miercuri, 31 decembrie 2014

Gând

Adâncimea gândurilor şi poeziilor mele au la bază, nu un caracter de necesitate, ci ambiţia unei singurătăţi ostentative.

Gând

Între mine şi contemporan s-a căscat o prăpastie.

luni, 29 decembrie 2014

Gând

Uneori gândeşti că e mai bine să te laşi dus în credinţă, alteori în negativul ei. Credinţa este un amestec de adevăruri pure şi adevăruri sordide.

miercuri, 24 decembrie 2014

Despre singurătatea unei amintiri

Ce spaimă străină am de lume,
ce clipă de trecut ma-nfățișat,
surâd în fața ființei, un fel de a transpune,
anotimpul iernii acesteia, parcă, s-a spulberat -
spaima - deși există nebunie,
există lacrimi și sunete de pian,
există omul rătăcit în astă lume și există
clipa ce va continua fiecare pas. Strada nu mai are importanță,
cea pe care calci plângând, nici țipătul din mine -
nici nu l-ai auzit - când te-am văzut trecând.
Mi-aduc aminte calea pe care noi călcam, mi-aduc
mai bine aminte (și timpul a trecut atât de greu),
neputința de a iubi, cărțile pe care ți le-am dăruit și
fiecare luminescență a gândurilor noastre s-a estompat;
trăiesc într-un livresc ireal, în minciuna unei vieți frumoase
și imatur mă plâng la fiecare pas și,
pas cu pas mă-ndrept spre moarte.
Acuma-mi ești străină, mi-ești moarte, viață, suferință,
acuma stând, privind, la o fereastră,
te văd trecând, nu știu ce am făcut, în această viață.  
 

marți, 23 decembrie 2014

Gând

Muzica lui Bach este refugiul singurătății mele, refugiul nebuniei, al acestui elogiu, parcă, transcendental.

luni, 22 decembrie 2014

Gând

Omul este atât de confortabil în evoluție încât, nu-și mai dă seama de suferința lui.

marți, 16 decembrie 2014

Revoltă netulburată

Sufletul meu s-a înălțat
deasupra voinței voastre
și privindu-vă,
toate patimile pământești
au dat naștere unei vieți mediocre.
Sunt ceea ce n-am dorit să fiu!

joi, 11 decembrie 2014

Am fost zdrobit dinainte de a mă naște

Sunt singur pe acest pământ lugubru,
zdruncinat de vorbe și priviri,
sunt frământat și plin de indignare,
prăbușit într-o stare de delir.

M-am aruncat din greșeală în greșeală,
din plânsul zămislit zeflemitor,
crunt mi-e sufletul în existență,
dar neclintit ca însuși Dumnezeu.

marți, 9 decembrie 2014

Gând

Trebuie să învățăm să suferim în liniște. Când suferința epatează spre văzul lumii, ei, oamenii diletanți ai vieții, ne privesc cu un gând sardonic.

joi, 4 decembrie 2014

Iremediabil pierdut în crepuscul

Sunt plin de umbre pentru a mai putea crede în ceva
și-n acest timp, mediocru chiar, mă simt în largul unui ocean
-un ocean ce-mi refuză înecul-, de fapt,
aceste cuvinte au o altă substanță.
Ce spaimă, ce clipă pot trăi în acest univers de cuvinte,
de stări, fapte, nebunii, și... de fapt,
toate aceste cuvinte au o altă substanță.
Ți-aș vorbi despre mine dar teama mă cuprinde,
ți-aș vorbi despre trecutul meu zdrobitor,
nu despre trecutul meu poetic,
de fapt, acest trecut n-a existat niciodată.
Nu, nu cel zdrobitor, cel poetic.
Mi-aduc aminte de nopțile copilăriei mele, de plânsul meu
-nu de cel a lui Nietzsche-,
de spaimă, de teroarea care mă cuprindea în mijlocul unor cuvinte,
inefabil de aspre, și, gândindu-mă,
toate aceste cuvinte le scrisesem într-o zi de joi.
Aș plânge sub povara unui zâmbet, dar plânsul meu, pueril, poate,
te va găsi atât de departe. Mi-aduc aminte de tine zâmbind în gară.
Am să scriu într-o zi un tratat despre mediocritatea cuvintelor,
despre aceste cuvinte ce se dau mari poezii, toate, ale mele.
Într-o zi voi face liniște, o liniște fumurie, gri sau disonantă.

 

miercuri, 26 noiembrie 2014

Gând - despre ființă -

Sunt rezultatul unei iubiri din culpă!

luni, 24 noiembrie 2014

Gând - despre muzică -

Muzica lui J. S. Bach este pentru mine ceea ce este ploaia pentru pământ!

duminică, 23 noiembrie 2014

Gând

- Ce să fac cu un templu?, mă întreabă Erasmus
- Contemplu, i-am răspuns!

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Scurgerea tinereții - despre iubire -

Priveam spre cerul încărcat de lacrimi
și-mi imaginam - în timp ce-l ascultam pe Bach -,
cum poate fi posibilă o iubire.
Iubirea este viață, poate, moarte;
de fapt, iubirea este moarte.
Iubirea se naște și-ntr-o zi se stinge;
este ca un soare ce veșnic va apune,
este un amurg inefabil - dar totuși scriu despre aceste -,
este ca o epocă între un bărbat și o femeie.
Iubirea este începutul unui plâns,
este acea pauză dintre două bătăi ale inimii,
este o lume, o creație,
este o uitare și-o aducere aminte
și mai poate fi o primăvară sau
eternă toamnă.
M-ați citit și grijile v-au părăsit!
Fără iubire, pe acest pământ,
n-ar fi nici fericire, nici bucurie, nici desfătare
și totuși, mânia este stăpână peste toate aceste.
Iubirea predică legile moralei și țipă în freamătul acceptării,
dar imoralii își bat joc de ea,
o ocărăsc și urlă mai tare decât ea, iubirea.
Copleșită, iubirea se dă bătută și-i lasă
pe diletanți în frământarea unei vieți nebune. 

marți, 18 noiembrie 2014

Dacă te-aș fi întâlnit în alte timpuri...

... nu ți-aș fi spus aceste;

Mă plâng în aparențe,
în sentimentul autoironiei mele
și cred că sunt iubit,
poate,
batjocorit sau alungat - de fapt -
râvnesc în fața singurătății,
în fața dificilului
și-mi imaginez, de fapt,
visez în hohote râs
asistând la înmormântarea mea.
Nu mă veți plânge, mă veți scuipa;
presimt inexistența mea,
realitatea extazului meu fantasmagoric.

Numai epocile lipsite de credință m-ar mai crede
în nefericirea mea, în subtilitatea declinului ce mă înduioșează
și-mi trezește amintirea unui trecut deplorabil,
mat, anost, vetust, ubuesc în slăbiciunea unui nimic.

Dacă aș putea, m-aș transforma într-un anotimp!

duminică, 16 noiembrie 2014

Lamentare în dialog - Mirum, tremendum și fascinans

lui Mihai Prelipcian

Trăiri nebune, nebuloase
rămân steril în plânsul meu
profet somptuos al îndoielii
singur ca însuși Dumnezeu.

M-am exilat din mistică și pace
suspendat în vidul interior,
sunt cel ce plânge privind la oameni
amărăciune-amărâți veți fi mereu.

Extazul meu mi-este furia
cel ce-L neagă pe Cristos,
egalitatea asemănării
suntem oameni neputincioși.

