duminică, 30 decembrie 2012

Halima

Într-o devălmășie descurajată
mă gândesc și trăiesc cu amar,
rătăcesc pe drumuri (stră)bătute
și evadez din amorțeala anormalității.

Sufletu-mi e otravă sublimă,
gândul, o faimă gingașă, funebră.
Starea, nostalgia sinuciderii
și mă împietresc privindu-mă.

Îmi pot accepta sfârșitul,
sângele vinovat de freamătul veninului,
tăcerea inimii mele morbide
și renunțarea încremenită de-a mai trăi.

Sunt un laș al normalității,
o renunțare a ființei,
o epavă a fericirii
și-un răsunet prelungit în amurg.

joi, 27 decembrie 2012

O teamă

M-am temut de un gând de-al tău,
de amintirea ta pe care nu o pot șterge,
de zâmbetul tău libelulic și
de zborul tău haotic.

miercuri, 19 decembrie 2012

Am visat noaptea trecută

Am visat noaptea trecută
propria mea poezie.
Am visat-o așa cum e ea,
tristă, singură și fără rimă.

Am visat noaptea trecută
propriile mele lacrimi.
Le-am visat așa cum sunt ele,
triste, singure și fără glas.

Am visat noaptea trecută
propria mea înmormântare.
Am visat-o așa cum va fi ea,
veselă, dilematică și fără oameni.

Am visat noaptea trecută
propriul meu vis.
L-am visat așa cum e el,
trist, morbid și fără viitor.

joi, 13 decembrie 2012

Nichita Stănescu

N-ai fost decât o
pată de sânge care vorbește,
îngerul refuzat de păsări,
steaua Canopus
și frunza în mijlocul toamnei.

Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!
(Spuneai plângând... )

Părintele poeziei te-am numit,
maestrul nebun al melancoliei
și ai fost cândva viu,
viu ca un zâmbet, ca o fericire,

ca și cum ieri ar fi curând,
ca și cum ai fi mort și totuși alergând,
ca și cum ai vedea munții plângând,
ca și cum, ca și cum

și eu aș fi mort de mult!

miercuri, 12 decembrie 2012

Istoric al toamnei

Dacă sufletul mi-ar fi
pietrificat,
nu aș mai putea
să iubesc toamna,
senzația morții
de Octombrie,
de sfârșit, de plâns
sau dor.

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Gândul zilei

Sunt omul care va pendula sub mâna unui arbore bătrân!

duminică, 2 decembrie 2012

Portretul unui fluture

Te-am zărit într-o zi tristă
pentru prima dată în acest timp
și erai atât de fragedă, ca aripile
unui fluture singuratic ce zbura
spre exil sau neant

și

finețea încheieturilor tale
îmi e atât de cunoscută,
atât de senzuală poți fi
încât m-ai determinat să
alerg cu tine prin ploi, viscol și gând.

Te-aș întreba anumite gânduri,
dar, privindu-te nestăpânit,
mi-e teamă de răspunsul tău,
de reacția ta neîmblânzită...

Nu, nu ești sălbatică, nu la aceste mă refer.
Sunt doar puțin străin în preajma ta,
puțin ondulat de vise, de stări și de trăiri

și

ți-am privit pasul alergând,
pasul tău legănat ca o frunză rătăcită-n vânt,
ca o lacrimă de dor, sărutând pământ,
ca un sărut profund pierdut prin gând...

marți, 27 noiembrie 2012

Gândul ziei

M-am cocoțat pe piedestalul străfulgerării!

luni, 26 noiembrie 2012

Continuarea unui gând

Sunt o vioară eoliană
care scoate doar câteva
sunete delicate,
dar care nu compune
nicio melodie.

Orgoliul și singurătatea
mea se înalță într-un
zbor prea înalt pentru
ca să poată întâlni
lumea din jurul vostru.

Vorbesc în șoapta unei ploi
și ochii îmi sunt îndreptați
spre cumplita salvare a uitării,
efemerul ritm al degustării
și dragostea uitată a pierzării.

