miercuri, 30 iulie 2014

Gând

Dumnezeu e ateu!

De ieri și până astăzi ne-am dezvoltat deplorabil. Omul și-a zdrobit semenii, omul este mizantrop, omul este teist și ateist. Dumnezeu nu plânge pentru ceea ce suntem -Genesa 3:22 - Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi...”- și mai ales că am ajuns ceea ce suntem; lacrimile-I sunt destinate neputinței; atât a putut!

marți, 29 iulie 2014

Gând

Când plângi fără motiv, nu plângi pentru că n-ai înțeles ceva, ci plângi pentru că ai înțeles totul!

luni, 28 iulie 2014

Gând

Durerea-i ca un început, ca o geneză, ca o facere în ființa noastră. Din durere se naște o poezie, un om, un animal... Tot ceea ce a fost și va fi se va naște și a fost născut din durere și suferință. Mă gândesc la Dumnezeu ce a putut simți atunci când a creat totul! 

duminică, 27 iulie 2014

Gând

Ascult simfonia compusă de plânsul norilor!

sâmbătă, 26 iulie 2014

Gând - tot ce se naște trebuie să moară

 Traversam Parcul Civic și din fața mea, o domnișoară cu alură de înger, venind spre mine, mă privea ca și cum aș fi fost Adam sau, unicul bărbat. Mă îndreptam spre ea cu pași grăbiți, cu gândul unui sărut, cu gândul să-i frământ trupul în îmbrățișarea mea; se apropie și-i sar la piept într-un sărut frenetic și nostalgic...
- De ce ai făcut una ca aceasta? mă întreabă tremurându-mi în brațele puternice.
- Păi... privește-ți tricoul, ai scris pe el „kiss me”...
- O.K., și trebuia să respecți ceea ce scrie pe tricoul meu? îmi spunea într-un râs combinat cu lacrimi de durere.
- Da!
- De ce?
- Te-am simțit de la primii pași, ți-am simțit nostalgia unui sărut și nostalgia unei îmbrățișări efemere, sau...
- Da, dar eu... știi...
- Nu vreau să știu nimic, nu e prima dată când ne vedem, faptul că n-am avut curajul primului pas, acest lucru nu ne va omorî și...
- Trebuie să-ți spun ceva foarte important!
- Nu vreau să știu nimic și...
- Dar trebuie, Dumnezeule, ascultă-mă!...
O priveam îngândurat și nu știam ce cuvinte îmi vor pătrunde în sfera minții mele. Mă privea cu lacrimi în ochi și cu buzele tremurânde în durerea unui suflet pe care nu ajunsesem să-l cunosc, să-l simt... 
- Eu, eu... Eu sunt...
- Spune, te rog!
- Sunt seropozitivă!...
În acel moment mă împietrisem ca și soția lui Lot, atunci când privise peste umăr în timp ce Dumnezeu nimicea Sodoma și Gomora. Amândoi făceam parte dintr-un spectacol singular al unei dorințe aproape unitare sub înfloriturile unei imaginații nebune. Știam din cărțile lui Nietzsche că instinctul este adevăratul înțelept, instinctul nu greșește niciodată și că tot ceea ce facem din instinct este bine. A acționa conștient, spunea Schopenhauer, înseamnă a acționa în vederea unui scop. Puteam muri sănătos sau mă puteam sinucide făcând dragoste. Hegel a murit de holeră, Cioran din nebunie, Celan a sfârșit în Sena, Zweig a plecat în neant cu o supradoză de Veronal și culmea, pe soția lui o chema Lotte și-l urmase și ea în neant... Știam că virusul bolii ei nu-l voi contacta printr-un singur sărut; știam acest lucru de la școală, din generală mai exact... 
- Făcând dragoste cu tine pot muri alături de tine și mai ales, cu tine. Îi spuneam cu ochii în lacrimi și cu dorința nebună de-a sfârși lângă un om străin.
- Adică?
- ... mă cuprinzi de mână, îmi permiți să te iubesc, să facem dragoste, goi, unul lângă celălalt... și într-un timp nu foarte lung, amândoi ne vom dedica neantului.
- Dar asta-i sinucidere curată, eu nu doresc să te...
- Știu! Este sinuciderea unei mari iubiri, unei iubiri prezente, reale...
- De ce ai face un asemenea gest?
- Aș purta amprenta unei iubiri nebune, unei iubiri pe care iloții vor face tot posibilul s-o condamne și mai ales să o judece... Murim uman, în iubire... Noi, viii, suntem contemporani cu absolut toți morții, dar ei, morții, sunt contemporani doar între ei...
 Îmi cuprinse mâna și mă strângea puternic de parcă m-ar fi însoțit până în fața ghilotinei. În aceste clipe se simțea un monstru, un călău ce avea să-mi decapiteze rădăcinile fragede. Ne îndreptam spre moarte zâmbind și plângând conștienți de agonia prin care va trebui să trecem până când ne vom găsi sfârșitul... Sfârșitul unei iubiri nebune!