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Gând

Românul plesnește din cauza a tot ceea ce îi oferă viața, prezentul, viitorul utopic, poate, inexistent pentru unii. Această explozie nu poate fi stăpânită, domolită de niște psihotici care oscilează între mediocritate, geniu, naivitate și oportunism. Prin prostia ce este emanată de majoritatea oamenilor, voi, chiar voi, ați încercat să faceți un absolut. Sunteți plini de voi și atunci rezultă prăbușirea. Când morala se transformă în vid, atunci se poate risca totul, se poate încerca absolutul și sufletul se aruncă fără remușcări în vulgaritate și în sublimul grotesc al politicii. Oportunistul este mai periculos decât naivul. Ați rămas la mediocritatea catastrofală și incapabili să acționați atunci când e nevoie.

vineri, 14 noiembrie 2014

Gând

Mă aflu pe drumul unde nu-i nici iarnă, nici primăvară, nici vară. Sunt aici, în toamna ce străbate interiorul difuz sau obscur al unui suflet ce nu și-a găsit mirifica liniște și izolare în lume. În contemporan singurătatea este imposibilă!

joi, 13 noiembrie 2014

Prăbușire

Cu un trecut persecutat
stând în întuneric,
speriat de groază și calvar
înăbușit cutremur.

luni, 10 noiembrie 2014

Profund în lumea aceasta

Ating cele mai groaznice abisuri
prin gând, prin fapte, prin iertări.

Gând

Existența îmi este ca o vătămare corporală gravă.

miercuri, 5 noiembrie 2014

Gând

Suntem niște utopiști zvârcoliți pe metru pătrat!

marți, 4 noiembrie 2014

Gând

Comuniștii sunt printre noi. Sunt încă vii. Acest popor nu are curajul să deschidă ochii. Voi, cei naivi și inconștienți, folosiți ochelarii pe care-i primiți de la adversar (în cazul vostru mizerabil, mass-media și infecții politici), crezând că vă veți îmbunătăți vederea. Doar că, ceea ce voi vedeți prin acești ochelari, este ceea ce adversarul vostru voia ca voi să vedeți. Sunteți într-o comă profundă, într-o comă a istoriei deplorabilă. Ce se întâmplă cu voi e de neînțeles. Sunteți nevertebrați politic și moral. Îmi vine să vă înjur, să vă blestem. În fața ideologiei voastre s-a așternut ceața, ipocrizia. Nu puteți ieși din rutina stalinistă. Sunteți înlemniți în confortul vostru grotesc, inefabil de grotesc și ați confundat tendențios cuvântul cu antinomiile lui. Mi-e scârbă de poporul român.

luni, 3 noiembrie 2014

Gând

Tot românul plânsu-mi-s-a că destinu-i tragic, singular și fără chintesență.

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

În dulcea stupoare

Toamnei mele

Într-o vreme - asemănătoare cu cea de afară -
credeam că iubirea a murit în fiecare;
dar privind în sufletul toamnei,
cu efort, recunosc afinitatea gândului.
Nu, nu, iubirea nu este un gând.
M-ați înțeles greșit!
Iubirea-i altarul timpului,
te deșteaptă în liniștea singurătății celor doi,
te înăbuși iubind, nu mai poți să respiri
și ți se pare că aici se termină totul,
de fapt, aici începe o nouă lume.
M-am îndreptat spre fereastră cu gândul înaripat
și-am privit în jurul odăii mele - văzând numai cărți -,
cu patima unei companii de preludiu.

Ce înfrigurat i-afară, timpul trece lunecos,
un tei suflat de vânt ce-mi plânge, deci,
un vânt înalt te poartă în începutul unei întâmplări.

Astăzi voi citi toată ziua începând din aceste clipe,
dar privind lumina foarte scăzută a vremii - această dimineață moartă -,
ascultând Bach - nu Chopin -,
și-am să mă plimb prin gândul tău cum nu s-a mai plimbat nimeni niciodată.
Ai o amintire de ploaie, o amintire de toamnă și nu-nțeleg de ce,
dar mi-aș dori să te văd plângând.
Nu, nu te-aș face să suferi, nici nu te-aș zdrobi,
dar ochii tăi, mari, tomnatici ar putea zămisli al doilea potop.
Am ajuns la tine prin întâmplări noduroase,
cu amintiri, dureri, ezitări,
dar ca un singur pom, înflorit sau desfrunzit,
cu plânsul zvâcnind întorcând câte-o filă a tăcerii.

Credeam, într-un timp singur, că m-am împietrit.
Am zdrobit natura-n tălpile mele căutând adăpostul unei reîntoarceri.
Ce greu mi-a fost!
În zădărnicia lumii te-aș fi căutat fără-ncetare;
găsindu-te goală și trasând linii pe trupul tău febril.

Mă voi privi-n lumea contemporană și-am să găsesc un sinonim pentru noi.
Astăzi aș pleca încet spre tine pentru a-mi învinge eul.
Acuma însă trebuie să închei totul,
aceste versuri, aceste gânduri, aceste stări.
Eu voi pleca din această odaie, din aceste umbre,
și-i voi părăsi pe mistici, nihiliști și poeți - doar camera e plină de cărți -.
Astăzi nu trebuie să ieși din casă.

vineri, 31 octombrie 2014

Gând

În România, mitologia comunistă nu a decedat. Acesta este eșecul revoluției române.

joi, 30 octombrie 2014

Strigătorul prezent

O, cât aș fi fost de fericit
dacă nu mă rodeam în nebunia
propriului meu declin;

o, cât aș fi fost de trist;
dar, vai, sunt trist în nebunia
propriului meu destin.

duminică, 26 octombrie 2014

Prestigiul începuturilor

Deși noua clasă a comuniștilor se pregătește să părăsească istoria și nimeni n-o mai plânge, o acceptă din plin și cu patimă, oamenii, mitologici și ei, se pregătesc de nădejde. 

Ne-am mutilat prin lupta noastră,
ne-am ucis pentru libertățile de sus;
veșnicie, risc, trecut sau pace,
există drum spre temniță și plâns.

Ne-au vândut sufletul ca pe-o Muză adormită
din țara unde-i confortul stalinist.
S-a tot vorbit de un proces de desființare,
de steaua roșie sub care suferim.

vineri, 24 octombrie 2014

Portretul unei domnișoare sau Peisaj lăuntric

Îmi spunea domnișoara cu o lacrimă în ochi,
încă neplânsă -lacrima-, reținută de gene:
„Tu, om nebun, parcă ai rupt o bucățică din mintea mea.
Cum și de ce, căci primăvara
cu flori de câmp și soare liniștit;
sunt eu însămi mirosind și adulmecând natura.
Să nu te pierzi -îmi spunea-, domnule,
să nu te pierzi de tot în lumea ta,
căci mi-ar părea rău.”
Priveam timid pe fereastră.
Cerul era tomnatic și-n fața ferestrei
stăteam în picioare; și-n tot acest timp
- îmi voi amintit mai târziu de clipa fără urmare. 

joi, 23 octombrie 2014

Nebunie de toamnă

Aș putea face o poveste din viața mea,
s-ar putea face o poveste sentimentală;
o poveste cu trecutul mutilat,
sub amurgul sângeriu și zgomot deocheat.

Uneori îmi uit numele;
chiar și pe al tău, chiar dacă te-am iubit
și sub zgomotul toamnei m-am furișat,
aici, singur, pentru a-ți scrie,
pentru uitarea ta neastâmpărată
în răsfrângerea zilelor ce trec,
de fapt, noi trecem prin timp, întrebători, consumați,
nefericiți;
Încă îți privesc chipul sculptat - mi-aduc aminte de degetele tale-,
vocea ta -băutură melodică- și emoția poate continua.

Ne mărturisim pereților și practicăm singurătatea cu nebunie.
Citesc undeva cum o fată tristă
se plimba prin parcul în care eu citesc;
citea o poezie tristă în care alunecase cu totul,
cu suflet, trup, prezent și cuget.
Încercam să mi-o imaginez pe banca unde eu citesc,
și-ncercam să-i simt durerea,
să-i aud freamătul compus de lacrima plânsă,
să-i simt oftatul, clipirea și respirul.