Mereu m-aș transforma în ceva.
Acum, mi-aș dori să fiu o uitare,
o uitare a celor ce m-au iubit,
a celor ce au fost pedepsiți de mine.

Aș vrea ca totul în jurul meu să se prăbușească,
să se fărâmițeze ca și ghipsul
și din rămășițele ce rămân,
să nu mai pot construi nimic.

Mi-am clădit un impreiu de pesimism,
mi-am sădit mostre de scepticism în suflet
și toate stările ce mi-au fost create
sunt cumplite ezitări ale sinuciderii.

Unde s-a dus "omul" de altădată?
Unde s-a despărțit ziua de amurg?
(O, ce om eram odată, iscusit am fost,
bătut, batjocorit)...

Mi-aș sfârteca trupul de suflet
chiar în ziua când te-aș revedea
și mi-aș lega buzele să nu te pot săruta,
mâinile, să nu te pot îmbrățișa...

O, ce chin uitat s-a produs în mine.
Ți-am văzut portretul într-un tablou
și mi-am adus aminte că exiști
și orice s-ar întâmpla, a mea vei fi.

duminică, 18 noiembrie 2012

Gândul zilei

Sunt o vioară eoliană!

Mi-am adus aminte

Mi-am adus aminte de mine,
mi-am adus aminte de două lacrimi,
de două lacrimi ce curgeau
din doi ochi fără culoare,
fără contur...

Mi-am adus aminte că aceste
două lacrimi erau plânse
de doi ochi orbi
și liniștea ce domina
acest tablou morbid,
contura pictura acestei stări.

Mi-am adus aminte de existența ta,
de zborul tău planat înspre amurg.
Mi-am adus aminte de starea ta
și mi-am adus aminte de mine.

Mi-am adus aminte de mine
și mi-am adus aminte de două lucruri,
de singurătate și de scepticism.
Tu erai un răsărit, eu un apus,
tu erai un flux, eu un reflux,
tu erai un sunet de pian,
eu un sunet de vioară.
Tu erai, eu eram.
Tu nu erai, eu, nu mai eram.

Îmi aduc aminte de ultima frunză
ce ne-a măturat speranța,
de musonul gândurilor noastre
împrăștiate pe alocuri.
Îmi aduc aminte de cuvintele tale rătăcite
în urma pașilor mei,
de strigătul tău nocturn
în mijlocul blocurilor de piatră,
de fuga ta de singurătate,
de lacrimile tale lăsate
în urma ta, în fața mea...

Mi-aduc aminte de empirismul tău,
de privirea ta arhaică,
de vocea ta blajină ce curgea
ca un râu de munte...

N-am să mai pot fi ce am fost odată
și gândul acesta sideral
îmi e un ultim gând, o ultimă suflare.

Sufletul îmi e muritor, dar,
dacă prin absurditate voi renaște,
te voi căuta.

marți, 13 noiembrie 2012

Sorginte

Prin parcul putrezit mă clatin în favoare
și norii au căzut în sufletu-mi de plumb.
Tiranul meu oftat al ezitării și-al uitării
e doar o stare aspră cuprinsă-n largul deprimării.

luni, 12 noiembrie 2012

Melancolia tăcerii

Nu există suflet mai viguros
decât al meu;
inima îmi e rece,
sufletul nevolnic.

Pot fi neomenos,
să urăsc, să iubesc, să plâng.
Pot fi regele cel ce
a primit "mat".
Pot fi pion, tură sau
chiar nebun.

Pot fi Sieyès, Cioran
sau Paler,
armonie de pian
sau de vioară,

normal în moravuri,
metodic în conduită
și tenebros în felul
meu de a fi,

singur sau sceptic,
înlăcrimat sau vesel,
părăsit sau sufocat...

O, ce plânsă stare de anotimp
pietrificată în mijloc
de toamnă,
în mijloc de gând
sau mijloc de suspin.

