miercuri, 28 decembrie 2011

Gândul serii

- Nu suntem compatibili!
- De ce îmi spui asta?
- Păi... Uite!

P. S. Numai alături de femeie simți cât ești de putred.

marți, 27 decembrie 2011

Gândul zilei

Șoapta tăcerii tale îmi este pierzanie!

miercuri, 21 decembrie 2011

Clipe străbătute spre empirism

Am privit aceste clipe străbătute
alături de tine,
mi-am întors privirea
în spatele plăcerii noastre;
eram doar noi, singuri,
într-o lume fără argumente...

Uităm farmecul dezlănțuirii
și-al gesturilor simțurilor noastre,
al acestui amurg de gânduri
ce biruința ne-o stăpânește
pe calea fericirii noastre;

putrezim împreună uitându-ne
în dragostea ce ne-o purtam.
Empirismul tău oferă prilej nesăbuit
în mintea noastră, iar tu,
cercetator lipsit de orice încredere a firii,
îmi "arunci" poezii nostalgice
survenite parcă dintr-o altă era.

Oferă-mi plânsul voluptos al cărnii tale,
dragostea pe care mi-o ascunzi,
iubirea ce nu mi-o poți spune
și gândurile tale ce s-au transformat
în spini, lacrimile ce-ți sunt
tăiș în carne și pomeții tai ce sunt
piedestalul zvârcolirii cugetului nostru.

Înfrigurarea, fierberea trăirii noastre
e atât de amară în lipsa atingerii,
actul iubirii, spaima de suspin, de cuvinte...
N-am obosit de atâta poezie, nu plâng
din firea cuvintelor mele, n-am obosit
din iubirea iubirii tale și dorul zâmbetului tău.

Instrumentele simțirii tale plutesc
în nimbul creației mele muzicale, sufletu-mi
este praf de credință, iubire și apăsare.
Cuvintele mele sublunare ți-au atins trăirea,
ți-au mângâiat sufletul și necredința.

Apropierea măreției noastre se află-n calea
sufletelor noastre, iubirea ostentativă geme de prezent.
Oferă-mi îmbrățișarea ta cu esentă lacrimală,
dă-mi din sărutul tău extazul împietrit al simțirii
și prezența ta eternă să nu-mi picteze cerul
doar de dragul unui anotimp.

duminică, 11 decembrie 2011

Suspin intelectual (Personajului empiric)

Zâmbetul tău geme în măduva
oaselor mele și-n gândurile
ce-mi oferă lumina duhului
și pâlpâirea vibrației stării mele;

aerul pe care îl respir e
un zâmbet al tău, un obraz
delicat în fiorurile ascunse
din rostirea buzelor mele.

Nu te-aș iubi din nevoia
de-a nu mă știi singur,
din dorința de a scăpa de intimitate,
sau din nevoia că aș putea sfârși singur.

Alerg disperat de propriu-mi sine
și vin spre "spaima" ce mi-o oferi.
Alerg în întâmpinarea pașilor tăi
și vibrația trupului tău îmi e călăuză.

Fără dragoste, totul e vid. Arată-mi
dragostea să ne tămăduiască în veci
și dragostea să devină muzica iubirii
noastre, poticnirea visului despărțirii.

Tu, ești muzica universului meu
și prin farmecul tău stelar nu mă lași
pradă adormirii, și-n lipsa liniștii,
îmi oferi acorduri fără tacere...

Ajung la summum în dragostea creației tale
dar atingându-ți buzele, ating năpădiri de vaiet
și gonești, gonești în universul sceptic
și-n calea cea mai scurtă spre puritate.

Glasul tău, fără parfum de întunecare
este ondulația în mărginirea sufletului meu.
Glasul exprimă puritatea cuvintelor și-n
urechea mea, totul, e ca un vis de primavară.

Adesea m-am întrebat: îmi ești doar sete de iubire?
Mi-e sete de dragostea ce nu poți s-o oferi,
de singurătatea pe care ți-o ascunzi de mine,
de vacarmul ce urlă-n adâncul inimii tale.

Dacă "Don Quijote" ar fi gâsit motive de a se
lega de dragoste, fericire, interese,
ar fi cucerit cât ar fi avut nevoie din sufletul tău.
Dar pofta lui de năvălire creștea invers, în eșec...

Zilele-mi sunt o lacrimă necontenită a stării mele.
Acest capăt nu există, totul se duce spre o stare obidă.
Tu ești timpul meu și-mi ești vrașmaș mie.
Ar fi fost mai onorabil să fiu decât să nu fiu?

Răspunde-mi întrebării mele, altfel,
lacrimile nevărsate se vor preschimba-n ghimpi,
și-n starea mea morbidă mă voi transforma-n
răni de vacarm, în aparențe de vitalitate.

Lasă-mă să-ți ofer o clipă de intensitate,
încat să nu te mai poți aduna. Lasă-mă
să-ți mușc carnea cotropita de fioruri și-n
nostalgia stării tale, să privești eternitatea plăcerii.

Mi-ai oferit panica splendorii prin abuzul de dărnicie,
m-ai făcut să fiu un diletant al extazului ființei tale,
inima îți bate-n prabușirea absenței mele și iubirea
se descompune în mii de cuvinte atunci când mă adulmeci.

luni, 5 decembrie 2011

Gândul zilei

Ar fi fost prea frumos să am parte de frumos!

duminică, 4 decembrie 2011

Gândul zilei (Personajului empiric)

Lipsa noastră e-o poezie fără ritm.

vineri, 2 decembrie 2011

Totul nu e încă spus

Sunt cronofag:
devorez timpul. Nu-l
pot aștepta să mă aștepte.
Îl devorez, în loc să mă devorez.