Ce dureroasă-i lumea contemporană,
sinonimă cu durerea unei nopți hieratice;
ce anostă mi-e prezența, cuvântul și absența.
Sunt, voi fi și-ntr-o zi,
n-am să mai fiu.

miercuri, 22 octombrie 2014

Gând

Dacă Lucifer, marele revoluționar, n-ar fi făcut revolta care l-a exilat din Rai, noi, oamenii, nu am mai fi fost creați. Suntem produsul unei ticăloșii, unei nelegiuiri accelerate.

luni, 20 octombrie 2014

Gând

Doar trăind cu gândul că Dumnezeu există, omul, singur s-a adus în paragină!

vineri, 17 octombrie 2014

Gând

Cineva m-a întrebat: „Ce părere ai despre omul contemporan?” „O lacrimă pentru fiecare!”, i-am răspuns.

joi, 16 octombrie 2014

Gând

Ploaia este plânsul lui Dumnezeu!

marți, 14 octombrie 2014

Gând

Nu pot să fac o diferență între durere (singurătate?) și mine!

sâmbătă, 11 octombrie 2014

Elogiul exilării

Toamnei mele; scrisoare justificativă către o doamnă

Și mă plimbam prin Parcul Civic, da!,
cel care m-a format în timp,
cel care ne așteaptă cu alei deschise,
cel ce plânge în abis.
Și cum agale mă plimbam în zorii zilei,
frunze prăbușite creionau decorul,
o frunză prăbușită mi se-nchină,
zdrobită de octombrie...
și de frig m-aplec îngenunchiat și-i-ntind o mână
(spre mirarea trecătoarelor pe care le-am visat),
ea -frunza-, îngălbenise de atâta dor,
mi-aduc aminte de zborul mitologic,
de trupul meu înclinat într-o parte,
de toamnă, cea care a inventat moartea,
de liniștea pură a luminii felinarelor timide;

Forma ei sfântă -a frunzei-,
sfâșiată de chipuri obraznice
a străbătut gânduri, justificări, gesturi și intenții
și urletul liniștii mele;
din nou învăț să contemplu.

Merg mai departe păstrând frunza-n amintire,
înfloresc în toamnă; să fi fost iarnă?,
și-o clipă mă zăresc poetic?, nu!, patetic?, nu!,
alungit în destin?, nu!
mai târziu aș putea să spun
„mă zăresc poetic!”

Știu că realitatea este cruntă
și întâmplarea aceasta m-a fermecat -nu ferecat-,
știu că această frunză împlinește astăzi doar un an.
Acesta-i elogiul nebuniei
legănându-mă în călătoria timpului fără dimensiuni
(asta parcă a fost mai târziu)
și sunt cu tonuri șterse,
cu gând nelămurit,
cu vânt ce bate, dar rămân de neclintit.

Mi-era dor de toamna mea,
de flacăra acestui timp prețios,
când contemplam alături de ea,
când nici nu mai știam ce a fost.
Mi-e dor de tot,
de tine sau de noi. 

vineri, 10 octombrie 2014

Gând

Zădărnicia e partea care sângerează în mine!

miercuri, 8 octombrie 2014

Ascultând muzica

Ascultând Bach năpăstuit de vise,
singur în odaia mea sterilă;
privesc în golul abisal și trist
cum muzica se pierde în neștire.

Ascult întins privind tavanul,
înalt, obscur, și mut, și trist;
și-i simt durerea ce-l apasă
căci sunt singur, rătăcit.

Tristă toamnă în lumina de afară,
sub bolta cerului casant, rânjit;
aici, în interior e frig și-i beznă
în infernul ațipit.

N-am mai fost bolnav din martie,
nici nu știu ce să mai spun,
rătăcesc plângând în noapte,
și-am să fug de voi râzând.

Dansez ciudat privind tavanul
sub bolta unui gând de lut,
în marginea cărării ce se iscă,
destinul unui om absurd.

Și fredonez plângându-mi verbul,
cu pleoape străvezii de somn profund,
ezit spunându-mi „cum trec anii!”
în trista-mi viață de amurg.

Gând

Dumnezeu este tăcerea absolută, suprema iluzie a omenirii în vacarmul torturii creștine; nebunia de a crede.

marți, 7 octombrie 2014

Floarea a dispărut cu totul

Dacă mi-aș cânta singurătatea
fără vorbe și doar cu suspine;
dacă aș plânge în fața lumii
împotriva fericirii și durerii

duminică, 5 octombrie 2014

Gând

Când filozofezi, spunea Wittgenstein, trebuie să cobori în haos și să te simți bine acolo. În poezie, zic eu, nu trebuie să cobori, ci dimpotrivă, ești în permanență în haos, în abisul transcendental al lumii interioare.

sâmbătă, 4 octombrie 2014

Gând

Singurătatea are darul de a încetini timpul!

joi, 2 octombrie 2014

Zdrobit

Toamnei mele

Norii plâng în fața lunii
cea care, sfioasă-și caută perechea;
cerul e gol și învăț să contemplu
în liniștea timpului infuzat de lacrimi.

Nu mă gândesc la ceva
și plâng armonios cu norii,
cu capul în palmă ca Dr. Gachet
acum învăț să contemplu. 

Gând

Pătimașă înțelegere a lui Bach.

miercuri, 1 octombrie 2014

Gând

Sunt asemeni unui arbore. Nu mă îndoi(esc), ci mă frâng! 

marți, 30 septembrie 2014

Gând

Mi-am găsit rostul în această viață deplorabilă fără sens. Nici pe Dumnezeu nu-L mai caut, nu merită efortul unei zădărnicii, parcă, demult apuse. Sunt ceea ce sunt, ceea ce Dumnezeu știa că voi fi.

duminică, 28 septembrie 2014

Gând

Pesimismul este ca o capcană în prezentul meu și, ca în orice capcană, este mai ușor să intri decât să ieși.

miercuri, 24 septembrie 2014

Gând

Ludwig Wittgenstein spunea: „Noi presupunem că Pământul există de mulți ani” (sau ceva asemănător), sună, firește, ciudat că noi ar trebui să presupunem așa ceva. Eu zic: „Noi presupunem că Dumnezeu există de mulți ani” (...), sună, firește, ciudat că noi ar trebui să presupunem așa ceva.

marți, 23 septembrie 2014

Noblețea tăcerii

Singur supraviețuiesc
într-un timp putrezit în lăuntrul meu,
înghițit de urâtul existențial,
în nefericita clipă
zdruncinată de verb,
fără voia mea,
fără Dumnezeu,
fără eul meu;

singurătatea presupune
distrugere,
renunțare,
nihilism și
uitare.