O, ce n-aș oferi ca cenușa
mea să-mi fie azvârlită
pe două morminte.
Să fiu pierdut în gând,
spulberat și măturat de vânt...

luni, 5 noiembrie 2012

Talentul ezitării (Personajului empiric)

De-aș fi avut talentul să te pictez,
te-aș fi pictat cu lacrimi,
cu zâmbetul meu violent,
cu starea mea de moarte.

duminică, 4 noiembrie 2012

Existență precară

Exist prin propria-mi poezie,
prin existența mea inefabilă
și multora dintre voi
v-am ațâțat râul ochilor voștri,
v-am adus în neantul creației,
în amurgul de unde mă priviți
întunecat.
O, ce tandrețe în inima-mi slăbită,
în greutatea
existenței mele,
în răul ce curge din ochii mei
și sunt asemeni unei
stări nescrise.
Sunt defunctul rănilor mele,
aripa frântă a libelulei fără stăpân,
vânătaia suferinței,
culoarea singurătății
și valul mării rătăcit de țărm.
Mi-am înălțat sufletul
acesta cufundat
în mlaștina
sfârșită a ezitării,
în numărul douăzeci și șase,
în torturile planării,
ale singurătății...
Spaima mea
mi-a fost întodeauna
viața,
zi de zi deschid ochii
și mă tem,
respir și
intru-n panică,
gândesc și
brusc, devin străin;
văd, zăresc și simt
și mor la nesfârșit.
Sunt copleșit,
sunt lacrimă și amintire,
părintele singurătății
și fiul labilității
și al otrăvurilor.
Și mai plâng în mine detestabil,
mă zvârcolesc inferior în calitatea
deșertică a apusului,
în furtuna ce mi-a
împrăștiat necredința, suferința
și toate frunzele toamnei ce
mi-au împădurit calea,
sufletul melancolic,
privirea fanată
și starea morbidă a verbului "a fi".

joi, 1 noiembrie 2012

Gândul zilei

Oamenii săraci mor singuri!

duminică, 28 octombrie 2012

Ajuns la neajuns

Am ajuns la zona extremă
a ființei mele,
la nedreptate și profunzime,
la o suprafață fără adâncime
și meditația ființei, mă face amar
aspru, de neegalat.
Trăiesc în vremuri tulburi,
în pasiuni goale, incurabile.

Detest viața temându-mă de moarte
și pasiunea de a striga,
de a domina creația,
mă doboară în haosul tenebrelor,
în viața dușmănoasă
ce m-a ocrotit în noapte,
în stări sterilizate de gânduri singure.

O, ce zgomot îmi provoacă ființa,
descompus și uitat în amintiri,
ce stare de asfixiere m-a cuprins în noapte,
în nopțile ce le-am pierdut zăcând...

Părăsite versuri uitate-n depărtare,
alungate-n triste nopți ce m-au respins,
scrisori imaginare, cuvinte spulberate,
în vântul aspru, în toamna ce a venit.

Și plouă-n singurătatea mea de astăzi,
plouă lin cu lacrimi de venin,
prin serile plumbite
de stropii grei ce cad în noapte,
ce-mi cad pe umăru-mi rănit...

luni, 22 octombrie 2012

Căutarea

Mă caut în rătăcirea uitării mele
mă caut în zori, în timpul meu pierdut,
în inima mea frântă în bucăţi celebre
şi caut, mă caut în timpul rătăcit.

marți, 16 octombrie 2012

Gândul zilei


Fiecare pas îmi e o strigare din adânc, un eşec al trăirii mele, un dans metaforic al vieţii.

joi, 11 octombrie 2012

Gândul zilei

Iubirea o înţeleg, dar nu o pot descrie în cuvinte!

marți, 9 octombrie 2012

O stare de anotimp

Mi-am împietrit inima în toamnă,
în pădurea de mesteacăni ce dulce-şi geme vântul.
Şi acuma când totul moare, totu-i putred
surâsul şi durerea ne-au încreţit pământul.

