luni, 30 martie 2009

În ceasul frămîntării

Mi s-a făcut dor de ea,
voiam s-o văd, s-o ating,
s-o ridic goală din acea frenezie
și să-i creez conturul cu mîinile mele.

Vreau s-o readuc în noapte,
să mi-o readuc, s-o simt...
O făptură a nopții, a tăcerii primăveri,
a liniștii sufletului meu.

Îmi recîștig libertatea privind-o,
atingînd-o într-o frenezie dornică
de a o iubi, păstrînd-o fantomă
a simțurilor mele, a gîndurilor...
Își revărsa obrajii pe pieptul meu
și simțeam cum sînii ei mă doreau!

duminică, 29 martie 2009

România mai aparține României?

România mai aparține României?

Am ajuns în jale, 
în valea multor neamuri,
căci trist în țara asta
politic plînge neamul.

Ajuns să mă aseman 
cu-acest popor plăpînd,
căci doar în România
țăranul plînge crunt.

O țară fără regului,
o țară-n-străinată,
conducător de vase,
o Românie proastă!

Perfect de armonie
în iluzii și minciuni,
o țară fără nume
un jaf pierdut pe drum...

Un imn cîntat cu jale
fără emoții și suspin`,
un val de gînduri ne-nconjoară,
o Românie fără răspuns...

vineri, 27 martie 2009

Dor de duioșie

Cînd ne vine dorul?
De cine ne este dor?

Întreb căci sunt singur,
dor mă simt și eu,
mă plîng în largul viciu,
mă plîng în al meu dor.

Tînjesc privindu-mi starea,
emoția mă cuprinde,
un cald cuvînt din noapte
privirea mi-o aprinde!

Un sfert de ceas va trece
cînd vei veni-n tăcere,
căci dor îți este ție
de patrie și cădere...

O dor! O dor de tine,
un cînt îndurerat debil,
un murmur simplu de cuvinte,
o soapta fără dor... 

Petrec a mele clipe,
petrec pe un mormînt,
solitar dosit de ziuă,
singur pe mormînt!

O cruce tumulara, 
un pat adînc pustiu,
o bortă fără nume,
un somn de veci pustiu!

Un gînd ce ma ucide,
o lacrimă de dor,
sinistrul gînd din veacuri
căzînd în acest gol.

Prin lacrimi curg aievea
plîngînd din acest dor,
mă vărs în lumea-mi tristă,
apus în acest dor...

Pierdut în scepticisme, 
neregăsit în acest loc, 
căci sincer fără mine...
să mor de acest dor!

Cînd ne vine dorul?
De cine ne este dor?

joi, 26 martie 2009

Spuse! Taine! ...ascultă-mă!

Licăresc într-o lumină difuză,
şi mă frămînt odată cu existenţa.

Mă întuneci cu frumuseţea ta
şi mă faci acelaşi cu tine!

Aş vrea doar o clipă să fiu
cu tine, singur, eu să te slujesc...

Doar o parte din mine să existe,
să-ţi port amprenta mereu!

I-au asupra mea durerile tale nesfîrşite,
singurătatea ta şi temerile tale!

Îţi venerez trăirea, existenţa ta supusă!

Împreună în liniştea tăcerii
ne constrîngem efemer...
Doar tu şi eu, acelaşi suflet,
acelaşi trup, acelaşi gînd etern.

Din zori şi pînă-nseară renăscut de cuvinte,
pufnesc în versuri albe, scrise, ocolite...

Vorbindu-ţi, mă simt ca şi cum
m-aş căţăra pe un zid de ghip...

Uneori sunt orb, dar cînd lucrurile
îmi par întunecate, atunci văd cel mai bine,
privindu-te în acest farmec...

miercuri, 25 martie 2009

Chintesenţă a cuvîntului

Îndurerate aceste cuvinte plăpînde,
aceste cuvinte rostite În şoaptă,
în tăcerea nopţii care ne cuprinde!
Dar tu, tu ai învăţat să asculţi efemer
să nu dai importanţa rostul lor,
ci doar esenţei...
Privindu-ţi ochii, mă necajesc vorbindu-ţi
mă văd alungat de cuvintele-mi...
Mă trîntesc într-o dragoste uitată,
uitată în copilarie, o imegine puerila a mea,
o ilustraţie prăpădită de imaginea mea...
În ce esenţă îmi percepi cuvintele?
Aceste cuvinte nostalgice şi suave!
Mă tîrăsc şi tînjesc dupa tine,
dupa puritatea ta, dupa mostra trupului tău!
Cît de minunată este tăcerea ta,
duioşia cu care mă atingi şi-mi vorbeşti
în tăcere... Tînjesc în căutare!

marți, 24 martie 2009

O dorinţă

Aş vrea să exişti doar tu, să exisit doar eu!
Să mă unesc cu tine tinîndu-ne de mîna,
să plutim nostalgic străpunşi de briza mării,
pe malul unui lac de lacrimi, de vise...

