miercuri, 31 martie 2010

Dragă "părinte"

Nichita Hristea Stănescu

un adio macabru vă spun,
o pată funerară de mormânt,
un caracter abstract a mai rămas
şi-o viaţă limpede mi-aţi dat...

cu o vădită poftă de iubire,
dă-mi clipa, ora, săptămâna
să te citesc prin a tale rânduri,
să te simt, să te adulmec,-

mureau şi clipe, săptămâni
şi ore, vânt, falus de aer,
nori şi foste căi, dar azi
e linişte deplină!...

77 de ani

duminică, 28 martie 2010

Dincolo de marea de lacrimi

N-am să calc peste cuvintele tale
şi nu voi zdrobi adevărul tău,
n-am să învinovăţesc sinceritatea noastră
şi n-am să pot să fiu dispreţuitor.

Nu voi putea aduce luna dintre stele
şi raze de lumină să-ţi ofer, dar eu
scriind, privind cum zbor agale
cuvinte de iubire pictate-n nimbul tău;

n-aş putea să-ncerc măcar odată,
să calc pe umbra-ţi să ţi-o zdrobesc;
fericirea ta ce-i râu de munte lin
coboară, coboară în adâncul sufletului tău...

Şi de voi putea să te mint vreodată
cu lacrimi în ochi am să te mint,
şi n-am să fiu pictat de-o călimară
ci doar murdar de propriul meu veşmânt.

Cu tristeţea plec la drum în noapte
când somnul se va prăbuşi asuprea mea,
când visul meu e dus la tine-n noapte
şi eu nu-mi voi putea ierta greşeala mea.

Vocea ţi-o aud şi vântul anevoios va bate,
uniţi de mână vom zbura iubind,
cutremur ce va fi în urma noastră
atunci când totul va lua sfârşit.

Când raze de lumină vor spinteca cuvântul
şi vorbele-mi vor fi surâs în vânt,
când tu vei sta cuprinsă-n agonie
şi eu cuprins de umbra unui gând.

În valul unei lacrimi, duioşie şi agale,
flămând urnesc secunda dintre noi,
cuprind tot cerul cu privirea-mi
şi zâmbet trist al nopţii, al cerului din noi.

Plutesc în îmbrăţişarea văzduhului albastru
când flacăra furiei mele arde plină de cuvânt,
o dată cu ea, ard multe alte lucruri,
şi noi pierduţi ca două raze în pământ...

sâmbătă, 27 martie 2010

miercuri, 24 martie 2010

Gândul zilei

Atunci când singurătatea din mine se va sucomba, cu siguranţă nu-mi va abandona trupul!

miercuri, 17 martie 2010

Pe-nserat

Luna dispăru în dosul unei perdele de nori
şi eu m-am estompat în tăcerea pustie a
glasului morbid, în cântecul tăcut de
ramurile plopilor efemeri, suferinzi...

vineri, 12 martie 2010

Demenţă precoce

Oricât
mi-a
fost dat
să-ncerc,
drumul
mi-a fost
pecetluit.

Glasul,
imaginea,
zâmbetul
şi plânsul
nu le-am
uitat
la drum.

A fost unu,
doi şi trei,
trei, doi
şi unu.
Acum sunt eu,
mâine eşti
tu

şi tot
te voi
zări, zări,
te voi
iubi,
iubi,
iubi...

şi tot
privind
în drum
la unu, doi
şi trei,
trei şi doi
şi unu
pe final...

Pas cu pas
în doi
acum,
pas cu pas
pierdut
în
fum.

duminică, 7 martie 2010

Dincolo de limitele inimii mele

Afară, ploaia cădea prin ceaţa alburie şi
o frunză smulsă din cununa de lauri a
destinului, parcă pluteşte în despărţirea ei,
în apusul verde trecător, estompat odată
cu venirea toamnei, cu frigul pustiu şi secetos...

Afară, când pomii dansează cu rădăcinile
ridicate spre cer, şi cerul plânge cu lacrimile
lui spre un alt cer, şi noi, noi oamenii,
plutim cu gândul îndreptat în noi, noi,
tot lăcrimând călcându-ne speranţa şi destinul;

afară, când paşii pustietăţii devin prezenţi
în amurgul sângeriu, plutitor de mireasma
nevăzătoare... Regăsind doar o urmă de adevar,
o urmă de falsă apărare, o mireasă a destinului,
a calvarului sufocat de cuvinte rostite de ură,

de plecăciuni şi folclor, lacrimi şi rugăciune.
Afară, plutind auzul greu al societăţii, al naturii,
al zilelor pline în seceta amurgului pustiu
şi toate aceste frământări le simt în sufletu-mi,
în apărarea pomilor pictaţi de lacrimile cerului.

Afară, mă tot frământ de iluzii şi adevăr şi
privesc în armonie cum toată natura-şi începe
destinul pierzării, destinul uscăciunii, destinul
toamnei... Frunze şi petale, crengi şi iarbă,
toate se despart de viaţă, se duc în neant!

joi, 4 martie 2010

Gândul zilei

Simt vibraţia terestră a emoţiei, a lacrimilor care curg!