Am mâinile-ngheţate de frig, de plâns şi ură.
Cuvintele-mi sunt câmpuri de scrisori uitate.
Valea pierderii, cântării şi iubirii e
în mijlocul tomnatic, surâsul goliciunii.

luni, 8 octombrie 2012

Gând tomnatic

De-aş fi frunza unui arbore uscat în toamnă,
aş vrea să stau la umbra ramului putrezit de mult,
să fiu uitat, acolo, în înaltul cerului albastru
să fiu bătut de vânt, de ploi şi-un ultim gând.

vineri, 5 octombrie 2012

Gândul zilei

Televiziunile nu mai sunt viziuni.

joi, 4 octombrie 2012

Gândul zilei

Uneori mă uimeşti, dar, uneori, chiar mă uimeşti!

marți, 25 septembrie 2012

Un vid adunat în mine

Mi-ai întins o mână absentă,
o mână pe care îmi doream să o ating,
o mână ce mi-ar putea asigura
fericirea, dragostea
şi cine ştie... viaţa?

Nu-i chip în ceasul decepţiei mele
să mai suport imposibilul de a mai trăi,
să am slăbiciunea minunăţiei
şi plăcerea de a-mi asigura iertarea.

Nu există soartă cu care-aş
fi putut să mă împac,
nu există linişte şi nici speranţă,
nu există cale dreaptă,
nici iertare.

Sunt nopţi când mă conving că toţi,
toţi au părăsit acest univers,
chiar şi morţii
şi că am rămas singura picătură
de rouă, ultima fiinţă vie,
ultimul cadavru vertical...

M-aş arunca din înaltul cerului
spre acest infern numit pământ
şi această cădere în abis
îmi va dărui pe loc calmul zadarnic,
calmul sinuciderii de a nu mai fi.

Sunt fericit doar atunci când renunţ
şi mă simt cel mai jovial dintre
dezamăgiţi, azvârlit în propria-mi groapă,
azvârlit în propriu-mi gând.

Zâmbesc nostalgic sub un cer mohorât
şi plin de lacrimi,
sub un decor lugubru, plumbit
de norii ce nu şi-au mai găsit liniştea.

Norii ce trec grăbiţi în liniştea nopţii,
parcă le aud rostogolirea, chinul
şi nimic altceva.

Totul, totul e tardiv...

duminică, 23 septembrie 2012

Aserţiune despre muzică

Muzica este mângâietoare,
dizolvantul dorit al fiinţei mele,
starea ce durează o eternitate.

joi, 20 septembrie 2012

Ultima scrisoare



Plâng. Starea mea morbidă m-a adus într-o stare nu foarte plăcută. Înaintez în viaţă şi nu realizez nimic. Nu am nimic şi nu am pe nimeni. Am avut o viaţă în care am vrut să cred ca pot avea ceva, o viaţă în care am pretins că pot fi, sau pot aparţine unui om. Pesimismul meu m-a pedepsit şi nu m-a iertat deloc. La ce rost lacrimile? Singurătatea este a doua certitudine după moarte. A fi singur, nu înseamnă să fi singur, ci singurul spunea E. M. Cioran.
De mult am tot visat la o speranţă, am visat să fiu sufocat de fericire, de o dragoste flămândă şi pasională. Am fost un mincinos în trecutul meu vast, am fost o fiară şi o iluzie, dar atunci când a venit momentul să spun adevărul, nu am mai fost crezut. Spuneam adevărul şi eram acuzat de minciună, spuneam adevărul şi mă simţeam ca şi cum mi-aş plagia cuvintele. Ce cuvinte ar trebui să caut pentru ca în această lume, societate sau dragoste să mai fiu crezut? Stau singur într-o camera acoperită de mucegai, cu o bibliotecă goală şi un dulap gol. Singura sursă de fericire sunt clapele lui Jimmy Fedd, dar şi acest sunet parcă m-ar chema la ghilotină. Ce stare am! Privesc în gol şi parcă sunt sedat, privesc şi ma văd doar o frunză în vânt, călătoresc după bătaia vântului. 

miercuri, 19 septembrie 2012

Tulburarea liniştii publice

Singurătatea mă împlineşte,
mă face liber în adâncul
fiinţei mele şi părţile
întunecate ale gândirii,
îmi sunt existenţa mea.