Sunt blând ascultând
fiecare clipă a morții,
și am prilejul de a mă elibera
de eventuala tiranie a gândului.

Pretind că filozofez și compar
timpul cu al tău zâmbet.
Doresc eternitatea sau cel puțin
prelugirea vieții lângă finitudinea ta.

Dar în felul acesta pe care tu mi-l oferi,
faptul că sunt muritor îmi crează
o perfectă iresponsabilitate de gânduri
și cred că totul, totul îmi e permis lângă tine.

Rana ta, calvarul gândului tău face parte
din timp. Timpul vindecă, ucide și renaște.

"Și-n picuri de lumină" Da! Și-n picuri de lumină,
"Și-n raze de război" Da! Și-n raze de război,
"Și-n lacrimi de furtună" Da! Și-n lacrimi de furtună,
"Și-n tunete de flori" Da! Și-n tunete de flori,
"Te voi iubi" Da! Te voi iubi.

luni, 28 noiembrie 2011

Admir personajul empiric

De ce nu admirăm îngerii? se întreaba Pico della Mirandola


Imaginația mea e bogată
din bogația exhaustivă
a imaginii tale.

Admir personajul empiric,
personajul creației demiurgului.

duminică, 27 noiembrie 2011

Nori într-o lume de vis (Personajului empiric)

Nu-ți închide ochii!
Lasă-mă să te ating minune,
lasă-mi libertatea
de a te cunoaște,
și oferă-mi calea
ce duce-n înflorirea
inimii tale.

Condamnă-mă pentru
că te zăresc în felul în care ești,
arată-mă cu degetul
pentru că m-am îndrăgostit de tine.
Nici Dumnezeu nu mă poate condamna,
judecata Lui îmi va fi imună.

Îndreaptă-ți starea și credința
și lasă-mă să fiu fascinat
de propria ta tăcere,
să fiu uimit de gusturile tale,
de gândul tău sceptic
care te-a adus într-o stare
de dorință efemeră.

Îmi este greu să cred
că teama ta a juns la neant,
îmi este teamă de teama ta
și prin gesturi m-ai făcut al tău.

Tot ce înseamnă libertate, înseamnă
sensibilitate.

miercuri, 23 noiembrie 2011

Rugăminte (Personajului empiric)

Te acoperi adesea din cauza dragostei,
fugi, alergi și nu accepți cuvinte,
lasă-mi-te-n brațe, în suflet, rugăminte,
lasă-mi doar secunde să-ți rostesc cuvinte.

duminică, 20 noiembrie 2011

"Medalie"

Mi-e sete de uitare
și mi-e atât de greu
în singurătate
încât
visez uitarea ta.

O sinistră
frenezie mă face să colectez
clipele profunde
ce le înghesui
în uitarea ta.

Din uitare ți-am cules
și flori și stele,
ți-am pus gândul în balanță,
l-am cântărit pe-un talger
și aștept netrebnic
surâsul tău.

Nu-mi uita gândul
zâmbet jovial,
nu-mi uita mirarea;
sunt un suflet inflamat
de dragostea ta ascunsă,
și pe cerul dantelat de gânduri
zăresc neștiutor
emoția vitală
a zâmbetului tău.

vineri, 18 noiembrie 2011

Personajului empiric Meda

Timpul scurt petrecut lângă tine mi-e o veșnicie!

marți, 15 noiembrie 2011

Zâmbetu-ți

Mă simt capabil
să discut despre orice
zâmbet,
dar zâmbetul tău
asemănat cu amurgul,
îmi oferă tristețea
morbidă a gândului
și curajul sau dorința
de a-mi da osteneala
să urmăresc infinita
cascadă a gândurilor
declanșate
de zâmbetul tău
ostentativ,
sumisiv și delicat.

Uimește-mi ochii,
starea
și spațiul
așteptărilor mele,
uimește-mi
caracterul
fundamnetal al
vieții mele,
uimește-mi zâmbetul
prin zâmbetul tău
caracterizat
seducător, umil
și jovial.

Din zâmbet și dragoste
s-au născut vieți,
cuvinte, stări
și fapte.

M-ai uimit
privindu-te!

Beau din zâmbetul tău,
tot mai adânc, jilav
și stau,
eu mai rămân
și-aș vrea să plec,
să-ntorc abisu-n culme
și culmea în abis,
naiv abandonat în pragul
unui vis...

De-i zâmbetu-ți sfârșitul,
deplin, adevarat și tainic,
eu zic că zâmbetu-ți e doar suspin,
prelins amar
pe chipul tău de doamnă.

vineri, 11 noiembrie 2011

Dincolo de limită

Cânt în amăgirea sufletului meu
și această himeră a stării
este doar o mască a nepriceperii,
a rațiunii ce vădește în paradoxuri.

Săvârșesc clipe, gânduri emfatice
trăite în neantul sălbatic și
utopia sfârtecată în iluzii
mă trezește din somnul indescriptibil.

Nu încep să-mi trăiesc viața după soartă,
să mă avânt după gânduri stors de silă,
trubadur îngândurat, colpeșit și sur,
revoltat de mine însumi, afectiv impus.

Frământat într-o reală doză de tristețe,
asortat cu neantul singurătății mele
și starea mea de om îmi refuză ființa
violentă de a mă refugia mereu în mine.