vineri, 25 iulie 2014

Gând

În contemporan, astăzi sau ieri, prezența supremă și solitară se află în Univers și Dumnezeu; singurii singuri rămași în vreme!

joi, 24 iulie 2014

Gând

 Aș fi fost mult mai uman dacă n-aș fi fost chinuit de nevoia adevărului, de nevoia certitudinii, de stabilitate; mă văd înconjurat de îndoială, eroare și incertitudine!

miercuri, 23 iulie 2014

Magdalena

Toamnei mele

Iubirea este o pândă,
o așteptare zadarnică
fără final,
fără regăsire,
fără tine,
fără noi...

marți, 22 iulie 2014

Gând

- De ce m-ai așteptat?
- Păi, am crezut că...
- N-ai crezut nimic! Ești un nebun debarasat de contemporan, un nebun ce nu-și lasă poezia și cititul, și... cărților tale, mai încolo, nu le vei datora absolut nimic. Ești pierdut, uită-te la tine cum arăți cu cartea-n mână. Te-ai privit înainte să ieși pe ușă?
- Păi...
- Spune?, degeaba îngâni și nu spui ceva concret. Te uiți în gol și nu vezi nimic, nici pe mine măcar. Citești toată ziua și n-ai realizat nimic. Citești și doar atât, altceva n-ai habar... Să pleci, nu doresc nici să te mai revăd...
 O priveam cum se pierde în zare și observasem cum strângea puternic în mână cartea pe care i-o dăruisem. Se distanța odată cu timpul și toată această scenă, parcă, desprinsă dintr-un decor jalnic, totul, absolut totul era privit de după lacrimi. 

luni, 21 iulie 2014

Gând

Răzvan - Mihai Enachev, unul dintre cei care a avut tăria să-L sfideze pe Dumnzeu!

sâmbătă, 19 iulie 2014

Gând

Când citeşti cu voce tare într-un parc şi iloţii te privesc cu un ochi critic, atunci, pe moment, nu mai faci parte din epocă.

joi, 17 iulie 2014

Gând

„Pentru mojoritate, Dumnezeu este doar un simplu viciu!”

miercuri, 16 iulie 2014

Entorsă

Voi chema din andâncul
îndoielii mele
abisul străfulgerat
de nuanța instinctului,

visele tremurânde
în contemporaneitatea
tristeții mele,
în sufletu-mi uscat
de putreziciunea
cuvintelor voastre
atât de mate și,
atât de imperiale
sub amurgul
prezenței voastre
inutile.

marți, 8 iulie 2014

Gând

„Ce a făcut Dumnezeu înainte de a crea totul? A tăcut! Înainte de Geneza, liniștea a fost suverană!”

vineri, 4 iulie 2014

Gând

„Sunt un narcisist imbecil prin existență!”

joi, 3 iulie 2014

Prăbușirea lui Icar - poezie aflată în deriva mării Egee -


celui pe care l-am cunoscut cândva, Răzvan - Mihai Enachev

Am dăruit lumii ceea ce
am mai pur în ființă.
V-am dăruit și ștreangul
ce-mi dorea-nfrățirea;
vi l-am dăruit pentru
a nu pleca neîntrebat;
timpul ne ucide
precum ștreangul ce vi l-am dat;
timpul nu iubește nici viitorul
nici gloria, nici fanteziile;
timpul ne separă în vreme
și divorțăm de viață consumați,
supuși, situați în nebunia acestei lumi
pierdute-n paradisul terestru...

Plânsul este forma empirică
a fiecărei ființe!

Plânsul este consum, zădărnicie
sau apus…
… poate fi și-un început...

Cum îndrăznesc să plâng în fața lumii?”
Pășind!”

Surzesc la fiecare pas creat în contemporan,
în această lume tragică a naivității,
a neputinței infidele sau... fidele;
și-mi reproșez zădărnicia
agonică în acest calvar
numit viață și-n acest
labirint uitat de Demiurg...

Sunt eu, ești tu, suntem noi,
noi doi și-atât!

Ce vis prelung transformat
într-un evantai de nevroze
ce-mi desface aripile icarice
într-un târziu numit ființă,
într-un târziu numit copilărie,
într-un târziu numit târziu;

Extaz de nebunie,
de dispariție și de gând,
extaz de cer albastru,
de plumb sau de nebun.

Singur printre prieteni
mi-am rătăcit delirul
cu eul ce mă-ndeamnă
vă mint că-s fericit
și scârba ce mă-ndeamnă
să părăsesc  tărâmul,
să zbor spre lumea-n care
se plânge în delir.