Nu pot îndura suferinţa
de a fi fericit,
suferinţa zâmbetului
şi suferinţa iubirii;

sunt un laş al cuplului,
n-am rămas decât un sceptic
în singurătate şi tristeţe.
Sunt lacrima unei lumi
care apune, zâmbetul
agonizat al unui condamnat
la pesimism.

De-aş fi tristeţea zâmbetului,
amurgul mi-ar fi ceasul
morţii mele şi norii, norii
mi-ar îneca privirea,
zâmbetul şi gândul.

Durerea mă macină constincios
ca şi timpul,
lacrimile mă curăţă în interiorul meu
şi decad în nostalgia ezitării,
în nostalgia muzicii
şi afirm că totul, totul e minciună.
Chiar şi singurătatea,
chiar şi extazul...

Sunt un muribund rămas să respire,
o lumânare stinsă în mijloc de amurg,
un râu îngheţat în mijloc de deşert...

marți, 18 septembrie 2012

Gândul zilei

În afară de nimeni, chiar n-am pe nimeni!

duminică, 16 septembrie 2012

Gândul zilei

Sunt un om norocos, dar nu voi mai fi!

miercuri, 12 septembrie 2012

O ţară pietrificată de timp

O, România mea pierdută-n zări funebre,
te pierzi pe zi ce trece tot mai mult.
O, ce trist abandon trăieşti de-o viaţă
plângi, suspini după trecutu-ţi blând.

Eşti tot mai slabă, ne-nsemnată,
tot mai rece, te răceşti şi mori.
Munţii, dezgoliţi de arbori şi de lacrimi,
nici norii n-ar mai plânge...
Viitoru-ţi mort!

O, România mea tăcută,
gri şi tristă-mi eşti mereu,
tăcerea ta, mormânt de suflet,
tăcerea ta, mormântul meu.

Ne-am lamentat din lipsa bogăţiei,
din lipsa demnităţii şi de nevoi,
oamenii, mult mai trişti decât potopul
se afundă-n greutăţi, în lacrimi şi oftări.

O, România mea ce aparţii acestor inimi,
acestor inimi plânse de oameni iubitori,
eşti mult mai singură decât durerea-n suflet,
aridă şi uscată, toamnă-n sufletu-ţi mereu.

Te-a plâns şi Paler şi Nichita,
te-am plâns şi eu, Eminovici şi Adrian.
Rămân canalii, demagogi, bufoni şi vise,
să fii din nou, o, tu,
România mea!

luni, 10 septembrie 2012

Trecătorii

Ce plânşi sunt oamenii pe stradă,
ce trişti sunt paşii lor pierduţi,
ce tristă-i fericirea unor oameni,
zâmbesc pierduţi, singuri şi trişti.

vineri, 7 septembrie 2012

Gândul zilei

Dacă soarele n-ar fi fost cu ale sale raze, noi, oamenii, n-am fi cunoscut silueta lunii niciodată!

joi, 6 septembrie 2012

Gândul zilei

Viaţa, doar o călătorie rece spre un amurg infinit!

marți, 4 septembrie 2012

Vine toamna

Vine toamna, vine-ngândurată,
vine plânsă de lacrimi şi fior
sumbră, tristă şi uitată,
covorul galben, amurg şi nori.

Tristă-i starea arborilor singuri,
trişti sunt ei şi plâng în cor,
goi şi putrezi se mai simt în toamnă,
goi şi umezi, răciţi de frig şi ploi.

S-au dezbrăcat şi munţii,
frunzele s-au vestejit în plâns,
rămas-am noi îmbrăcaţi în straie,
dar goi mai suntem, putreziţi, compătimiţi.

Stăm singuri înfriguraţi prin parcuri,
singuri adormiţi prin ploi şi vânt,
nici pasul nostru cel din urmă,
spulberat de vânt nu-l mai zărim.