M-aș atinge de lacrima unei stări suave
și sunetul orchestral al lamentării
să-mi surâdă în tristețea priceperii mele,
a zâmbetului ploios care-mi udă chipul.

miercuri, 9 noiembrie 2011

Lamentat (Distih)

Iartă-mi încrucișarea de cuvinte,
de privire și de timp.

marți, 1 noiembrie 2011

Gândul zilei

Moartea este certitudinea gândirii mele!

luni, 31 octombrie 2011

Ghearele grijii

Iubirea-mi este un capăt fără margini.
Crede-mă, nu există divorț în dragoste,
nu există stări sfâșiate în sensibilitate,
în delicatețea privirii tale...

Ce curios! Sunt atât de dispus în iubire,
firescul îmi este esența pesimismului meu
și scepticul gând mă aruncă în sufletu-ți
veșnic timid, arogat în compasiunea stării tale.

Drumul dragostei este un demiurg. Sursa
mea de inspirație ești tu, ești durerea
dragostei, a faptelor de coeziune
și renasc, renasc autumnal în tine.

joi, 27 octombrie 2011

Gândul zilei

Îmi plâng fericirea sub lacrimile unui nor!

marți, 25 octombrie 2011

Logicul se insinuează

Te simți străină?
Te conturezi în juru-mi
ca o iederă de stâncă,
ca un gând de mintea omului.

Sunt un călător în căutare.
Ating culmea gloriei prin pasiune,
sărut și așteptare.
Îți ofer satisfacția

poeziei mele prin dogmă
și topesc banalul în filosofie
ca o frenezie care-ți
cutremură trupul și gândul.

marți, 18 octombrie 2011

Suflete rătăcite

Noi oamenii suntem niște frunze.
Suntem ofiliți de chin și de dispreț,
suntem plumburii în mijlocul naturii,
nomazi cu lacrimile-n ochi.

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Primiți cuvintele II

Norii se adună în tăcere,
vântul bate stingherit.
Părul tău, baladă de minune
ochii tăi, tablou pierdut.

Pașim străini în pragul vieții
amurgul ogodit cu ochii plânși,
suntem noi, o mare de cuvinte,
o mare de tristețe și de gând.

Suntem liberi în iubire,
triști cand ziua va veni,
amurgul nostru, carte de cuvinte
nori ce-n suflet s-au oprit.

miercuri, 12 octombrie 2011

Primiți cuvintele

Primesc cuvânt, primesc cuvinte
din buzele-ți mister și dor,
te-aș săruta, frumoasă din cuvinte,
precum ești când taci mereu.

joi, 6 octombrie 2011

O stare aproape întunecată

Îmi voi dizolva credința,
îmi voi așterne gândul
ca o apă tulbure și liniștită.

Sufletul îmi va fi o așteptare,
oglindă a lumii de astâzi, adevărul,
pesimismul și singurătatea-mi nesperată.

Înaintea ta, sufletul îmi va fi curat,
cuvântul îmi va fi cuvânt și stările tale
le voi lua drept povara vieții mele.

duminică, 2 octombrie 2011

Pacea unui om empiric

Singur, plutesc în derivă
ca o corabie fără cârmă
și valurile mâniei mele
se revarsă-n marea plângerii,
a tristeții și nepăsării mele.

În noapte îmi plâng ochii
și din ei, valuri de dureri
se nasc la umbra solitudinii mele,
se nasc priviri, tăceri morbide
și toate-mi sunt "plăceri" trupești.

Sunt zeul tristeții, cel care-și
retrăiește propria viață, și totul,
totul sună în mintea mea
ca un clopot de înmormântare...

duminică, 25 septembrie 2011

Tu și eu

Tu și eu, atât mi-aș dori.
Eu, o adiere de vânt în calea
trupului tău...
Tu, un surâs efemer
în calea lacrimilor mele.

Tu și eu, atât mi-aș dori.
Eu, o lacrimă ce-ți va unge
obrazul tău solitar și timid.
Tu, o umbră pe care voi călca o viață,
o cale ce duce spre împlinire,
spre dezgolirea simțurilor noastre.

Tu și eu, atât mi-aș dori.
Eu, un drum cu margini
pentru privirea ta.
Tu, fercirea perenă pentru
sufletu-mi dezgropat de tine...

Tu și eu...

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Comparație

Îmbătrânesc odată cu pământul
și rămân la fel de neted și pustiu.
Nu înfloresc, nu mai am timpul,
să fiu iertat de gândul meu.

marți, 6 septembrie 2011

Inefabil în tristeţi

Stăteam şi-mi priveam timpul.
Timpul ce a trecut sfărâmat de secunde
şi stau îngândurat în adiere,
şi stau îngândurat de timp...

Căci toate-mi sunt plăceri de noapte,
toate-mi sunt secunde făr-un rost,
e vina mea pentru că am luat viaţă,
că m-am născut, a fost ce-a fost.

Îmi plâng amurgul din tristeţe,
plâng prin ploi şi mă ascund,
ferit de tine, de cuvinte,
efemere versuri ce-am rostit.

duminică, 28 august 2011

O stare efemeră

Stau adesea sugrumat de gânduri,
mă gândesc la chin, război, trecut.
Mă simt nostalgic, efemer şi singur,
înmormântat de propriu-mi gând.

Supus unei încercari timide,
întrebat de prieteni de ce mai plâng,
mă-ntreb şi eu sfărâmat în suflet
- De ce mă plâng, când totul am pierdut?

joi, 25 august 2011

Un fel de "bun-rămas"

Sunt o cale fără margini,
un calvar de urlete şi neant
sunt omul singur făr-un nume,
omul care-i solitar...