Aş vrea să-ţi şoptesc visele mele legate de tine,
să-ţi recit un vers făcut pentru tine,
să te alint în amurg, căci soarele apune,
pe nisipul ud, ce urma ne-o expune!

Aş vrea ca atunci cînd mîna mea te va atinge
să te simţi stăpînă, să te simţi iubită,
să-mi spui a tale taine pe drumuri pustii în noapte
căci sunt născut din basme, fericire îmi vei spune!

duminică, 22 martie 2009

Ridurile gîndurilor

Îmbătrînesc timpuriu,
din aceasta îndopare de gînduri...

Sînt ani de cînd nu mai simt
nici o prindere, nici un sentiment profund,
nici o pornire, nici o aprindere
pentru cineva special din viaţa mea!

Cît de ciudat trebuie sa fie să iubeşti!
Oare cum o fi? Oare cîţi cunosc acest termen?
Al dragostei pure, al loialităţii!

Trăiesc poate judecand o carte, un fluture,
un fir de păpădie, un om, o lume întreagă,
şi mai ales pe mine însumi, fără să fi iubit,
fără să mă fi cunoscut vreodată?

Cît de triste îmi sunt amintirile!
Parcă m-aş privi într-o oglindă, într-un geam spart,
parcă mi-aş privi poza dintr-o ramă veche,
clasică, plină de praf, fără un acord muzical...

sâmbătă, 21 martie 2009

Întîlnirea!

Oare cît voi mai trăi în frenezie privindu-te?

Dacă m-aş lăsa sedus de un fluid de sinceritate,
m-aş opri la tine, ţi-aş privi feminitatea sinceră,
ţi-aş şopti cuvinte ce disperate îmi ies din gură
din launtrul meu plin de adevăr şi pace...

N-am murit! Am înviat! Abia acum cunoscîndu-te
am trecut de la viaţa cea moartă la viaţă!
Privindu-ti fiecare mişcare, fiecare parte a ta,
a corpului tău delicat, plin de tandreţe, de viaţă.

Te-am văzut prima oara pe o bancă, o bancă singură
în care nu eram decat noi doi, pe malul unei ape,
la sînul unui parc singuratec... Mă simţeam ca un copil,
cu picioarele suspendate ca doua pendule deasupra frunzelor,
acele frunze uitate de toamnă, acel covor nemăturat.

Îmi aduc aminte primii tăi paşi facuţi spre mine,
păreau aşa de grăbiţi, aşa de nerăbdători...

joi, 19 martie 2009

miercuri, 18 martie 2009

Cuvinte lipsă

Îmi preschimb cuvintele în miresme şi stele,
fac descîntece şi farmece în versuri line
şi tunătoare... le vrăjesc şi le scot
din pelerina mea nostalgică, din mintea mea...

Încerc să-ţi vorbesc cît mai simplu
dar cu un farmec de necuvîntat, de neatins.
Mă uit la tine şi văd doar o simplă înfăţişare,
o simplă căutare a adevarului din ochii tăi timizi!

Oh! De-ai putea să mă asculţi cu adevărat,
să-mi simţi adevăratul sens al cuvintelor,
al glasului meu de nepătruns, de nealungat,
al cuvintelor mele ce tînjesc dupa tine!

Oftînd îmi simt timpul cum îmi trece
şi trecerea aceasta nu mă va duce la tine,
mă va îndepărta de prezenţa ta, de lacrima ta
de tot farmecul tău, de ascultarea ta...

luni, 16 martie 2009

Cuvinte lepădate

Am nevoie de lacrimi, altfel mi-i
se vor usca ochii!

Acest orizont, orizontul ce-mi este
adevarata epidermă a fiinţei mele,
a cugetului meu...
Mă simt amplificat de lumina lunei,
de voroava ta, de încrederea ta efemeră.

Păşesc într-un destin umbrit,
într-un "Amor-Fati" al credinţei mele!

Spulberat de cuvinte,
de dragostea ta năbuşitoare,
de strigătul tău acustic
ca de chitară înstrăinată.
Mă simt ca un cuvînt vulgar,
rostit cu ură, fără dragoste!...

Care-i rostul acestor cuvinte?
Acestor întîmplări?

