joi, 30 martie 2017

Epitaf în versuri

poetului, Nichita Stănescu

pe zi ce trece sunt tot mai apăsat
și-s demn să fiu sau să nu mai fiu
n-am nici fiu sunt blestemat
ca omul ce-și ara pământul

pe zi ce trece sunt în păcat
dar nu împăcat cu mine însumi
sunt veșnicul poet abandonat
vetust prezent în mine însumi

La 31 martie 1973, Nichita spunea: mă simt deja vinovat pentru că am trăit mai mult cu un an decât Mihai Eminescu.

duminică, 26 martie 2017

Epitaf în versuri

lui Nichita Stănescu

Aici veghează un biet poet
ce-i plâns de-o lume întreagă
dar ce-i mai trist și inuman
că-i mort de-o viață întreagă

Și-s ani pierduți în pași tăcuți
prin versuri el ne cheamă
Nichita e mai frânt și trist
de-l uită o țară întreagă

marți, 21 martie 2017

Gând

 Dacă opera lui Bach n-ar mai fi existat, aș fi murit din amărăciune și aceasta trezește în mine o tulburare insistentă, nepoliticoasă chiar. Oh, ce inefabile tonuri domolite, mormane de gânduri însuflețite, amintiri înflăcărate ce-și dezvăluie în fața mea, minunata grandoare a muzicii.

Johann Sebastian Bach, 21 martie 1685 - 28 iulie 1750 

joi, 9 martie 2017

Maraton

Fug de o lume în delir
Fug de-acest coșmar
Fug spre un calvar străin
Spre nimicul abisal 

vineri, 3 martie 2017

Pierduți

Pierduți sunt anii ce-n urma i-am lăsat
și-n urma ta, melodios pășeam iubind;
și-amurgul greu se va lăsa
pe-ntregul epitaf de pe mormânt.

Pierduți eram în lumea noastră,
nici umbre nu lăsam pe-acest pământ;
mi-aduc aminte de zările albastre,
de zborul lung, frenetic tremurând.

Pierduți visam pe-o bancă mărginită
și-n fața ei, un râu curgea;
nu-mi mai aduc bine aminte,
numele podului ce peste râu trecea.

Pierduți uitam de lume și de toate,
în pașii noștri aburiți;
poteci pustii în calea noastră,
de-atunci de când ne-am despărțit.