sâmbătă, 23 septembrie 2017

Gând

Istoria, această durere contemporană!

duminică, 17 septembrie 2017

Gând

Capul ar fi trebuit să fie sediul rațiunii!

joi, 7 septembrie 2017

Gând

Frământat de gânduri, ascult ticăitul lung al unei Românii ce-și freamătă adâncul în mâinile unor demagogi siniștri ai guvernului, nu miniștri ai guvernului. Dincolo de durerea noastră se află jertfa inutilă a unui popor care și-a uitat istoria.

luni, 4 septembrie 2017

Gând

 Muzica lui Bach se ridică până în cerul sufletului și ascultându-l, se adună în mine frăgezimea unei pofte de viață și Demiurg.

luni, 21 august 2017

Zornăit de lanțuri

ce greu e să iubești o țară
când crezi că ești un zeu distins
când arcul ce-l mai porți în spate
când tolba de săgeți ți s-a golit

și n-am avut de ce mă minuna
într-o singură impresie apăsătoare
dar tot ce am văzut și am simțit
pedeapsă cruntă amăgitoare

și-n iubire se muncește ca la ocnă
cu trudă și cu pași mărunți
iubirea e o temniță ciudată
atunci când ești osândit și plângi

dar când pătrunzi în curtea-nvecinată
te lovești cu ochii de un suflet trist
neînchipuit de frumoasă-i viața
când ești ocnaș pe triste văi și cânți

și nu e timp să ne aprindem focul
să ne încălzim cu glasul posomorât
frământați de gânduri și de iluzii
acest amestec de osândiți la jug

prindeau curaj într-o sarcină anume
în lanțuri nu te miști cum ai fi vrut
cine știe ce-ar urma să spună
acest popor ce s-a pierdut în mult

stăm ferecați în companii străine
din lanțuri deportăm ce am avut
ieșim pe străzi pentru nimic anume
în groaznicul urât ce ne-a cuprins

și-i tot mai trist în înserare
durerea ce răzbate neostenit în noi
palizi arțăgoși și beți în iluzii
căutam zadarnic spectacolul din noi

țara se prăbușește condamnată
în loc să-ngenunchem în fața ei
cuprinși de cicatrici însângerate
ne amuzăm pe seama Ei

și trist închei aceste versuri
în timp ce alții se vor amuza cărunt
neînsemnată povară chinuitoare
la masa unde am stat și-am plâns

sâmbătă, 12 august 2017

Distih pe un timp sonor

Cum ar fi să te desparți,
de viața asta într-o marți?

miercuri, 19 iulie 2017

Pe strada tristă și pustie

Treceam pe o stradă tristă și pustie;
de fapt, aproape tristă și pustie,
dar nu era chiar așa de tristă și pustie,
ci destul de tristă și pustie.
Casele de pe strada tristă și pustie
își pierdeau tencuiala
și la baza lor, a caselor, tencuiala
se transformase într-un fel de cretă;
da, cretă!
Trotuarul era murdar, trist și pustiu,
de frunze uscate;
frunze care au murit toamna trecută,
deci, locatarii nu mai mătură;
teiul din fața unei case, tristă și pustie,
la baza tulpinii lui, un covor
proaspăt de culoare verde
desena trotuarul trist și pustiu.
Una dintre case, sau căși, pentru că
așa ne-am obișnuit în neam, în fine,
votăm democratic, dar nu asta doresc să spun,
această casă avea geamul, de fapt, fereastra,
în dreptul ochilor mei, de fapt
la același nivel cu ochii mei;
și nu am înțeles: de ce această fereastră
e atât de mică pe această stradă
tristă și pustie?
Paradoxul ferestrei e că,
prin geamul ei se vede o perdea albă
de tip mileu, croită cumva manual,
artistic, dar observasem că pervazul
din interior, trist și pustiu,
e mai lat decât un pervaz normal,
mai trist, mai pustiu.
Pe pervazul acesta lat, trist și pustiu,
era așezată o floare din aia
care nu face flori niciodată, de fapt
erau niște frunze lungi, late și vărgate;
aceste frunze lungi, late și vărgate,
plantate într-un ghiveci lat cât fereastra
de care vorbesc, ocupa toată
fereastra tristă și pustie. Din toate
aceste am dedus că, această fereastră
tristă și pustie nu a mai fost deschisă
de foarte multă vreme sau, poate,
nu are cine să o deschidă.
Cu toate aceste, fereastra de pe
strada tristă și pustie va rămâne
închisă ca și poporul român.