Trăiesc în poezia suveranitaţii
dar cuvintele-mi sunt pierdute,
căzute în prăpastia scepticului,
în umbra difuza a lunei,
a amurgului neîncrezător!

Plîng, căci altfel mi-i se vor usca ochii,
îmi voi pierde vederea,
nu-ţi voi mai putea privi gingăşia,
zîmbetul tău singuratec...

Oh!Ce sentiment ciudat lăsat în spate,
în trecut... Da! Trecutul?
Trecutul este mai tare decat mine,
decat orice, oricine, nimeni nu-l poate schimba,
nici Demiurgul cel bun...
Sunt om şi sunt singur,
m-am născut singur căci nu am nimic geamăn,
sunt un germen, un atom, un praf de echivoc!




AMOR-FATI - Dragoste de destin

duminică, 15 martie 2009

Amor-fati

Efemer, acel sărut nostalgic
ce m-a cuprins cu duioşia lui,
m-a dus în lumea fericirii,
în lumea anilor trecuţi...
O clipă şi-o privire tristă,
un trecut pietros, înlăcrimat,
o clipă fără vînt şi pace,
amurg de toamnă întristat.
O elegie nostalgică de plîngerile mele,
un caracter melancolic, deprimat,
o artă a plîngerii, a întristării
şi-un gînd pierdut... uitat...

sâmbătă, 14 martie 2009

Te priveam în sfîrşit!

Te priveam în sfîrşit!

Erai mai scundă decît credeam
şi mai împlinită decît visam.
Simţeam că eşti în slujba feminitaţii,
atît prin gesturile largi, leneşe,
care-ţi legănau tot trupul, toată gingăşia...

Erai aşa de minunată cu zîmbetul tău,
cu reliefarea formelor bogate ale fiecărei mişcări.
Ai gene lungi, negre şi privirea
apropiindu-şi-le, confuz, greu, misterios...

Mă nelilnişteai cu privirea ta,
parcă-ţi doreai să mă apeşi în sentiment,
să mă îneci, să mă afunzi adînc ca într-un puţ,
să mă înnămolezi...

În tine îi o veselie mare
şi plouă, plouă mereu
dar timpul ce-ţi soarbe fericirea,
în gînduri va trimite visul tău.

Ia-mi mîna în ajutorul tău,
în invocaţia din amurg...
Sunt doar un vis pierdut,
o scrisoare de bun rămas...

miercuri, 11 martie 2009

Veridicitate pură

Viaţa e un şir de întîmplări!
Sîntem produsul fiecărei
secunde trăite...
Dacă am ocoli o secundă
sau i-am schimba adevărul,
i-am da alt vector, altă valoare,
alt sens.

Mă simt ca o spovedanie
de trup şi de suflet,
de luciditate şi de vis,
ca un DA în faţa adevărului!

Viaţa! Ce-i viaţa la urma urmei?

Simt pierderea perfecţiunii,
căderea în timp din lagărul încrederii...

Mă topesc de neajunsurile tale,
de vorbele năstruşnice...

Simt demiurgul raţional în mine,
posesivitatea ce-mi înclină trupul...

luni, 9 martie 2009

Zîmbet în ploaie

Zîmbeşte-mi, cînd ceru-mi plînge
şi mă afund într-un vis etern,
un neanţ de gînduri ce-mi suspină
într-un val uitat pe ţărm.

Zîmbeşte-mi cînd sunt singur,
căci doar aşa m-aş simţi cu tin`...
zîmbeşte-mi cînd eu sufăr,
căci suferinţa nu-i un chin.

Ascultă-mi glasul efemer iubito
şi-ncearcă să-l trăieşti profund,
nu te mint, nu-ţi spun iubito
cîte ceasuri ne-au trecut!

Un val de rînduri mă cuprinde,
un roi de versuri pentru tin`,
un cer de gînduri ce-mi suspină
cînd privesc agale vis...

Plouă! banca-i udă lacrimînd...
Şi privind spre cer îşi spune:
Cîte lacrimi îmi mai curg?

Oh! Ce plouă şi ce-mi place
cînd paşesc prin bălţi gîndind,
privind în juru-mi, nu-mi mai place
căci privind, mor suspinînd.

Un spin de floare roşie dură
ce în suflet mi-a străpuns,
un gînd curat fără de lacrimi,
un gînd de inima străpung!

sâmbătă, 7 martie 2009

Mama

Mamă scumpă, mamă dragă
ce sufletul tu mi-ai deschis,
mi-ai arătat iubirea întreagă
cînd pe lume m-ai adus...

Mi-ai cîntat de noapte bună,
m-ai mîngîit pe răni plîngînd,
mi-ai pus mereu zîmbet pe buze
şi vorbe dulci cu un alint.