Şi plâng în paşii nopţii mele,
plâng sub pătura de nori pierduţi.
Acesta-i neantul şi calvarul,
acesta-i drumul ce-a trecut.

Şi paşii mei ce dor îmi lasă
în locul care-am fost crescut
plec în lume, dintr-o lume oarbă
plec oftând ca-ntr-un mormânt.

marți, 16 august 2011

Singurătate tropicală

Dacă te-aş îmbrăţişa cu miros de floare,
ţi-ai schimba culoare pielii.
Ai deveni verde ca şi tulpina lalelei;
cuvintele-ţi s-ar atenua-n buzele mele.

miercuri, 10 august 2011

Gândul zilei

Îmi simt sufletul spulberat în mii de cuvinte nerostite!

luni, 1 august 2011

Apăsat în singurătate

Cu teama că te voi răni vreodată
am să plec în neant şi n-am să vin,
fost-am gândul, inima-ţi şi veacul
şi timpul greu ce iute el s-a dus.

Şi graiul nopţii ce-n amurg se lasă,
în voia grijilor, abis şi plâns.
Norii negri în suflet greu m-apasă
şi plânsetul durerii în suflet mi-l auzi.

Şi-n aste mâini cu dorul rece,
însângerate pentru-n veac,
cu paşi nostalgici, înlăcrimaţi şi singuri
voi veni din umbră, în calea ta.

Agonie, teamă, dragoste şi ură
toate-ţi sunt păreri de rău,
stau şi mă plâng, mă plâng în asfinţire
că nu te am sub braţul meu.

Nopţi, lacrimi, solitudine şi pace
în sufletu-ţi nostalgic, efemer...
Zăcută-n lanţuri, urlete şi ceaţă
de dorul meu ţi-e gândul trecător.

Şi plâng acum în zorii zilei,
zâmbesc nostalgic, duios şi trist.
Stări suave ce-au fost trecute,
clipe-n viaţă, păreri de rău.

duminică, 24 iulie 2011

Durere libelulică

Cum crezi că te iubesc?
Atât de profund îmi aştern
sentimentele înaintea
fiinţei tale.

Atât de cald îmi este gândul
înaintea furiei tale.
Gândul meu statornic
în respingerea ta jovială

şi faptul mirării mele...
Tu libelulă nu-ţi
poţi imagina trupul
lângă inima gustării mele.

Lasă-mi-te-n ocrotirea
voinţei mele şi-n amurgul
trupului meu jovial
ce-n dor aşteaptă chemarea ta.

Lasa-mi-te-n gânduri,
în nopţi cu lună plină,
în ploi de toamnă efemeră
şi văi de râuri înecate-n lacrimi...

Lasă-mi speranţe, visuri
înaintea fiinţei tale
şi inima ta, dăruieşte-mi-o
în zarea credinţei mele.

Şopteşte-mi clipe inhibate-n file
şi voinţa ta solitară,
în chinul tău nostalgic
scufundat în lacrimi...

Ia-mă-n seama credinţei tale
şi mâna-mi solitară
să-ţi cuprindă trupul, palma
şi restul vieţii tale.

Atinge-mi ochii, genele
şi trupul...
Atinge-mi viaţa, sufletul
şi gândul...

Lasă-mi buzele
să-ţi frământ iubirea,
ochii,
să-ţi pot simţi privirea.

Nu-ţi irosi clipe-n singurătate,
în zborul tău ce duce-n "libertate".
Lasă-ţi aripile descătuşate
şi umple-mi golul supus durerii.

vineri, 22 iulie 2011

Gândul zile

Încruntată îmi este fruntea din pricina "aşteptării" tale.

sâmbătă, 16 iulie 2011

Oferă-mi calea ce va duce spre tine

De-aş avea dragostea ta în palme,
te-aş dezmierda şi nu ţi-aş spune "adio"...

Şi de-ar fi să cad în umbra-ţi,
la picioarele-ţi aş sta zăcut
mi-aş mărturisi cuvântul,
dragostea, tot ce ţi-aş putea grăi.


duminică, 10 iulie 2011

Războiul dintre noi

Ne-am înrăit!
Suntem atât de irascibili
încât noi românii
nu ne mai putem stăpânii nervii.

Suntem într-un război,
într-un razboi
româno-român.

miercuri, 6 iulie 2011

Am fost prins plângând

Am fost prins plângând
de întuneric, lacrimi
și singuratate.

Am fost prins plângând
în noapte, în zi, amurg
și ploi.

Am fost prins plângând
de mine, de mirarea mea,
duioșia mea...

Am fost prins plângând
de mama, de tata, de sora mea
de fratele meu...

Am fost prins plângând
în copilarie, în trecut
și în apus.

Am fost prins plângând
în lacrimi, înecat de lacrimi,
înecat în lacrimi.

duminică, 26 iunie 2011

Amenitate inefabilă de gându-mi pesimist

Blestematul meu trup ce se năruie.
Al meu trup scăldat în lacrimi,
în seva suavă a unui amurg îndrăgostit
de ceața spintecătoare a vremii de astăzi.

Blestematul meu gând pesimist,
al vorbelor goale care-mi părăsesc gura,
al clipelor ce se sting în tăcerea mea
și faptelor spumoase în fața iertărilor mele.

Blestemata mea clipă de duioșie,
a stărilor care se năpustesc asupra mea,
gândurilor sfârtecate de tăcerea-mi,
întâmplărilor ce-mi dau "speranța" mea.