L-am văzut pe Dumnezeu într-o umbră,
într-un crepuscul de amurg,
într-un abis fără fund,
într-o noblețe a tăcerii...
Oftez în eternitatea
frânturii existențiale
și mă declar singur
ca însuși Dumnezeu, și,
rătăcesc printre lacrimi,
dinamism și ființă;
plângând îmi spun
sub povara unei vieți aneantizate:
„Mă târăsc spre moarte iubind viața pătimaș!”

luni, 22 septembrie 2014

Gând

Toamna a venit ca un flux, ca o adiere de zefir și prin existență, parcă, sunt transfigurat de încă o certitudine, de încă o rătăcire a unei gândiri exilate din contemporan.

sâmbătă, 20 septembrie 2014

Gând

Tăcerea este mai profundă decât orice rugăciune. Prin tăcere poți ajunge pe cele mai înalte culmi.

vineri, 19 septembrie 2014

Gând

Mă mențin în lume din confuzia certitudinii!

miercuri, 17 septembrie 2014

Gând

Creștinismul este o recădere într-o eternitate ce a înăbușit suflete primordiale aflate în absolutul conștiinței!

luni, 15 septembrie 2014

Durerii nestăpânite

Aceasta mi-este
anxietatea morții timpurii,
expresia mea adâncă și
neașteptată,
această
lume transformată,
iscată din resentimentul omului
rătăcit în prezența lui;

suntem prezența
unui trecut acoperit
de umbră,
suntem cei ce plâng
la capătul lumii,
suntem lacrima diagnosticată
în singurătatea supremă,
suntem noi, români, proletari nevinovați;
suntem adânciți în chin,
în suferință și destin;

Plouă, plouă, plouă
și grotescul se potrivește bine cu măreția și,
ezit între râs și plâns
 



duminică, 14 septembrie 2014

Sunt

Sunt ca o apă de munte
ce se pierde în aval;

Sunt tăcerea delicată
ce se plânge aberant;

joi, 11 septembrie 2014

Credință

Toamnei mele

Cred în umbra munților,
în sărutul valurilor ce-și sărută limita,
cred cu tărie în iresponsabilitatea
dinaintea genezei, - iresponsabilitatea Dumnezeului -
în întinderile amurgului
și-n frenetismul nimicului.

Cred în umilința îmbătrânirii,
în sclipirea funebră ce ne definește,
cred că sunt mai singur ca niciodată
și cred că ești mai plânsă decât altădată.

Gând - despre proces

Ce înfățișare ar fi avut istoria dacă Pilat ar fi amânat procesul lui Isus și nu L-ar fi condamnat la moarte?, să spunem, doar  sentință cu condamnare pe viată. Isus, cel care cunoscuse moartea clinică, acceptase procesul cu o sentință negativă, dar totuși, o sentință ce a schimbat tot cursul lumii, și, parcă, într-un mod obsesiv de corect din punct de vedere creștinesc. Claudia Procula, soția lui Pilat, a încercat să împiedice crucificarea lui Isus... Cum am fi arătat noi astăzi?

marți, 9 septembrie 2014

Gând

Singurul proiect care a schimbat cursul istoriei și-al oamenilor (proiect bazat pe un empirism utopic) este, proiectul mesianic!

sâmbătă, 6 septembrie 2014

Toamnă

Cutremurați-vă-n această toamnă
sub salcia fără nume,
sub cerul îmblânzit de exprimare,
în ziua-n care
toți vom plânge,
vom fugi pe străzi lugubre;

nori nu-și vor cere îndurare,
doar un cântec fără nume,
doar un cântec fără glas,
doar o ploaie a mai rămas,
doar o lacrimă și-un zâmbet;  

vineri, 5 septembrie 2014

Gând

Să viețuiești într-o sferă care nu-ți oferă certitudine, ci doar calea spre neant; aceasta înseamnă mediocritate.

joi, 4 septembrie 2014

Gând

Nu mă pot împiedica să cred că Dumnezeu nu există!

Gând

Vulnerabilitatea femeilor este sinonimă cu prostia. Misoginism? Deloc!

luni, 1 septembrie 2014

Gând

Mircea Eliade spunea că „nici un creator nu este atât de mare ca să pună la îndemâna contemporanilor toate instrumentele de cunoaștere și contemplare a operei sale”. Brusc m-am gândit la creatorul suprem! Dumnezeu este și a fost contemporan în fiecare epocă. 

vineri, 29 august 2014

Gând

Dumnezeu este cel care l-a inventat pe om în singurătate!

marți, 26 august 2014

Gând

Universul este doar un fragment din tot ceea ce pot gândi!

Gând

Dumnezeu este un creator plin de frustrări. Îngerii au fost prea puțini pentru a-i aduce slavă și mai ales, pentru a-l venera așa cum își dorește el; din lehamite și sardonism a creat o specie mult inferioară îngerilor știind că niciodată nu se vor putea revolta împotriva sa. Când Lucifer și-a dorit supremația, tot acel război a avut loc înaintea genezei. De aici deduc, că, omul a fost creat postbelic fiind pus la încercarea declinului vieții lui - a fi -. Cel omniprezent cunoștea cursul istoriei, dar din încăpățânare nu s-a putut abține. 

luni, 25 august 2014

Gând

Mi-e dor de singurătatea din pântecele mamei. A trăi e prea mult pentru mine!

joi, 21 august 2014

Gând

Din momentul în care ne-am născut ne plângem căderea-n lume. Acest gest ne arată regretul zămislirii noastre într-o lume mediocră, absentă; putem fi zămisliți dintr-o iubire care va apune, dintr-un viol sau din nedorință. Ce tragică-i venirea unei ființe umane! Mă tot gândesc la Adam și Eva; unul creat din țărână și celălalt dintr-un os; n-au plâns și n-au gesticulat nimic; s-au născut maturi, realiști, dar mai puțin înțelegători, vulnerabili chiar. Ei și-au cunoscut plânsul și mai bine spus, lacrimile, atunci când, ispitiți de un înger exilat, au devenit părtași istoriei noastre și mai ales, acestui prezent mizerabil.

miercuri, 20 august 2014

O dragoste pierdută

Toamnei mele

Te văd renăscând în singurătate din propria ta cenușă
și rugul pe care te mistui,
este dreptul tău la dragoste, la amor, la tine, la sfârșit
și acest triumf este un sacrificiu.
Dacă aș privi într-o epocă îndepărtată
și mi-aș aduce aminte de o singură vorbă a lui Platon
„dacă am fi zei, n-am cunoaște iubirea”,
pe când noi, muritori, singuri din fire ne-am sinucide. Nu-i anost!
Mi-e dor de cele trei zile cu tine,
de 29 septembrie -pentru că se apropie-,
de nebunia ta, de zeii pe care-I aduceam în vorbă,
de cei ce ne-au învățat să tăcem, de plânsul nostru sinonimic,
de paradisul mâinilor noastre, de prezența înflorită din ruina cuvintelor noastre,
de imaginea ta în fața singurătății mele,
de noi ascultându-l pe Chopin,
de tot, de toate, de toamnă...
Zădărnicie fără tine, fără mine în gândul tău.

Aș vrea să mă privesc într-o fântână
și conturul pe care-l zăresc să fie al tău și tot el, conturul,
să-mi fie propriul meu mormânt.
Nu a venit toamna, nici iarna,
dar mă simt ofilit, apus, smuls și singur;
vei citi aceste rânduri și-mi vei spune:

„N-ai văzut că din mine zvâcnea un sânge plin de speranță?
Niciodată nu-i prea târziu pentru iubire; un gând te putea face fericit;
gândul că eu exist, că sunt a ta, doar a ta și cu o simplă privire
îți fredonam prezentul, dar ai preferat să te strivești precum Oedip
și acuma cauți o speranță în bezna prin care bântui de-un veac,
parcă din naștere,
în loc să te fi prăbușit în brațele mele
așa cum Icar s-a prăbușit în brațele lui Anteu.
Eram pentru tine o artă, o Afrodită cu buzele sărate de apa mării
și-mi câștigasem dreptul la dragoste prin tine,
prin prezența ta nebună și parcă, neobosită.
Din noi n-a mai rămas nimic decât un vid plin de orgoliu,
parcă, născut din spuma valurilor
și suntem răpuși cu prudența unei clepsidre.
Totul e neant, pur, frenetic de melodios
în umbra unei absențe aride, în vacarmul celei mai deplorabile decizii.
Vezi, Marius, ți-am spus că-mi vei scrie cu sete,
cu pofta unui virgin, cu durerea unui olog,
cu plânsul unui copil;
iubirea-i catedrala credincioșilor în nemurire; noi am murit
și ne golim zadarnic; Marius, fugim unul de celălalt,
dar existăm în trecutul fiecăruia, acolo
de unde nu mai putem alunga prezența noastră și nu-mi pare rău,
dar freamătă durerea în viitor
și-n gând fără tine; ce urât e totul și pustiu și
buzele-mi amorțesc rostindu-ți numele în fiecare
clipă a zilei, în fiecare poezie scrisă în gândul meu;
Trăiesc din precauții inutile, din lehamite și aș vrea să ascult glasul unei mări pustii,
absente în singurătatea pentru care, doar tu, Marius ești vinovat, complice...
Ești atât de departe, încât, nimeni nu te mai poate ajunge!” 