Cu ochii trişti timizi din suflet,
cu parul alb şi necăjit,
un rid plăpînd venind pe lume
la ochiul tău dormind acum.

Zîmbet mîndru ce-i pe chipu-ţi,
zîmbet lung şi întristat,
prizonier şi singur la răscruce
într-un vis pierdut visat.

vineri, 6 martie 2009

A doua noapte de epilog!

Alb moment de supărare
şi-un sentiment uşor sedat,
o armă albă de pe suflet
şi un gînd, greu de purtat.

O viaţă mohorîtă ca şi ploaia,
o clipă tristă de amurg,
moment nostalgic de tristeţe
fără gînd, fără răspuns.

O seara magică şi tristă,
uşor trecut de înserat,
o clipă fără somn şi pace
doar un gînd, un gînd sedat.

Otrăvit de cuvintele-ţi în laudă,
suspinat de vise fără rost,
doar un drum, drum fără capăt
înconjurat de neserioşi...

Astupat de urletul din mine,
mă sufoc cu glasul meu,
mă pierd în jocul de cuvinte
lăcrimînd, paşesc mereu.

O lume-n care nu-mi văd locul,
o lume fără un răspuns,
oameni fericiţi de pe alocuri,
oameni trişti şi pesimişti.

Pierdut! Luna-mi spune drumul unde-
mă regăsesc, mă ofilesc,
îi drumul solitar şi umed
de ploi nostalgice de ieri!'

joi, 5 martie 2009

Alt epilog

Indus într-o eroare pătimaşă,
într-un gînd ce credeam
că-mi va fi divin,
îi doar un drum ce mă doboara,
lovit mă simt, îi un sfîrşit!

Plin de nostalgie şi repaus,
plin de minciuni de nicăieri,
simt cum moartea mă cuprinde
Bacovian mă simt şi eu.

Tezaur de lumină întunecată
şi lovit de amurgul tău,
îmi văd apusul vieţii mele
lăcrimînd pe obrazul meu.

Întunecat şi singur în ale mele drumuri,
alungat de voci ce-au tremurat,
priveam mirat cum urletul din tine
venea grăbit în calea mea...

Înving aceste clipe grele
ce mă macină crezînd,
nu pot sa leg a tale versuri
căci privind, te văd căzînd.

miercuri, 4 martie 2009

Artista "pouf"


Un gram de grafit,
un gram de lacrimă,
un canson dalb
usor pătat,
o uimire tristă
ca şi-o săgeată,
un gram de har
şi deocheat.

Lacrimi de artistă
în gînd de amurg,
lacrimi de creion
şi-un plîns ascult,
o taina rece de bristol singuratec
şi-un koh-i-noor ce-a plîns în şoaptă!

Un şarm desen
îi vine-n minte
şi un gînd rătăcitor,
îi gîndul ei fermecător şi iute,
îi doar un gînd pe un bristol.

Amorţită, cu mîna pe hîrtie,
încremenită în vraja cîntecului ei,
pierdută-n corzi acustice şi limpezi
în versuri ce îi dau fiori...

luni, 2 martie 2009

Cuvinte de primăvară

Prezenţa ta feminină
îmi dă acea linişte,
acea seninătate,
acea pace eternă
care nu mă tulbură
prin nici o patimă.

Mă simt nou,
ca un fulg de zăpadă,
ca o lacrimă curată
şi plînsă de fericire,
ca un strop de apă
limpede ca şi cerul.

Plutesc pe valuri de speranţe
şi pe cuvinte greu rostite,
sunt doar vorbe potrivite
ce din buze-s răscolite.

O vorba dulce spusă-n vînturi
într-un prag de primăvară,
o mierla singură cîntînd îşi cheamă
glasul ei... vestitor de primăvară.

duminică, 1 martie 2009

Back in black

Ascuns în mii de scenarii
ce îmi par tenebre sfinte
şi întors în negrul vieţii
unde spaima mă cuprinde.
Alerg în întuneric
şi mă izbesc de zidul morţii,
privesc mirat în umbră
cum în spate zac poeţii.
Lovit de gînduri sumbre
şi întors în lacrimi negre,
un val de ceaţa aparinsă
şi o carte de durere

Un cer pustiu de plînset
şi o lacrimă din rai,
îmi unge calea-mi sfîntă
ce-n amurg m-am îndreptat.
Un pas făcut în spate
cu o teamă de război,
plîng în ciuda soartei,
plîng căci am să mor.
Cursul vieţii mele
ce-n poezie îi pierdut,
îi doar un val de lacrimi
şi-o iubire din trecut.