De-ar fi acordul morţii de vioară,
de-ar fi să sune în plânsete de ploi,
de-ar fi să fim supuşi iertării,
eroi putregăiţi ai clipelor de ieri.

Şi toamna vine, vine plânsă,
mult mai tristă decât a fost,
trecutul ei, mai vesel decât mâine,
inanimat şi trist, declin, anost...

sâmbătă, 1 septembrie 2012

Poezia

Poezia, mi-e gând, lacrimă şi taină.
Poezia, mi-e mormânt, pământ şi viaţă.
Poezia, poezia se mai scrie, se gândeşte şi se-nvaţă.
Poezia e un dor de scris, dor de plumb, de ceaţă...
Poezia e un vis neîmplinit, da, un vis din viaţă.
Poezia e singurătate.

duminică, 26 august 2012

Gândul zilei

În dragoste, nu sunt decât o himeră.

marți, 21 august 2012

Tristă fiară (Personajului empiric)

Tristă fiară, tristă iluzie,
aud din depărtări urlete de om,
lacrima ta ce s-a pierdut în zare.
lacrima mea, umbră şi regret.

Trist e ceasul ce mai bate,
trist e timpul, plânge lent,
sedat cum sunt, mai trist mi-e ceasul,
sună, bate, mi-e timpul meu.

Trist ne-a fost sărutul, tristă despărţirea,
pe coline şi prin văi alerg mereu.
Regret că sunt o filă dintr-o carte,
mi-aş fi dorit să fiu romanul tău.

Gândul zilei

Bărbatul fără iubire ajunge un mizerabil sau chiar un cadavru.

luni, 20 august 2012

Cel ce va muri curând

Nici moartea nu m-ar mai putea salva,
nici iubirea frumosului de gând,
nici un zâmbet, fericire sau amurg,
sunt mortul, cel ce va muri curând.

Mai greu decât plumbul îmi e sufletul şi gândul,
mai singuratic decât nomadul spulberat de vânt,
abia mai merg, mai cânt sau plâng,
sunt mortul, cel ce va muri curând.

joi, 16 august 2012

Gândul zilei

Rugăciunea, deşeul unei iluzii.

miercuri, 15 august 2012

Gând de toamnă

Ce trist mi-e sufletul
când vine,
al tomnei de un ceas 
sonor,
dorul meu al tristei stări,
ce trist mi-e sufletul
când vine...

Şi plâng în sufletu-mi
când vine,
vântul toamnei de un neant
sonor,
dorul morţii şi de mine
şi plang în sufletu-mi 
când mor...


luni, 13 august 2012

Și mi-e dor

Și mi-e dor de pomii slăbiți de vreme,
de frunzele ce s-au uscat plutind spre zări,
mi-e dor de dorul morții mele,
de aripi ce s-au rupt în jurul meu.

Și mi-e dor de toamna inimii mele,
mi-e dor de insula pierdută-n zări,
mi-e dor să fiu o lacrimă pierdută,
mi-e dor să fiu un simplu călător.

Și stau și stau în dorul ființei mele,
mă pierd nostalgic de dorul tău,
am renăscut odată-n fericire,
am renăscut din dorul tău...

Și cânt de dor și plâng de dorul frământării,
de singura-mi mea șansă ce-i doar un fum,
efemer mă-ntreb de mâine-ntr-o veșnicie,
ce-aș mai fi?, decât un dor al tău!

Plâng de dor, de dorul lacrimilor mele,
de zborul solitar din cărți în cărți,
sunt ramuri de iubire, de dor și de plăcere
și descompus mă pierd în dorul tău mereu.

Mor sub salcia ce-și mai plânge ramul,
mor pe malul unei ape de înec,
sfârșesc la umbra împietrită de uitare,
la umbra unde mor plângând chiar eu.

Ce uimitor amestec de candoare,
ce uimitor amestec în al meu rost,
ce stare de deces, de sânge și poluare,
ce uimitor privesc, sunt trecător.

