe alocuri
și-un motan torcând duios

nimic nu-i mai bun decât vinul
nimic în odaie de fapt
un sunet trist se mai aude
zbuciumul poetului uitat

trec anii singuri fără rost
și-aștept să vină toamna iar
în bezna odăii nu mai văd
cum bâjbâi singur solitar

ce grea povară-i scrisul azi
frânturi din aripi de Icar
se topesc în gânduri vag
la geam privesc cum plânge iar

sâmbătă, 11 ianuarie 2020

Mi-aș petrece timpul în brațele tale

unei

scrie-mi fără milă
sub soare ceață sau ploi
prin bălării voi veni la tine
suav plăcut odihnitor

port în mine în fiecare clipă
delicii fărâmițate de extaz
zdrobit de atâta oboseală
priveliști singur și amar

mă-ntreb ce faci în sigurătate
e totul armonios în jurul tău
mă văd crucificat în ale tale brațe
să fie o golgotă la sânul tău

joi, 2 ianuarie 2020

Ce jale!, că ai trecut pe aici

mă cuprinde o lehamite de timp,
de tenebre, de liniște, de vid;
ai fost viscol în amintirile plecării,
ce jale!, că ai trecut pe aici.

mă cutremură ideea că sunt,
că reflectez singur gonit în vânt;
se scutură timpul de amintirile mele,
ce jale!, că ai trecut pe aici.

un infinit tulbure se clatină în mine,
emoționat, pătruns de demiurg;
însemnate stări țâșnesc din mine,
ce jale!, că ai trecut pe aici.

căci trecutul îl am și-l port în mine,
infeabile fragmente pe care le urăsc;
n-aș schimba ceva din ce-a fost înainte,
ce jale!, că ai trecut pe aici.