miercuri, 18 ianuarie 2017

Gând

Ce-i Guvernul?! Un grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.

Noul Cod Penal, Art. 367 alin. (6)

marți, 17 ianuarie 2017

Gând

Toată tristețea mea se surpă-n mine și-mi plămădește dureri nemărginite în nebunia singurătății mele, în plăcerea de a nu fi singur, ci singurul.

joi, 5 ianuarie 2017

Gând

România nu-i o țară, e-o țărână!

duminică, 25 decembrie 2016

Culcă-te odată!

O tulburare lăuntrică, ciudată
mă potolea din setea istovită a vieții;
dar nu-mi amintesc prea bine cum,
înspăimântat rosteam: culcă-te odată!

M-am lăsat furat de gânduri și de visuri
și mi-am înfrânt durerea și oftatul;
sub lumina tremurândă a candelei
un freamăt amintea: culcă-te odată!

Și-i tot mai noapte și-ntuneric
și bolta cerului e tot mai aspră;
sprijinit pe un perete tot mai rece
moartea-mi spune: culcă-te odată!

Și, pleacă viață, pleacă-n nebunie
spre zări ce-apun nepotrivit;
galop neașteptat și fornăit,
chin groaznic: culcă-te odată!

marți, 20 decembrie 2016

Ispitire

stau în umbra lumii
ca pe marginea prăpastiei
în blânda disperare
confuz și de prisos

născut cu ani în urmă
excese și rateuri
nu-mi iert iluzia vieții
din moft fiind muribund

și-am fost în disperare
și-n dulci mizantropii
cărarea-i tot mai aspră
tu moarte nu mai vii

duminică, 11 decembrie 2016

Clipa care trece

Ah, sunt azvârlit pe un țărm pustiu,
la marginea unei lumi pierdute;
și-am fost și trist, pierdut rămân,
în fața unei uși închise.

Mă-ntreb, ce voci s-aud oftând în noapte,
ce amurg se plânge-n asfințit;
ce zări sfâșiate se mai înalță,
ce trist îmi bate inima acum.

Și avusesem fericirea-n mână
în pragul unui anotimp;
un pod crescuse peste mine,
peste flori, peste mormânt.

Și nu e zi, nici noapte sacră,
nici nopți cu dragoste și amintiri;
mi-e grea chemarea și prezența
pe țărmul obosit, vetust.

marți, 6 decembrie 2016

Păcat, nu sunt durerea

l-au durut picioarele crunt
și rezistența i se diminua la fiecare pas
și totuși, pășind, s-a îngrășat tot mai mult,
deși, degradarea fizică, se pare, a avut ceva negativ
asupra trupului. rațiunea îl părăsise
cu ceva timp în urmă
și după toată medicamentația prescrisă,
singur în casă,
se temea de un infarct, de o moarte zdrobitoare
într-o singurătate lugubră.

într-o dimineață se trezise brusc,
înainte de ora normală;
se ridică cu grijă, bâjbâi după baston
și târându-și picioarele nespălate spre baie,
prin mersul sacadat, tremura plângându-și
ultimele clipe ale vieții; clipea de două ori
la fiecare pas creat. respira numai o singură dată.
se oprea, în tot acest timp, în dreptul
bibliotecii din cameră și-i privea pe înțelepții
cu care-și trăise tinerețea:
„O, Cioran, ce mi-ai făcut!” își spunea
prin plânsul sacadat.

rezista din ce în ce mai greu.
nici nu mai mânca.
ceasul de pe noptieră nu mai fusese tras din anii trecuți;
se oprise  la ora 16 și 12 minute.

într-o zi și-a adus aminte că trăise
în frig aproape toată viața, deși
avusese casa lui care nu era prevăzută cu căldură.
citea în frig zilnic și lumânarea
se stingea de fiecare dată din lipsa geamurilor;
fața de pernă din fereastră și cartonul își
pierduse din rezistență.
curentul îl zdrobise cu presiune,
dar asta nu l-a oprit din pasiunea lui pentru citit.

într-o noapte, era undeva prin luna lui octombrie,
avusese un coșmar și se trezise plângând.
se visase pe o bancă, într-un parc,
stând ghemuit cu spatele spre trecători
și niște copii îl strigau pe nume,
dar refuza să se întoarcă;
niciodată nu-l strigase un copil pe nume.

i se părea că fiecare zi se repetă;
niciodată nu făcea ceva în plus sau în minus.
devenise un robot ce-și pierduse controlul
și nu făcea altceva, decât să-și imagineze
cum era când plutea în lichidul amniotic:
„O, ce trist a fost uscatul!”
își spunea prăbușindu-se spre pământ.