marți, 19 august 2014

Gând

Orgoliul este o ramură a prostiei! - Epitaf

vineri, 15 august 2014

Gând

Ludwig Wittgenstein spunea în Despre certitudine: Cum ar sta lucrurile dacă s-ar înlocui în propoziţiile lui Moore Ştiu cu Am convingerea de nezdruncinat? Eu zic: Ştiu că Dumnezeu nu există sau Am convingerea de nezdruncinat că Dumnezeu este marele absent.

miercuri, 13 august 2014

Gând

Din momentul în care m-am zămislit, din fire, am început să-mi clădesc amintiri. Cu o amintire, cu un trecut, devii din ce în ce mai greu, mai dificil și nu-ți rămâne decât să accepți povara unei vieți, poate, neacceptate.

sâmbătă, 9 august 2014

Bântuit de îndoieli

Rătăcesc într-o tulburare prezentă,
într-un delir elin,
într-un anotimp în care mă aflu,
într-un decor numit meschin.

Sunt propria-mi rană care sângerează,
într-un neant numit destin,
suprem şi dureros păşesc în zare,
în rătăcirea ce mă duce în abis.

miercuri, 6 august 2014

Gând

Revenit acasă din Sankt Margarethen cu o stare de neuitat. Plâng și scriu, plâng și scriu... Ce ne-am face, noi oamenii, dacă n-am mai avea lacrimi? Eu, dacă nu plâng, nu pot compune ceva. Fără lacrimi aș fi fost ca un deșert fără nisip, ca o mare secată, ca un trup fără organe, ca un tenor mut, ca o mamă fără prunc, ca o toamnă fără ploaie, ca o bibliotecă fără cărți...

Singurătate funerară

Fiecare cuvânt e un
posibil viitor catren;
un început,
un nou sfârșit;
o operă,
un gând,
o ploaie...

Ne risipim în timpul zilei
ca marea ce sărută țărmul,
ca spuma albă rătăcită-n
singurătate sau preistorie și
ne apropiem de moarte
cu fiecare noapte,
cu fiecare zi
și plângem, zâmbim, oftăm,
chiulim;

timpul nu ne iartă,
nu-i milos, nu-i darnic,
nici mofturos,
nici zburdalnic...

și-n singurătate devenim mai păcătoși,
mai demni de adevăr
și revoltați împotriva morții
ne sinucidem sfidând
melancolic viața
mediocră... sau profundă...

Mă-ntorc în nebunie,
în vuiet monoton,
singurătate nepătrunsă
de chinul adevăr.

marți, 5 august 2014

Gând

Cu ce drept nu mă îndoiesc eu de existența Demiurgului?

Gând

Dumnezeu nu există - cum există de exemplu...

miercuri, 30 iulie 2014

Gând

Dumnezeu e ateu!

De ieri și până astăzi ne-am dezvoltat deplorabil. Omul și-a zdrobit semenii, omul este mizantrop, omul este teist și ateist. Dumnezeu nu plânge pentru ceea ce suntem -Genesa 3:22 - Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi...”- și mai ales că am ajuns ceea ce suntem; lacrimile-I sunt destinate neputinței; atât a putut!

marți, 29 iulie 2014

Gând

Când plângi fără motiv, nu plângi pentru că n-ai înțeles ceva, ci plângi pentru că ai înțeles totul!

luni, 28 iulie 2014

Gând

Durerea-i ca un început, ca o geneză, ca o facere în ființa noastră. Din durere se naște o poezie, un om, un animal... Tot ceea ce a fost și va fi se va naște și a fost născut din durere și suferință. Mă gândesc la Dumnezeu ce a putut simți atunci când a creat totul! 

duminică, 27 iulie 2014

Gând

Ascult simfonia compusă de plânsul norilor!

sâmbătă, 26 iulie 2014

Gând - tot ce se naște trebuie să moară

 Traversam Parcul Civic și din fața mea, o domnișoară cu alură de înger, venind spre mine, mă privea ca și cum aș fi fost Adam sau, unicul bărbat. Mă îndreptam spre ea cu pași grăbiți, cu gândul unui sărut, cu gândul să-i frământ trupul în îmbrățișarea mea; se apropie și-i sar la piept într-un sărut frenetic și nostalgic...
- De ce ai făcut una ca aceasta? mă întreabă tremurându-mi în brațele puternice.
- Păi... privește-ți tricoul, ai scris pe el „kiss me”...
- O.K., și trebuia să respecți ceea ce scrie pe tricoul meu? îmi spunea într-un râs combinat cu lacrimi de durere.
- Da!
- De ce?
- Te-am simțit de la primii pași, ți-am simțit nostalgia unui sărut și nostalgia unei îmbrățișări efemere, sau...
- Da, dar eu... știi...
- Nu vreau să știu nimic, nu e prima dată când ne vedem, faptul că n-am avut curajul primului pas, acest lucru nu ne va omorî și...
- Trebuie să-ți spun ceva foarte important!
- Nu vreau să știu nimic și...
- Dar trebuie, Dumnezeule, ascultă-mă!...
O priveam îngândurat și nu știam ce cuvinte îmi vor pătrunde în sfera minții mele. Mă privea cu lacrimi în ochi și cu buzele tremurânde în durerea unui suflet pe care nu ajunsesem să-l cunosc, să-l simt... 
- Eu, eu... Eu sunt...
- Spune, te rog!
- Sunt seropozitivă!...
În acel moment mă împietrisem ca și soția lui Lot, atunci când privise peste umăr în timp ce Dumnezeu nimicea Sodoma și Gomora. Amândoi făceam parte dintr-un spectacol singular al unei dorințe aproape unitare sub înfloriturile unei imaginații nebune. Știam din cărțile lui Nietzsche că instinctul este adevăratul înțelept, instinctul nu greșește niciodată și că tot ceea ce facem din instinct este bine. A acționa conștient, spunea Schopenhauer, înseamnă a acționa în vederea unui scop. Puteam muri sănătos sau mă puteam sinucide făcând dragoste. Hegel a murit de holeră, Cioran din nebunie, Celan a sfârșit în Sena, Zweig a plecat în neant cu o supradoză de Veronal și culmea, pe soția lui o chema Lotte și-l urmase și ea în neant... Știam că virusul bolii ei nu-l voi contacta printr-un singur sărut; știam acest lucru de la școală, din generală mai exact... 
- Făcând dragoste cu tine pot muri alături de tine și mai ales, cu tine. Îi spuneam cu ochii în lacrimi și cu dorința nebună de-a sfârși lângă un om străin.
- Adică?
- ... mă cuprinzi de mână, îmi permiți să te iubesc, să facem dragoste, goi, unul lângă celălalt... și într-un timp nu foarte lung, amândoi ne vom dedica neantului.
- Dar asta-i sinucidere curată, eu nu doresc să te...
- Știu! Este sinuciderea unei mari iubiri, unei iubiri prezente, reale...
- De ce ai face un asemenea gest?
- Aș purta amprenta unei iubiri nebune, unei iubiri pe care iloții vor face tot posibilul s-o condamne și mai ales să o judece... Murim uman, în iubire... Noi, viii, suntem contemporani cu absolut toți morții, dar ei, morții, sunt contemporani doar între ei...
 Îmi cuprinse mâna și mă strângea puternic de parcă m-ar fi însoțit până în fața ghilotinei. În aceste clipe se simțea un monstru, un călău ce avea să-mi decapiteze rădăcinile fragede. Ne îndreptam spre moarte zâmbind și plângând conștienți de agonia prin care va trebui să trecem până când ne vom găsi sfârșitul... Sfârșitul unei iubiri nebune!

