vineri, 13 aprilie 2018

Umbrele trecutului

Au fost atâtea nopți fără stele,
atâtea biblioteci fără cărți,
atâtea păduri fără conifere,
atâtea gânduri fără rost.

Atât de dor mi-este de tine,
atât de mat și de stingher,
atât, un cuvânt îmi mai rămâne,
atât să știu ce-am spus și eu.

Atâtea stări ce mă omoară,
atâtea haite de șacali,
atâtea declarații de iubire,
atâtea rame fără geam.

Atât mai știu când latră câinii,
atât să-mi văd pasul tăcut,
atât de mult aș veni spre tine,
atât de trist și abătut.

Atâtea clipe ce apun în seară,
atâtea suflete ce s-au jertfit,
atâtea secunde fără tine,
atâtea lacrimi mi s-au plâns.

Atât aș vrea să îți mai spun o dată,
atât de mult cât te-am iubit,
atât mi-e timpul în viața asta,
atât de singur și amăgit.

joi, 12 aprilie 2018

Gând

Îmi realizez vârsta și-n momentul acesta ironic, fără entuziasm, îmi dau seama cât de mult am pierdut după toate deciziile puerile pe care le-am luat în trecut și mă raportez la tot ceea ce înseamnă prezent fără să existe un leac pentru tot trecutul tulburat care și astăzi mă bântuie în toate acțiunile lui. Nu am nicun obiectiv și asta mă înspăimântă. Mă simt ca tipul ăla din ultima bancă de care râde toată școala.

vineri, 6 aprilie 2018

Poezie în gând

Te-aș fi scris în versuri,
dar nici nu te-am iubit,
căci întâlnirea noastră,
nu-i tot ce mi-am dorit!

luni, 2 aprilie 2018

Gând

Exact așa cum mie nu-mi pasă de cel de lângă mine, acest sentiment e atât de sinonim pentru ceilalți față de mine însumi!

duminică, 1 aprilie 2018

Gând

Noul partid a lui Dacian Cioloș, nu demonstrează altceva decât o funcționare normală a democrației sau, mai bine spus, o aparentă funcționare normală a democrației.

marți, 20 martie 2018

Împotriva oricărei replici

ce aventură-i sa te plimbi prin oraș
defapt viața-i o aventură
și am vrut să-l scriu despărțit dar
toată lumea îl scrie împreună. cum ninge
nostalgic și vremea-i grea uneori
mai grea mi-e viața și cum mergeam eu sideral
tăcut și singur și astral.

trec de la idee la idee și uit ce-am vrut să spun
de fapt în cafanea ședeam la masa nimănui. sorbeam
cu mâinile-nghețate și priveam prin geamul aburit
oameni năpădiți de-atâta timp de istorie și delir.
ce-i omul dacă nu se zbate?
căci fericirea-i doar ceva anost și trecător
toți murim lăsând ceva în spate
un trecut macabru... glorios. mă privesc
cu întristare zăcând cu ură în Balcani
rămășițe din Bizanț nu din dac nu din roman.

toate-l năpădesc pe omul singur
taxe griji tristeți și plâns
de la însămi pân` la însumi trei decenii ni s-au scurs.
alergăm de dimineață spre nimic tot alergăm
grija noastră cea mai mare în genunchi ne măcinăm.
mai iubim o însămi doamnă o soție o amantă
dar uităm că viața-i scurtă cât o dragoste pe fugă.

duminică, 11 martie 2018

Gând

A nu mai citi, a abandona tot ceea ce am scris și am gândit, mi se pare o declasare a vieții, un abandon nejustificat al ființei.