Ce frumoasă-i lumea, ce frumoasă-i fericirea,
ce frumoși sunt anii atunci când plângi,
de vesel ești și râzi într-una,
dar uiți că ești pe drum ca sa sfârșești.

Ah, voi, ce mă ascultați acum și îmi
cunoașteți nefericirea, judecați-mă,
condamnați-mă, pedepsiți-mă... Spuneți-mi
ce teribilă penitență mă va putea spăla
de groaznica-mi neleguire? Ce pedeapsă merit eu?

Și de-aș folosi farfurii de aur
și de-aș folosi tacâmuri de argint,
de-aș folosi chiar fericirea,
de mormânt nu pot să fug...

E vremea să mă-ntreb dacă se poate,
de ce mă lamentez de-al meu trecut?
De ce sfârșesc secundă cu secundă?...
Mor clipind, ștrangulat de gât.

duminică, 12 august 2012

Gândul zilei

Sunt doar o urmă eșuată pe nisipul unei mări sălbatice!

duminică, 29 iulie 2012

Solitudine spirituală

Dacă viața nu mi-ar fi fost suferință,
mi-ar fi fost un joc, un joc pueril,
o farsă a spiritului
chiar dacă totul ar fi fost putred în mine.

Cu fiecare lacrimă moare un sentiment!
Gândurile-mi sunt mormânt al inimii
și parcă fugeam spre mirosul morții,
mirosul închis al unei stabilități de sfârșit.

Prin perioada mea de descompunere,
spiritul îmi era avar, o ruină.
Fără un trecut imens, spaima singurătății mele
mi-ar fi fost un zâmbet nostalgic, vederos.

În mine totul se vestejește,
dorința, gândurile, cerul meu și
chiar sufletul libelulic ce încă-mi
stăpânește sufletul, imaginea și
catedrala infinită a inimii mele.

Sunt o țară întreagă ce nu mai crede în nimic,
un spectacol înălțător și degradant.
Tăvălire în esența mea de amărăciune,
în lipsa de speranță,
în umbra ce-mi poartă sufletul,
în văpaia melancolică a ființei...

De-aș fi primejdia rostogolirii
pe panta dispariției,
protestul sufletului din neant,
din stări efemere, din stări de dorințe,
mi-aș dori să mor.

O, sufăr cu putință în laturile timpului,
pustiul meu lipsit de viitor,
amurgul meu și zorile-mi sunt străine,
robirea de suferință și hazul omenirii de a fi.

Voi dispărea-n lume din vina celor
ce m-au lovit, din vina celor ce mi-au făcut
toleranța sensibilă...
Voi fugi spre bezna neiertării,
spre neantul dezgustării mele și al mâhnirii.

miercuri, 25 iulie 2012

Suflete naive

Sfărâmați mai suntem pe calea nedreptății,
noi popor de sclavi ce-am mai rămas,
am tot sperat într-o minune,
am tot sperat cu ochii-nlăcrimați.

Și-am plâns și plângem și ne plângem
de oamenii ce ne-au condus,
bătăi de joc, bătaie de cuvinte,
solitari și plânși am tot cedat.

O, ce luptă s-a aprins în stradă,
adolescenți miopi se luptă în zadar,
strigă-nsângerați, se strigă în speranță,
oameni grei ne-au condamnat.

Anii trec, trecut-au anii,
se duc descumpăniți prin viscol și noroi,
ne-am murdărit până la creștet
și timpul nostru, vai de el.

Poate că, orfani vom fi și mâine,
într-o lume mai cumplită decât ieri,
avem părinți, vom fi părinți mâine,
dar sufletele noastre se duc spre nicăieri.

Oameni suntem, oameni vom fi și-n gânduri,
vom trăi în cumplita noastră stea,
răi am fost, răi am ales să fim din suflet
și-așteptăm pământul, pământul să ne ia.

