Reverie

lui Nichita Stănescu

Ce păcat că nu mai e Nichita,
câte, oare, ne-ar mai fi spus?
ce, oare, ar mai face azi Nichita?
cu siguranță s-ar fi sinucis!

Ce dor mi-e astăzi de Nichita,
nici măcar nu l-am întâlnit;
ce-ar fi fost să-l recităm cu toții pe Nichita?
și-atunci, cu spirit l-am fi întâlnit.

Vuiet de stare

unei lumi

ce trist se duc anii-ntre noi
când nimeni nu ne-așteaptă;
de-ar fi să plângem amândoi
pe malul uitării noastre.

și greu se moare uneori,
se plânge când se moare;
iubirea ștearsă dintre noi
Oh, - e-o faptă neschimbată! 

Gând

Democrația oferă posibilitatea proletarului de a-și alege credința sau opinia care-i este mai favorabilă și-i tot una pentru stat dacă ești baptist sau catolic, de stânga sau de dreapta și-n felul acesta, fără să conștientizezi, ești indiferent față de adevăr.

Gând

Lumea crede numai ceea ce știe deja și atunci când minciuna este propovăduită pretutindeni, adevărul va fi lipsit de orice argument. Aceasta-i frumusețea universală a complotului.

Zace-n mine un lac de lacrimi

unei

zace-n mine un lac de lacrimi
din înaltul cer eu te-aș privi
se rupe-n mine gândul - poate -
că-ntr-o zi te voi găsi

și-s plin de lacrimi ce urlă-n mine
suspin ce-neacă orice gând
cu-n dor nu satur a mea vină
să știu de ce sunt pe pământ

În umbra ei

unei

te-aș scrie-n versuri nopți și zile
pe bănci pustii te-aș creiona
de-ar fi să știu ce faci iubito
mâine acol` te-aș aștepta

de-ar fi să plângă codrii-n lume
pasul tău l-aș săruta
strivite frunze ce-ai lăsat în urmă
cu lacrimi eu le-aș aduna