Blestematul meu chip brăzdat, sufocat
de riduri milenare, împietrite și neînsuflețite
de zbuciumul contagios al gândurilor ce
oscilează între empatie și sufocare...

miercuri, 22 iunie 2011

Deșert inefabil

Trezit într-o atmosferă înlăturată
de visuri, gânduri și dispreț-
sunt cel ce moare-n fiecare noapte,
amurg al gândurilor ce apun mereu.

Dilemă, stare, nevoi și ceață
toate-s vii în drumul meu,
un praf, o armă timid s-arată
toate-s vii în drumul meu.

Pășesc cu gândul amorțirii mele,
alerg deșertic anevoios.
Lipsit de vlagă, lipsit de zâmbet
mă-ndrept spre moarte cu pașii mei.

vineri, 17 iunie 2011

Coborârea în infern

Existența mea e doar o coborâre în infern.
Un salt în rău, un salt mai jalnic decât cuvântul.
Existența mea e doar o urmă lăsată-n spate,
o urmă spulberată de vântul unui amurg.

joi, 9 iunie 2011

Dorință de legendă

Întreaga ta ființă mi-ar refuza
această rece și nemiloasă demolare
a gândirii mele, acest refugiu
împotriva cunoașterii...

Străpuns de cuvinte și uitat
ca și prefața unei cărți, mă simt
în pasiunea unui text în care un poet
își "plânge" clipele solitare.

Singur, sceptic... Cineva mai sceptic
și singur decat scepto-singurătatea mea?
Ponegrirea îmi devine o intuiție,
un declin al admirației mele.

Refuz în declinul inspirației mele,
în ordinea lucrurilor care mă fac om.
Sunt eu în căutarea unui refugiu,
în căutarea unui destin aprig.

sâmbătă, 4 iunie 2011

Agonie de gând

Amorțit în agonie, de neant,
amurg și chin.
Mă văd scăpat, pierdut de lume
de lumea-n care m-am născut.

joi, 26 mai 2011

Clipe libelulice

Și stau așteptând în urma-ți solitară,
în pașii tăi ce limpezi ei pășesc,
timidă ești, timid îți este gândul,
în preajma mea, tu, veselă precum ești;

Și nopțile ce ne-au ajuns din urmă
lângă noi se nasc tăceri,
privindu-ne amestecați de gânduri
însetați de noi vom fi mereu.

Flămânzi în dragoste, atingeri și cuvinte,
stăm timizi în propriul nostru colț,
clipe în ramă, clipe ce se duc spre tine
amintiri ce-au fost, vor fi mereu.

duminică, 15 mai 2011

Gândul zilei

Aforism:



Cu toate că singurătatea mi-a dat speranța pentru a nu mai fi, tot în singurătate mi-aș reîntoarce gândul...

ESP ltd flying-v

sâmbătă, 14 mai 2011

Clipe în ramă

Și gândul de m-ar ucide peste noapte
în umbra nopților în care eu am plâns,
nu sunt orfan, am lacrimi însângerate
și n-am curajul a privi-n trecut.
Și norii sinceri ce-n văzduh pictează
nimbul mapamondului pierdut,
stau și oftez în umbra timpurilor noastre
și n-am speranța că voi zâmbi tăcut.
Nimeni, sufletu-mi și zarea
nu vor avea final plăcut,
eu singur mă grăbesc în lumea largă
dar n-am habar spre ce mă duc...

Aștept să vină clipa nopții,
aștept bătaia gândului leal,
un gând vlăstar ce-mi tulbură privirea
în noaptea tristă când tu n-apari.
Și-aștept cu ochii îndreptați spre ceruri
privesc peste coline și tu n-apari,
însângerate așteptări, clipe amare,
privesc peste coline când tu n-apari...
Și uit acum în pragul morții,
uit cum tu veneai cu lacrimile-n ochi,
zăcut îngândurat, pomeții-mi roșii
și n-am habar că tu-ai plecat.

Cuprins de patima salbatică,
de nopțile în care am stat ascuns,
am tot fugit de mine însumi,
am tot fugit spre asfințit...
Nu am curaj, nu am nici zile,
nici idei, toate s-au dus,
m-am tot zbătut în aste clipe,
totul am pierdut din ce-am avut.
Clipe în ramă, clipe de veghe
te-am zărit într-un apus,
amurg a fost, amurg să fie
în liniștea ce mi-ai pătruns.

Acum, în valea plângerii și a uitării,
mă-ndrept spre dealul "înverzit" de foc,
alerg și dus mă simt în lume,
în lumea-n care nu mai am loc.
Eu plângând cu lacrimile-n palmă
le sorb amar și mă trezesc,
din veghe, solitudine și amorțeală
mă simt abandonat în trupul meu.
Siguranță, liniște și pace,
la umbra norilor eu stau ascuns,
mai am o clipă, o amintire într-o ramă
un suflet jovial greu de atins...

sâmbătă, 7 mai 2011

Octavian Paler


Au trecut patru ani maestre!
Mi-am obișnuit gândul spunându-mi de 7 Mai, "Condoleanțe Marius Brad" și privesc în spate și parcă totul a fost ieri...
Bărbatul pesimist, omul care a avut credința că pe acest pământ se poate crea paradisul, omul care a dat "Umbra cuvintelor", omul care a fost frate cu mitologia, omul care m-a făcut să aleg, ceea ce am ales...

Octavian Paler n. 2 Iulie 1926 - d. 7 Mai 2007

sâmbătă, 30 aprilie 2011

Îmi spuneam anevoios odată

Îmi spuneam anevoios odată
că sunt singur și-ncruntat,
dar prin prezența-ți feminină,
cu ochii-n ceruri m-ai ridicat.