vineri, 25 iulie 2014

Gând

În contemporan, astăzi sau ieri, prezența supremă și solitară se află în Univers și Dumnezeu; singurii singuri rămași în vreme!

joi, 24 iulie 2014

Gând

 Aș fi fost mult mai uman dacă n-aș fi fost chinuit de nevoia adevărului, de nevoia certitudinii, de stabilitate; mă văd înconjurat de îndoială, eroare și incertitudine!

miercuri, 23 iulie 2014

Magdalena

Toamnei mele

Iubirea este o pândă,
o așteptare zadarnică
fără final,
fără regăsire,
fără tine,
fără noi...

marți, 22 iulie 2014

Gând

- De ce m-ai așteptat?
- Păi, am crezut că...
- N-ai crezut nimic! Ești un nebun debarasat de contemporan, un nebun ce nu-și lasă poezia și cititul, și... cărților tale, mai încolo, nu le vei datora absolut nimic. Ești pierdut, uită-te la tine cum arăți cu cartea-n mână. Te-ai privit înainte să ieși pe ușă?
- Păi...
- Spune?, degeaba îngâni și nu spui ceva concret. Te uiți în gol și nu vezi nimic, nici pe mine măcar. Citești toată ziua și n-ai realizat nimic. Citești și doar atât, altceva n-ai habar... Să pleci, nu doresc nici să te mai revăd...
 O priveam cum se pierde în zare și observasem cum strângea puternic în mână cartea pe care i-o dăruisem. Se distanța odată cu timpul și toată această scenă, parcă, desprinsă dintr-un decor jalnic, totul, absolut totul era privit de după lacrimi. 

luni, 21 iulie 2014

Gând

Răzvan - Mihai Enachev, unul dintre cei care a avut tăria să-L sfideze pe Dumnzeu!

sâmbătă, 19 iulie 2014

Gând

Când citeşti cu voce tare într-un parc şi iloţii te privesc cu un ochi critic, atunci, pe moment, nu mai faci parte din epocă.

joi, 17 iulie 2014

Gând

„Pentru mojoritate, Dumnezeu este doar un simplu viciu!”

miercuri, 16 iulie 2014

Entorsă

Voi chema din andâncul
îndoielii mele
abisul străfulgerat
de nuanța instinctului,

visele tremurânde
în contemporaneitatea
tristeții mele,
în sufletu-mi uscat
de putreziciunea
cuvintelor voastre
atât de mate și,
atât de imperiale
sub amurgul
prezenței voastre
inutile.

marți, 8 iulie 2014

Gând

„Ce a făcut Dumnezeu înainte de a crea totul? A tăcut! Înainte de Geneza, liniștea a fost suverană!”

vineri, 4 iulie 2014

Gând

„Sunt un narcisist imbecil prin existență!”

joi, 3 iulie 2014

Prăbușirea lui Icar - poezie aflată în deriva mării Egee -


celui pe care l-am cunoscut cândva, Răzvan - Mihai Enachev

Am dăruit lumii ceea ce
am mai pur în ființă.
V-am dăruit și ștreangul
ce-mi dorea-nfrățirea;
vi l-am dăruit pentru
a nu pleca neîntrebat;
timpul ne ucide
precum ștreangul ce vi l-am dat;
timpul nu iubește nici viitorul
nici gloria, nici fanteziile;
timpul ne separă în vreme
și divorțăm de viață consumați,
supuși, situați în nebunia acestei lumi
pierdute-n paradisul terestru...

Plânsul este forma empirică
a fiecărei ființe!

Plânsul este consum, zădărnicie
sau apus…
… poate fi și-un început...

Cum îndrăznesc să plâng în fața lumii?”
Pășind!”

Surzesc la fiecare pas creat în contemporan,
în această lume tragică a naivității,
a neputinței infidele sau... fidele;
și-mi reproșez zădărnicia
agonică în acest calvar
numit viață și-n acest
labirint uitat de Demiurg...

Sunt eu, ești tu, suntem noi,
noi doi și-atât!

Ce vis prelung transformat
într-un evantai de nevroze
ce-mi desface aripile icarice
într-un târziu numit ființă,
într-un târziu numit copilărie,
într-un târziu numit târziu;

Extaz de nebunie,
de dispariție și de gând,
extaz de cer albastru,
de plumb sau de nebun.

Singur printre prieteni
mi-am rătăcit delirul
cu eul ce mă-ndeamnă
vă mint că-s fericit
și scârba ce mă-ndeamnă
să părăsesc  tărâmul,
să zbor spre lumea-n care
se plânge în delir.

luni, 30 iunie 2014

Gând

„Plânsul este forma empirică a fiecărei ființe!”

Gând extras din ultima poezie.

sâmbătă, 28 iunie 2014

Gând

Ați plecat afară și n-ați înțeles ceva din comportamentul occidentalilor. V-ați întors mai infatuați și mai proști decât atunci când v-ați părăsit țara.

marți, 24 iunie 2014

Metastază

Ce-i rațiunea pentru care citim
și scriem cărți?
Citim Odiseea pentru a înțelege iubirea,
citim poeți pentru a înțelege gânduri,
stări și fapte estompate.
Citim oameni ce provin din
și sfârșesc în praf
dar între timp
putem savura un pahar de vin
cu Omar Khayyam;
putem asculta Bach, Chopin, sau Bizet,
sau Verdi
dar suntem incapabili să privim
în zădărnicia existenței noastre,
să ne minunăm în seninătatea oboselii,
în singurătatea și beatitudinea
decăderii noastre,
chinuiți de vreme, de timp, de ploi și,
uitați de toți în locul nostru putred de vise,
de frumos, de plâns și dor...

Ce-i rațiunea pentru care citim
și scriem cărți?
Singurătatea aflată în metastază!

sâmbătă, 21 iunie 2014

Gând

„Omul contemporan nu mai gândește asupra cuvintelor rostite de gura lui. Se vorbește fără rost, fără chintesență; cuvintele și-au pierdut umbra.”

miercuri, 18 iunie 2014

Destrămare frapantă

În supusa-mi tristă stare,
de gând, oftat și timp pierdut;
privesc printre cuvinte, note muzicale,
rătăciri senzuale și delir!

Plângând în stenice raze solare,
sub cerul limpede și trist;
un cântec ubuit de voci senzuale,
de dragoste, amor și chin succint!

vineri, 13 iunie 2014

Gând

„Perioada unei fericiri: 18 martie 2013 - 14 mai a.c.. Cât declin am putut arunca spre o existență inefabilă și o neînțelegere pe care n-am s-o pot înțelege vreodată.”

joi, 5 iunie 2014

Despre omul dispărut

Se dedică omului din scrisori - Toamnei mele

Ai fost înghițită de beznă
în timp ce adevărul devenise sălbatic
și tu,
într-un vis te-ai restrâns,
într-o notă muzicală...
Vai, ce sunet;
vai, ce cântec...
Ne-am înțepenit la gura cuvântului,
între patru pereți, între patru poteci;
și mă gândeam la cei plecați,
la cei uitați în plâns,
în lacrimi și-n oftat...

