marți, 29 iunie 2010

vineri, 25 iunie 2010

Patos străin

Gândurile mele sunt, parcă,
dincolo de mine. Seamănă cu
nişte frunze uscate, răsucite
de vânt şi udate de ploaie.

Caut în mine ca într-un cufăr vechi,
caut şi nu ştiu ce caut...
Căutarea nu-şi mai are limite, limitele
îmi sunt căutările mele!

Pentru a mă putea înţelege pe mine,
trebuie să mă ignor profund!
Nu aş putea întrebându-mă singur
ce aş fi, dacă n-aş fi?!

joi, 17 iunie 2010

Străinul toreador

Eşti departe şi amintirea ta
e tristă-n sufletul meu,
eşti departe şi plâng, plâng
ca un copil în bezna odăii.

Care-i limita gândirii tale?
M-ai uitat atât de departe de tine,
atât de trist m-ai lăsat şi singur
şi tu, tu zâmbind te trezeşti "toreadorule"

Prefer să văd dansul lebedelor în lacrimile
vărsate de ochii mei amari, căprui ca
lutul pământului şi să fiu flegmatic
în tristul meu amurg!...

Acolo unde eşti, acolo te visez
şi orice gând melancolic mă duce la tine...
N-am să pot să te scot din mintea mea,
n-am să te alung ca pe un vagabond,

Dar am să încerc să uit cu timpul
căci mă frământ şi mă simt rănit!
Sunt doar un maniac al singurătăţii
şi tu n-ai să înţelegi aceste.

Deşertul nu e făcut pentru nomazi,
nomazii au fost făcuţi pentru deşert.
Dar eu, eu nu am fost făcut pentru singurătate
ci singurătatea a fost făcută pentru mine.

Dar tu?, tu ai fost făcut pentru călătorii,
pentru despărţire, pentru regrete...
Câte amintiri îţi mai năpădesc memoria?
Câte lacrimi ai mai vărsat "străinule"?

Dacă te-ai încarna în Don Juan te-aş zări
pretutindeni, dar nu eşti decât un biet
Ulisse, nici arcul şi tolba săgeţii
nu-ţi mai aparţin, ai rămas un pustnic...

vineri, 11 iunie 2010

Lavină de gând meschin

Erai atât de jovială când te-am văzut,
cu părul tău camuflându-ţi umărul...

Mică, plimbându-ţi inima prin mijlocul unui
câmp de flori, zâmbeai solitară

Dormind lângă o inimă frântă e ceva nociv,
e o stare ca atunci când te-ai căţăra pe ghips

duminică, 6 iunie 2010

Lezat de mine însumi

Şi privindu-ţi aripa,
da! aripa ta cea frântă
care a orbit în lumina lunii...

Da! Eu, eu care plutesc în adiere
şi spunându-mi clar că văd adâncuri,
adâncuri solitare putrezite-n floare

Oare eu am propria-mi arumură?
Căci tu, tu ca un zeu stai sub
talpa demiurgului şi I-o săruţi

Singură sus eşti, singură şi orbitoare,
singură plângi iubito şi sigur
te asemeni cu o floare

Ai chipul înaripat zburând în depărtare
şi eu sun jos cu lacrimile-n umbră
şi plutesc difuz ca-ntr-o ispită...

marți, 1 iunie 2010

Valurile mâniei mele

Valurile mâniei mele se izbeau
mereu de stâncile vicleniei tale.

Şi certându-ne în mijlocul unei furtuni,
suntem în viclenie difunctă.

Nimic, nici singurătatea nu mă va putea
răpune sub lacrimile grele ale cerului,

Nici pierderea lacrimilor tale nu mă vor
răpune la genunchii tăi mâhniţi...