Îmi spuneam anevoios odată
că-s plecat în lume-nlăcrimat
și-alerg, alerg spre infinituri,
cu gândul amorțit și destrămat.

Îmi spuneam anevoios odată
că nici lacrimi nu mai plâng
dar m-ai făcut să simt tristețea,
amurgul, gânduri din trecut.

Înorat și trist e cerul,
îmi spuneam anevoios privind
și pașii mei se șterg în urma-mi,
dar sunt oare fericit?

Ignorat de mine însumi,
îmi spuneam anevoios privind,
nu-s creat de-aceste vremuri,
sunt născut cu gând trecut.

Îmbujorat, timid și singur,
îmi spuneam anevoios privind,
oglinda care-mi reflectează
chipul de bărbat matur plângând.

luni, 25 aprilie 2011

Rugăminte la marginea chipului tău

Înfățișarea-ți frumoasă și senină,
ochii-ți sunt strălucitori,
părul și sprâncenele-ți negre, albul
și rumeneala feței tale;

totul stârnește a voie bună,
a simpatie, delicatețe și sensibilitate.
Mă simt nou înaintea ta, nou dar singur
și fără gram de speranță în a mai trăi.

Cu frumusețea ta voi trece munții,
mă voi vindeca de singurătate și nu voi mai plânge.
Dar oare tu prin farmecul tău stelar
vei putea fi ceea ce ai fost cândva?

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Cerință libelulică

Tu îmi ești destinul și speranța,
ascultarea mea de azi, de mâine...
Tu mi-ai deschis calea spre optimism,
spre zâmbet, seninătate și cuvinte.

Eu nu am reușit ca toate aceste gânduri
să le așez în ordinea în care tu le-ai pus.
Eu am rămas la fel de îngăndurat
și solitar precum un nomad înlăcrimat.

Zilele se duc fără-ncetare și eu
rămân neschimbat înaintea ta. Sunt eu,
cel cu sufletul sfărâmat, cu starea
mea de pesimist, dar plin de gânduri.

Tu, cea de care eu m-am îndrăgostit,
tu, cea care îmi ești gândul, lacrima
și frenezia mea, neantul și zâmbetul...
Tu, cea pe care o iubesc, o simt și o ador.

Tu libelulă solitară care stai și plângi în amurg,
tânjești după cuvintele mele dar nu ai curajul
să-mi vorbești, să-ți arăți starea schimbată
și curajul tău de a fi, de a iubi...

Singură ești, singură vei rămâne cu acest comportament...
Când aripile-ți vor mai înceta a bate, atunci mă vei căuta,
atunci cu lacrimi vei striga spre norii amurgului
și tu în plânset vei avea un chip stelar...

De ce zbori în nesfârșituri? De ce solitudinea ta
e geamănă cu solitudinea mea? Întrebări fără răspuns,
răspunsuri urmate de întrebări și noi tot în amurg
privind cerul ne întrebăm fără răspuns...

Dă-mi aripa în ocrotirea mea, oferă-mi zâmbetul tău,
privirea, sărutul și simturile tale delicate.
Lasă-mi drum liber spre sufletul tău, lasă-mi
un semn să pot veni spre tin`, lasă-mi-te-n veacuri.

duminică, 17 aprilie 2011

Gândul zilei

Dacă aripile ți s-ar frânge în calea mea, voi veni în ajutorul tău libelulă...

joi, 14 aprilie 2011

Sfârșitul unei libelule

Spre cer încercam să mă înalț,
să plutesc spre zări, amurg și nori.
Spre cer credeam că mă înalț,
dar vântul m-a frânt în bucăți.

Mă desprind de lume, de oameni și tine
și zbor spre sfârșit, amurg și nori;
Singur voi muri înălațat spre ceruri
singur voi pluti în neant îngândurat.

Și de-ar fi să zbor prin ploaie,
aripile-mi se vor uda,
dar știu suav că-n ale tale brațe
aripile-mi se vor usca.

joi, 7 aprilie 2011

Stare de libelulă solitară

Afară e cald! Soare, păpădii,
insecte și cântece inefabile.

Totul e atât de senin, atât
de sensibil și suav încât

nu-mi pot regăsi starea mea
de om solitar, pesimist și incolor.

marți, 5 aprilie 2011

Șoaptă libelulică

Vocea ei sună catifelat!
Mă infioară din creștet
până-n tălpi

și simt valuri de tensiune
în propriul meu trup
din vina plăcerii ei.

luni, 28 martie 2011

Dialog libelulic

Libelula feminină, plutind spre zare fără rost, udă, plânsă fără mila de norii cei mai fioroşi. Îngândurată şi zăcută într-un colţ de câmp pustiu, gândul ei ce se îndreaptă spre libelula masculin… “

Dialogul libelulic e gata să înceapă:

- Nu mai pot iubite dragă, aripile greu mă dor, încerc să zbor spre amurg în noapte, să mă ascund de chipul tău...

(El înlăcrimat spunându-i):

- N-ai să fugi aşa departe, n-am să las al meu fior, să te cuprind uşor de talie, să te strâng la pieptul meu.

(Ea în lacrimi îi răspunse):

- Şi de-ar fi să vin la tine, dărâmată n-am să zbor, îngândurată şi cu teamă nu-ţi cunosc al tău fior...

(Cu jovialitate-n suflet):

- Vino, vino libelulă dragă, vino-n sufletu-mi pustiu, nu-ţi arunca privirea-n urmă, nu sunt umbră nici pământ... Sunt aici departe-n lume, sunt aproape-n orizont, aştept sa vii, sa vii iubito, să zburam spre...