Mi-e greu să te știu departe,
să te simt „Punct” de Anemone Latzina,
„ca un cufăr pașnic, de treabă,
prăfuit și maron” sau să te știu
„gâtlej în ștreangul de colo`colo”.
Mi-e teamă că n-am să te mai văd
în viitorul nătâng al vremii, al amurgului
grăbit spre moarte,
fără un înțeles anume,
fără nume,
fără ume,
fără me sau,
fără e...
Cântecul singurătății noastre
s-a pierdut în poezie,
s-a pierdut în vetusta amintire,
în noi, în ploi și-n lume.

duminică, 1 iunie 2014

Gând

„Dacă toate ceasurile din lume ar dispărea, ar fi inutil; ticăitul discret al timpului nu se va opri vreodată!”

sâmbătă, 31 mai 2014

Gând

„Sunt omul care a disturs alți oameni!”

vineri, 30 mai 2014

Gând

„Dacă Cioran m-ar fi cunoscut aș fi fost, poate, cea mai mare întâlnire a domniei sale; cu siguranță aș fi făcut parte din „Antologia portretului”.

miercuri, 28 mai 2014

Gând

„Viața: un război pe un front pe care nu-l voi câștiga vreodată!”

luni, 26 mai 2014

Gând



Nici astăzi nu mă pot împăca cu misterul dispariției mele, nici cel al separării. Norman Manea spunea undeva: „acesta poate fi un exercițiu pregătitor de adaptare la inevitabil.” Mă simt vinovat pentru vidul dintre noi.   

vineri, 23 mai 2014

Gând

„Nu mi-e teamă de moarte cum mi-e teamă de viitor. Viitor, inevitabil, înseamnă moarte.”

sâmbătă, 17 mai 2014

Zădărnicie

Încerc în dragoste cu patos
să m-agăț de tine, toamnă;
sub cerul înstelat de gânduri,
cu Bach, cu mine... singurătate!

miercuri, 14 mai 2014

Gând

„Cum ar fi arătat lumea de astăzi și mai ales istoria dacă omul n-ar fi început catastrofal prezența lui în Eden?”

luni, 12 mai 2014

Îmbrățișez fiecare cuvânt al acestei poezii

Toamnei mele

Chiar dacă viața îmi e un spectacol lipsit de sens
și sunt rodul unei întâmplări, un nimic,
un simplu „eu”, un simplu „tu”.
Chiar dacă nebunia mă va sufoca în dezechilibru,
chiar de-ar fi să te pierd
aș asculta absolutul, adică Bach, adică moartea
și-n drumul meu aș păși cu pași mărunți, tăcuți...
Ce dor mi-e de tine, de noi, de plimbarea noastră
pe malul fluviului Volga,
ce dor mi-e de mersul tău,
de mâna ta ce poate îmbrățișa Podișul Valdai,
de vocea ta, de nuditatea ta...
 
Aș vrea să te iubesc sub privirile oamenilor,
să te strâng la piept, să te sărut;
aș vrea ca timpul să mai stea o clipă,
să nu murim, să nu murim;
aș vrea să cred că ești reîncarnarea Evei,
cu frumusețea ta, cu gingășia ta
și tu, tu ești singura scuză a vieții,
singurul motiv, singura manifestare...

joi, 8 mai 2014

Gând

„În timp ce alții caută gloria prin erotism, eu, tot ceea ce fac și văd e o nemulțumire. Cu siguranță sunt cel mai nebun și meschin om de pe pârciul acesta de planetă. Cioran spunea undeva: omul care triumfă, în schimb, e acela care nu vede nimic decât propriul său scop.”

miercuri, 7 mai 2014

Gând

„Trăiesc într-un prezent veșnic, un prezent fără un rost, fără un țel în mizeria asta numită „viață”.”

luni, 5 mai 2014

Gând

„Spre moarte voi păși în fericirea singurătății!”

duminică, 27 aprilie 2014

Gând

„Te voi ierta pentru că mi-ai oferit viață!”

joi, 24 aprilie 2014

Izolarea mea în lume

Am coborât în adâncimile vieții,
în pasul creat din chin și dor;
mă tem de moarte și de tine,
fiindcă o simt și plâng în dor.

Un cântec trist se mai aude,
un foșnet vid de călător,
pierdut printre părinți și rude,
printre cuvinte, timp și stări.

De-ar fi să mor în aste clipe,
de-ar fi să plec în pași grăbiți;
sunt singur și grăbit în astă lume,
singur voi păși în asfințit.



luni, 21 aprilie 2014

Gând

„Nimeni nu-i imun în fața morții.”

joi, 17 aprilie 2014

Freamătul durerii

Ar fi trebuit să procedez precum Paris;
să vin să te răpesc
și-n urma noastră
să ia naștere un război fără final.
Credeam că mi-ai fost promisă de un zeu
și mai credeam că sunt eternul,
iubirea, dragostea și viața.
Ce greșit m-am strecurat în destin,
în destinul pecetluit de groază,
de frică și de plâns;
o, ce vuiet se aude,
ce mântuiri melancolice
au distrus văzduhul,
ce cuvinte m-au sugrumat în noapte
și-n beția cuvintelor tale,
am stat de vorba cu zefirul.

Unde ești? ...
Ce faci? ...
Vai, ce toamnă destinată singurătății,
ce trup slugarnic în iubire,
ce privire rătăcită-n valurile Dunării,
ce ropot scurt de ploaie s-a iscat uitării,
ce prezență efemeră, ce estompare întrebătoare;
... n-a fost decât un searbăd început.

Unde ne sunt pașii, cuvintele, scrisorile? ...
Unde-i lumea creată de atingerea noastră,
sărutul, buzele și carnea,
amintirile, trecutul, prezentul și viitorul? ...
Vai, ce chin se iscă, ce durere s-a născut în tine
și în mine, în noi...

Mi-e teamă de timp,
de disecarea lăuntrică ce-a născut cuvântul,
poezia, 29 septembrie,
satisfacția dezechilibrului și
confortabilitatea propriei mele sinucideri.
Să nu crezi că voi pleca fără voia mea,
să nu crezi că tot ceea ce-ți este țesut
va fi țesut pentru multă vreme;
să nu mai crezi în contemporan,
în tine și-n ceea ce spui
pentru că-ntr-o zi vei dispărea și tu ca mine.

vineri, 11 aprilie 2014

Gând

„Cu toții suntem niște eroi în viață, niște cadavre ce trăiesc prin iluzie, niște leșuri verticale ce trăiesc prin suferință! Astăzi, e acea zi în care mi-aș dori să dispar pentru totdeauna, dar nu am curajul s-o fac.”

marți, 8 aprilie 2014

Gând

8 aprilie. „Astăzi este ziua în care lumea ar trebui să tacă, să nu scoată niciun cuvânt!”

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Gând

„În România supraviețuiește o specie de civilizație naivă!”

joi, 3 aprilie 2014

Victima năruirii timpului

În primăvăraticul zefir al uitării,
în groaza degradării dintre noi;
noi, iubito suntem taina
unei lumi apuse peste noi!

Știi tu oare cine suntem?,
ce plăcere, ce durere ne-a unit?,
dar uităm că suntem  taina
unei lumi apuse peste noi!  

Gând

„România: o țară care se prăbușește pe zi ce trece!”

joi, 27 martie 2014

Un ropot scurt de ploaie

Pe un peron în miez de zi sau noapte,
pe un peron mai singur decât noi,
pe un peron
priveam îngândurat cum pleci în noapte,
pe un peron
priveam amurgul ce se lasă-n doi.
Un ultim tren,
ultim vagon,
ultimă scară,
spre tine voi veni să te iubesc,
pe malul Dunării ne-om săruta în seară
când Dunărea va plânge între noi.

Și-n camera pustie fără tencuială
cresc patru lumânări ce-au fost cândva de ceară -
cresc ca nopțile de toamnă...

patru flăcări se destramă!...

