joi, 30 mai 2013

Încă o ploaie din luna Mai

Pășesc în infinita mea tristețe
și pașii mei mai uzi decât ai tăi.
O ploaie tristă, mult mai tristă decât mine
și trupul tău, mai ud decât al meu.

Îmi cunosc tăvălirea în deznădejde
și nepăsarea unui vast decor.
Mă risipesc și mă compun în schițe
ca un pictor absentat în tabloul său.

Te strig din neantul fericirii mele,
te chem de dorul nesfârșit și plâng.
Ploaia vine în tăcere
și eu absent în tristul Dom.

Mi-e dor de mâinile-ți scriindu-mi,
mi-e dor de gândul tău hoinar.
Prin vremi uitate te-am privit și singur,
priveam aceste lacrimi din luna Mai.

marți, 28 mai 2013

Gândul zilei

Sufletul... cel mai frumos anotimp!

luni, 27 mai 2013

Absența zborului extravagant

La umbra falnicului zid de lacrimi
mi-am plâns melancolia tristei sorți,
mi-e dor de dorul tău demonic,
de ochii tăi mai plânși decât ai mei.

duminică, 26 mai 2013

Gândul zilei

 Când mă gândesc la goliciunea sfârtecată în sufletu-mi decedat la marginea pustiului, mă gândesc la o fericire inefabilă, inexistentă la suprafața epidermei mele. Nu-mi pot duce viața într-un destin smuls de gânduri, într-un destin solitar, putred în juru-mi perfid. Mă afund tot mai rău într-o singurătate înlăcrimată, într-o povară ce nu poate fi înțeleasă de nimeni. Mor când știu că zborul tău extravagant și grațios te-a adus în povara numită suflet și nu mă mint pentru că știu ce înseamnă să trăiești o singură zi.

sâmbătă, 25 mai 2013

Gândul zilei

Ce-i poetul la urma urmei, decât un visător de versuri!

Scrisoare către un prieten

Se dedică doamnei N. B.

M-ai descoperit ca prin minune,
m-ai descoperit când ochii i-ai deschis,
te-ai tot gândit și te-ai gândit la mine
și m-ai găsit mai chipeș decât sunt.

Nu sunt taină, nici himeră efemeră,
nu sunt om, sunt ochiul tău ce-l plângi.
Mâna ta mi-o întinzi să ți-o sărut,
magistrală noapte ce va fi curând.

vineri, 24 mai 2013

Gândul zilei

Mi-e teamă, mi-e teamă că nu există veșnicia!

joi, 23 mai 2013

Gândul zilei

Nu-mi pot masacra viața între dans și libertate!

Amurg efemer

Ce nor nostalgic și ce amurg văzut-am,
ce stare de mormânt am stat să simt.
E-o seară tristă, efemeră și uitată,
o seară tristă ca și-un cântec mut.

sâmbătă, 18 mai 2013

Gândul zilei

Moartea anulează orice suferință, orice gând și orice amintire.”

miercuri, 15 mai 2013

Gândul zilei

„Creștini sunt cei ce au citit Biblia; atei sunt cei ce au înțeles-o.”

sâmbătă, 11 mai 2013

Lasă-mă te rog să vin să mor la tine acasă

M-am îndrăgostit de singurătate
și potecile pe care pășesc stingherit
sunt poteci cu un fund de lut,
poteci din mocirla țărmului singuratic.

Păsările negre îmi cântă doine desfrunzite
și mă risipesc levitat spre nent,
mă pierd în culorile văzduhului
și mă plâng în acest catren uitat.

Ochii mi-au secat în decorul tainic
și plâng la fiecare colț și strig,
mă plâng la fiecare glas de ciocârlie
și aștept să vii, să vii demult.

Prin nopți tăcute oftez și strig
și ajung la clipa ezitării;
tu ești departe, te săruți și cânți,
eu sunt mort, amurg și plâng.

Nici nu-ți poți imagina ce înseamnă singurătatea,
anxietatea plăpândă și bucuria nefericirii;
sunt blestemul meu, binecuvântarea singurătății
și durerea ce tu n-o mai simți.

Du-te departe de lume, du-te-n sălbăticie,
strigă cât te ține glasul și adu-ți aminte de mine.
N-am să te aud, dar te voi simți în mădularele mele
și atunci îmi va fi sfârșitul, atunci voi muri.

Nu știu unde ești și ce faci,
nu știu ce ploaie te mai spală,
nu știu ce gânduri ai și dacă gambele te dor,
nu știu dacă ești răsărit sau apus.

Ce-i omul la urma urmei când se risipește?
Alții plâng, rămân pe loc,
alții pleacă prea departe
și eu mă joc în visul meu.

Oftez lăuntric
și nu m-am săturat de-atâtea ploi,
nu m-am săturat de clipe desfrunzite,
de lamentări, de beznă, de strigăte, de mine... 

Durerea are un singur anotimp!
Iubirea... două, trei sau patru.
Eu? Eu sunt veșnica ploaie ce-a spălat pământul,
veșnicul nimic uitat pe raftul spulberării.

vineri, 10 mai 2013

Dialog

- De ce plângi, Palcior, acolo, de ce plângi?
- Ochii îmi erau uscați, i-am răspuns, îmi erau uscați.
- Dar ploua afară, Palcior, plouă și e totul ud.
- Știu, i-am răspuns, știu!

miercuri, 8 mai 2013

Singur

Stau aici singur și
privesc norii spulbarți de vânt
și mă gândesc că suferința mă merită,
supărarea, mâhnirea și toate aceste stări
nu mă vor părăsi.

Zbor prin gândul meu,
zbor prin gândul meu.

Mă țin singur de mână
și mă împărtășesc în singurătatea mea.
Mi-am semănat o solitudine
în aceste stări și am crescut în moarte.
Mi-am săpat întunericul în mintea mea
și știu, știu că voi muri singur!

Zbor prin gândul meu,
zbor prin gândul meu.

marți, 7 mai 2013

Trezirea

Ți-am citit versurile
și nu ai făcut decât să
sapi în mine ca într-un mormânt.
M-ai trezit la viață,
mi-ai deschis ochii
și mi-am dat seama de greșeala mea.