(… spre cer, dar nu a fost lăsat să spuna);

(Ea tânjea dupa aceste cuvinte):

- Rugă multă iubite dragă, rugă tainică din vis, nu vreau să mor acolo-n umbră, nu vreau să cred ce mi-ai promis. Iubirea-mi caldă şi în lacrimi se afundă mai mereu, ochii-mi plâng amar în noapte şi mă minţi că eşti al meu!

(El nu-i promisese înca nimic, era doar o formă de credinţă.)

În tot acest timp de tăcere, ploaia le cânta un vals, se auzeau corzi şi octave mirobolante, picurii dansau, florile cântau şi ei plânşi îşi mai vorbeau… “

(El nici nu-i spusese ca e al ei!)

- Nu te mint nu am curajul să-ţi vorbesc neadevăr, gându-mi solitar în noapte îndreptat spre gândul tău. Prezenţa ta ce-i feminină tu în suflet îmi pătrunzi şi n-am să aştept ziua de mâine să te privesc, să te sărut...

(Cu un zâmbet înlacrimat răspunse):

- Simt iubite, simt în lacrimi cum încerci să mă seduci, mă tot gândesc dacă e bine să fac un pas spre al tău trecut...

(Cu nervii întinşi la maxim el îi raspunse):

- Nu da înapoi frumoaso, nu mă alunga în drum, nu sunt orfan dar nici n-am casă, sunt făcut ca să te fur. Am să vin târziu în gându-ţi, ca un hoţ am să te fur, am să te iau cu mine-n noapte şi vom păşi pe acelaşi drum…

Afară continua să plouă…

Final Actul 1

marți, 22 martie 2011

Distih dublu (Rugă ne-ntreruptă)

Dacă plângi şi prin lacrimi vei aduce ploaia,
voi simţi că-n ochii tăi se aşterne seara...

De-ar fi, de nu ar fi o simplă elegie,
regretul, gândul şi uitarea vor fi o veşnicie;

duminică, 20 martie 2011

Gânduri, sentimente şi stări cuvântate unei libelule cu zborul frânt

Te-am privit lung, cu dragoste,
sentimente şi gânduri joviale.
Dar norii au apus în calea ta
şi ţi-au tulburat privirea.

Te-au făcut să crezi că nu voi fi al tău,
te-au tulburat în gândire,
comportament şi stare. Nimic din
tot ce faci nu-ţi va aduce fericirea.

Refuzul tău, respingerea ta, faptul
că te asunzi dupa petalele unor flori
care-şi au trunchiul în asemanarea aripilor tale,
nu te vei putea ascunde de privirea mea...

Planezi îngândurată cu aripile-ţi
transparente şi visul tău este un
neant, un neant feeric,
transparent şi nelucid...

Zâmbeşti, crezi şi respingi.
Zbori, visezi şi respingi.
Te hrăneşti, priveşti şi respingi.
Singuratică, enigmatică şi respingi...

Cu ce greşesc atunci când încerc
să te prind în "capcana" mea?
Ce statut ar trebui să am atunci
când te privesc lucid?

Dar tu, tulburată în văz, în mişcare
emoţionată şi veselă mereu,
zbori doar atunci când soarele te mângâie,
atunci când crezi că totul nu e doar iluzie...

Windows

miercuri, 16 martie 2011

Gândul zilei

Îmi plâng lacrimile spre amurg şi viaţa-mi creşte spre neantul unui nesfârşit.

luni, 14 martie 2011

Plouă între noi

Plouă! E atât de bine când plâng
şi sufletu-mi e cimitir de lacrimi
şi n-am povaţă îngropată-n mine,
ci doar gânduri de singuratec!

Plouă! E atât de rău când râd cu lacrimi
căci nu ştiu de plâng sau râd,
şi tu cu lacrimi mă aştepţi pe-o bancă
şi nu ştiu de plângi sau râzi!

Plouă! Şi tot ce vreau să pot acuma
e să fiu al tău nătâng, să pot fi
a ta chemare, a ta jertfă,
al tau mormânt...

sâmbătă, 12 martie 2011

Gândul zilei

Visul de noapte este prizonier.

marți, 1 martie 2011

Ce trişti şi liberi suntem

Noi oamenii, oameni, neoameni,
trişti, netrişti, oameni trişti.
Ne pierdem timpul, timpul ni-l pierdem
în noi se nasc amintiri, amintiri

de neoameni, de pierderi de timp,
de netimp... Noi plângem, ne plângem
de oamenii neoameni şi tot ne plângem
că nu suntem oameni, dar nimic din tot ce facem

nu ne face a fi oameni, doar neoameni.
Eu mă gândesc omenesc la omenescul
gând al tău căci eşti om, om omenesc
jovial cu amintiri de oameni.

Eu singur plâng între oameni, plâng
într-o ruşine de neoameni, nu îmi e ruşine
de oameni, doar de neoameni. Tu privighetoare
eşti printre oameni, singură tu cânţi

pe o singură ramură ce-i fără oameni.
Cântul tău se transformă în lacrimi de oameni
şi aceste lacrimi de oameni se varsă
pe pomeţi de oameni, dar nu de neoameni;

zâmbim omenesc căci suntem oameni,
dar vandalismul creat nu ne face oameni;
animale de oameni, oameni de animale
şi tot ce-am spune suntem "oameni"...

Stăm liberi şi trişti căci suntem oameni,
sentimente de oameni, sentimente de neoameni
şi plângem, plângem, nu ne plangem de aceşti oameni
care nu mai sunt oameni, nu mai suntem oameni.