M-ai așteptat cu o căldură tropicală,
cântând sau fredonând un vers,
cântând și îngropând toți zeii,
cântând abisul ce se lasă peste noi.

Dă-mi tot ce crezi ca nu se poate da,
dă-mi starea ta, durerea, chiar și vocea;
dă-mi tot ce-nseamnă povara ta,
dă-mi boala, rizomul, suferința.

De-ar fi să bată clopote de aur,
pe străzi pustii ne vom plimba zâmbind,
la brațul meu tu vei păși bizar și poate
îmi vei cânta frumosul îngropat aici.

Nu știu ce valuri ne sugrumă,
de mare, fluviu sau de râu,
dar știu că tu îmi vei cânta iertarea,
iertarea nopților ce le-am pierdut demult...

Ce-ar fi să ne mai întâlnim odată?,
să ne iubim, să plângem, să dormim;
sunt scepticul iubit c-o lacrimă amară...

adu-ți aminte unde ne-am iubit chiar prima oară!  


miercuri, 26 martie 2014

Gând

„Un om înțelept sădește un arbore, un prost îl înlătură.” 

luni, 24 martie 2014

Gând

„Capitalismul: înclinație spre desfrâu!”

joi, 13 martie 2014

Gând

„După o perioadă de viețuire, onorifică sau nu, cu toții mă veți uita; atunci înseamnă că mi-am atins supremația singurătății mele.”

miercuri, 12 martie 2014

Trecătorul

Sunt cel ce pleacă,
cel ce n-a fost niciodată,
cel elegiac al sfârșitului,
cel ce-a cunoscut eșecul în astă viață.

marți, 11 martie 2014

Imaginar

Singurătatea este o formă a iubirii,
un abis lăuntric, nerostit,
o lume-n care nu-i ușor să rămâi neutru,
o lume-n care totul e absurd.

duminică, 9 martie 2014

Șoapta singurătății

Privesc cerul în tăcere,
din umbră,
așa cum Euripide privea
marea din grotă
și mă prăbușeam în pragul infernului,
al durerii, al regretului.
Aș vrea să fiu supremul filosof,
cel ce tace, cel ce plânge fără motiv,
cel ce ajunge la tăcerea absolută,
cel ce a picat de pe singurul piedestal
clădit în mijloc de toamnă;
mă întreb: cine sunt?, ce vârstă am?,
și ce caut aici?
De ce m-am oprit în fața suferinței,
ca și cum ar fi fost pentru prima dată?

sâmbătă, 8 martie 2014

Rostul singurătății

Mai am un gând
și câteva cuvinte;
cum să-mi clădesc din ele o poezie
și-un vis unde să stau să-l aștept?,
și cum să cred că în urma mea
nu există decât un șir lung de clipe
care nu mi-au dat nimic pentru viitor?
Urmăresc trist un nor pal,
o rază de soare ce plânge,
o voce ce-mi cântă cald și-i
îngenunchiază pe toți profanii,
o duioșie a unui cer plăpând
ce-mi reamintește de durere,
de singurătate și de plâns,
de Zweig când afirma
„istoria este nedreaptă pentru cei învinși”,
de nopți nedormite,
de destinul ce se află într-o aripă amară,
de Van Gogh, pentru că nu a ajuns pe steaua la care a visat,
de tine
și de această poezie efemeră;  
singura dreptate care a rămas! 

luni, 3 martie 2014

Nebunie

De-aș putea sfârși precum Nerval
în vântul ce adie abisal,
în groaza tristelor tăceri morbide,
în fața unui cer casant.

De-aș înnebuni ca Nietzsche
sub norii infernali ce n-au apus,
un cântec trist, delir și suferință
în profeția singurătății de acum. 

 

duminică, 2 martie 2014

Supraviețuirea unui seism

Mi-aș dori să mă retrag
precum Montaigne,
într-o bibliotecă,
la etajul al doilea al unui turn
și să reflectez asupra operei mele;

Doamne, e timpul să plâng!
Toamna a fost mare,
frenetică și solitară,
tristă, sardonică
și cel singur - adică eu -
va fi singur multă vreme
și va plânge,
va plânge multă vreme
înecat în lacrimile unei toamne
apuse pentru o veșnicie dureorasă.

joi, 27 februarie 2014

Gând

„Singurătatea: e tot ce a fost, ce este și ce va fi.”

Gând

„Tot ceea ce am făcut până astăzi, totul, absolut totul a fost inutil!”

sâmbătă, 22 februarie 2014

Gând

„Scepticii, cu toții se vor duce în infern, iar misticii, nu toți vor vedea împărăția!”

miercuri, 19 februarie 2014

Gând

„Ce greșeală fatală să te zămislești!”

joi, 13 februarie 2014

Iubita mea

Iubita mea, ți-am cumpărat un munte,
în dragoste cu-atât de grele vremuri;

iubita mea, ți-am cumpărat și luna,
o lună grea ce plânge în amurg;

iubita mea, ți-am cumpărat și marea,
o mare veche, tristă de mii de ani;

iubita mea, ți-am cumpărat pământul,
cu bogății și lacrimi l-am cumpărat;

iubita mea, voi cumpăra și timpul,
timpul nedrept ce-a ocolit pe cel trudit;

iubita mea, ți-am cumpărat un munte!

Iubita mea, aceste lucruri, toate,
am uitat să ți le dau.

luni, 10 februarie 2014

Gând

Unui anotimp

„Existența ta zămislește durerea viețuirii mele!”

miercuri, 5 februarie 2014

Gând - distih -

„Pășesc împiedicat până la tine,
mimând o fericire ce nu-mi mai aparține!”

sâmbătă, 1 februarie 2014

Ultima noapte de dragoste

În plin amurg noi ne iubeam,
amor duios, amor frenetic;
în plin amurg ne mângâiam,
amor duios, amor frenetic.

joi, 30 ianuarie 2014

Glasul durerii

Ești frumusețe efemeră și uitată
sub bolta cerului pustiu și mut,
privesc utopic spre viața mea murdară,
spre gândul separării din amurg.

Nopți pierdute-n gânduri fără tine,
nopți înlăcrimate într-un amurg pierdut;
pe drumuri lungi si vechi, bătătorite
te-am tot strigat, filomelă de apus.

Glasul tău spre ceruri se înalță,
spre zări de umbre, suspin și strig:
„Iubirea mea, ești totul într-o lume moartă!”
ești chin și dragoste, mângâiere și suspin!

luni, 27 ianuarie 2014

Gând

„Dumnezeu asculta J. S. Bach atunci când l-a creat pe om!”

vineri, 24 ianuarie 2014

Gând

„Pentru a-ți păstra amintirile, trebuie să te sacrifici singurătății!”

joi, 16 ianuarie 2014

Gând

„Chintesența trupului? Sufletul!
Mi-aș dori să fiu lipsit de trup și să mă pot folosi doar de ceea ce este esențail; sufletul.”

miercuri, 15 ianuarie 2014

Gând

„Toate poeziile mele sunt zămislite din dureri, din zona cea mai îndepărtată a ființei mele!”

marți, 14 ianuarie 2014

Gând

„Sinuciderea: poftă neîmplinită!”

joi, 9 ianuarie 2014

Gând

Genesa 2 : 18 - Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”
„Adam, singurul om care a cunoscut cu adevărat singurătatea! E drept, singurătatea nu i-a fost respectată.”

marți, 7 ianuarie 2014

Gândul zilei

„Fericirea se poate mima, nefericirea niciodată!”

duminică, 5 ianuarie 2014

Gândul zilei

„Când nu citești, nici să nu ai pretenția să poți înțelege ceea ce se petrece în jurul tău!”

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Gândul zilei - distih -

„Toți înșală și se înșală pe-acest drum uitat demult,
autopsia din scrisoare mi-a apus subit și plâng!”