Animalice cuvinte de neoameni, animalice
sentimente de neoameni, creaţii de neoameni,
lacrimi de oameni, cuvinte de neoameni,
mofturi de neoameni, oameni de neoameni.

sâmbătă, 19 februarie 2011

Răspunsul gândului

Prieteni, m-aţi întrebat cum
m-aş putea rătăci într-un viitor
mai diminuat decât prezentul, mai
antipatic decât trecutul şi mai
prezent decât prezentul.

Poate că acest lucru îmi este inefabil
în speranţă, în nefericita speranţă a mea.
Poate că acest gând, această stare
de rău, de bine, poate fi o fericire,
o jovialitate strâmbă pe care o zăresc pal.

Nu am cuvinte să mă închin, stare şi adăpost.
Nu am vremuri şi visuri de război ciudate.
Nu vreau soare şi căldura, vreau doar ploi,
tristeţi şi ură. Vreau amurg, Noiembrie
şi pamânt, piatră, sânge, lacrimă şi gând.

M-aş transforma în viitor să simt acele cântece variate,
acele cântece ale amurgului, ale tristeţii
şi ale tuturor simţurilor adâncite în mine.
Am fost cel mai puternic dialog pe care l-am
purtat cu mine însumi, cu propria-mi fiinţă.

Nu există nimic mai dificil decât propriu-mi gând,
propria-mi identitate. Adeseori îmi spun că sunt
un calvar, un nimic, un nimic zărit, atins.
Contemplarea propriei mele inimi îmi este un fapt
profund, emoţionant şi tulburător mie.

duminică, 13 februarie 2011

Gândul zilei

De m-aş putea rătăci în viitor!

marți, 8 februarie 2011

Am vrut

Am vrut să înfloresc, să zâmbesc,
dar pot înflori în melancolie?
E ca şi cum a privi nu mai e privire,
ci un straniu sentiment de uimire.

Deodată aflu că vorbesc. Brusc,
vocea suav îmi cântă, un mugur,
o petală şi-un polen, un straniu
sentiment, un ciudat om efemer;

- Iată, ce aud nu se aude,
"îmi spuse mândrul tinerel"
şi ce zăresc, zăresc cu ciudă
căci sunt singur, singurel...

duminică, 30 ianuarie 2011

Bach

Câtă tristeţe îmi poate oferi acest Bach,
melancolie, lacrimi şi gânduri.
Cât de mult mor odată cu aceste armonii
pe care le-a elaborat, cât de mult...

În ochii mei plouă, plouă deşi afară
e atât de limpede şi senin.
Eu zăresc doar ploi, toamnă, noroi
şi acel văzduh pe care eu nu-l pot uita.

Un văzduh sângeriu care plânge în amurg,
cu nori pe care-i pot cuprinde în braţele mele.
Un vâzduh pe care îl privesc cu ochii umezi,
cu gândul îndreptat spre o furtună interioară.

Genune în cântecul tău, abis şi disperare.
Toate îmi sunt atât de prezente în mine,
atât de cald le pot percepe, înţelege...
Unde îmi va fi limita ascultării mele?

Trăiesc vremuri mizantropice, vremuri
care nu-mi alină sufletul, inima şi gândul.
Trăiesc vremuri plumburii, sângerii
şi toate aceste gânduri îmi aparţin.

M-aş întoarce în trecut, în trecutul tău
şi nu mi-aş lamenta zilele să revin pe acest tărâm.
Aici sunt lacrimi, cretinism...
Deşertul meu a dispărut odată cu "Cantată"!

duminică, 23 ianuarie 2011

Urma unui mercenar

Dacă un strop de ploaie m-ar astupa
şi totul s-ar termina în acel punct,
atunci cu siguranţă m-aş arunca
în drumul pe care el s-a scurs.

luni, 17 ianuarie 2011

Asemeni unui înger

Tu eşti asemeni unui înger care
traversează iadul fără
să-şi păteze aripile cu smoală.

Nu te-a atins nici o ticăloşie,
nici un compromis nu ţi-a
secţionat fiinţa.

Eşti tu, tu în adormire, în freamat
şi în gând. Singură păşeşti nefiinţă,
singură eşti pe-al tău mormânt.

joi, 13 ianuarie 2011

Simt pentru "ea" o adevărată dragoste

Trec de la încântare la extaz,
de la extaz la spaimă.
Simt sub mine hrube în care
cobor cu grijă sau lunec,

zăresc câmpii întinse, luminate
de un soare nefiresc, singur.
Trăiesc în acest univers cu ochii
deschişi privindu-mă-n lacrimi.

Mă văd zdrobinu-mi cuvintele-mi
rostite, alergând într-o toamnă întunecată,
plină de încântare, de noiembrie,
de vânt şi lacrimi...

duminică, 9 ianuarie 2011

O noapte sacramentală

Păşesc în negura dreptăţii
retras şi plin de gând,
cu vocea-mi înecată,
cuvântul cunoscând...

Păşesc în bezna morţii,
a timpului pierdut
şi plâng în calea-mi nopţii,
plâng pierdut în fum.

Mor târzaiu în noapte,
mor supus de gând,
retras mă simt tomnatic,
efemerul cânt...

Nu plâng, ba plâng iubito
în toane mă găseşti
şi nu-s decât un nimeni,
un nimeni ne-nţeles!

marți, 4 ianuarie 2011

Un adevăr ascuns

O toamnă târzie
sufla în spuza timpului.
Abia spre sfârşitul lui
noiembrie cerul începu
să se întunece...