Ce-om mai cânta din străfundul nostru suflet?
Ce vise vom avea din timpul nostru solitar?
Ne-a fost destul c-am dus-o în robie
în timp ce voi, voi sunteți canibali.

marți, 24 iulie 2012

Libelula fără suflet

Mă zvânt ca o lacrimă amară,
prin viață, timp, chiar și destin.
Sunt omul solitar ce-ar sta pe-o bancă,
un gând, un zâmbet, o lacrimă și-un nimb.

Efemer cum sunt, efemere-s toate,
timpul, visele-mi lipsesc.
Mă lamentez pierdut, pierdut
sub nori de ceață,
sub cerul gri, trist,
dramatic mă-nfior.

O, unde-i libelula ce-am găsit-o,
moarta pe pervazu-mi străin de azi,
te-am luat în mâini, te-am mângâiat și poate,
poate credeam că vei zbura...

Gândul zilei transformat în versuri

Sunt un provocator de zâmbete și lacrimi
și trezesc un interes atunci când sunt citit,
oftez și cred și cred că totul e o mască,
o mască ce-i lipsită de propriul meu destin.

sâmbătă, 21 iulie 2012

Nostalgie de amurg

Frânt de oboseală, alunec în somn
și mă răzbun măcinat
în ideea iertării, mă împotmolesc
în ea și mă las întinat
de ura clocită în mine.

Tot ce mi-am dorit să ucid,
mi-am transformat în gânduri.
Chiar mi-am transformat în gânduri
sinuciderea, dar m-am iertat
pentru moment...

Din gând mi-am găsit vechea seductie;
moartea!
Îmi pot percepe propriul neant
fiindcă m-am legat senzual de el...

Mi-aș pietrifica și carnea,
sufletul și văzul, doar pentru
a rămâne singur, singurul nostalgic
ce respiră pesimism morbid.

Condamnă-mă viață pentru tot și toate,
pentru ura ce-o stăpânesc în mine,
pentru neliniștea sufletului meu,
pentru moartea programată mie.

O, ce contemporan odios am ajuns să fiu.
Sunt discipol și respir doar moartea maestrului,
ea mă eliberează de chin,
de neperfecțiunea mea, de ultimele clipe;

Transmit trupului meu un freamăt,
un freamăt morbid de frenetic
și poet fiind,
sunt un turbat ce trăiește prin metaforă,
un rahitic ce triumfă-n poezie,
un deprimat diplomat, academic...

Sănătatea voastră e suferința mea,
decad odată cu binele vostru
căci singurătatea mea, chiar și absolută,
nu mă pot feri nicidecum de ea.

O, ce moralist profitor, plagiez zâmbetul
și fericirea, psiholog dublat de distrugere,
corupt de excesele răzvrătirii mele,
de absolutul ranchiunii vaporoase...

O, nostalgie de amurg, de neant
și putrefacție
m-ai făcut să cred că sunt viziunea omenirii,
puternicul poet ce zguduie pământul,
chiar și marea,
dar sunt himeră zadarnică,
chin în preajma fericirii,
solitar în preajma omenirii...

sâmbătă, 14 iulie 2012

Dintr-un sunet de vioară

O, ce sunet de vioară se aude
și mor odată cu primul ton,
sunt amărăciunea însuflețirii mele
și neantul putrezit din zâmbete de mort.

Îmi simt înmormântarea trăirii mele,
spintecarea de cuvinte, pas de orb,
sufletu-mi acrit de stări funebre,
de gri, de frig și de uitări.

Ceață, vânt și ploi mărunte,
tablou ce-l văd în sufletu-mi mereu,
m-arunc în gol, planez în vânt de frică
și deghizat în resturi mă desfășor...

vineri, 13 iulie 2012

Gândul zilei

Emil Cioran e ploaia anotimpului meu, evanghelistul lui Bach și al pesimismului...

joi, 12 iulie 2012

Refuz, visez

Ce copilărie absurdă,
ce sentiment nostalgic m-a cuprins,
accept dezastrul și mirarea,
acest popas într-un deșert răpus;

Eram tânăr, grijuliu și singur,
admiteam adevărul pur,
speculații nebunești ce-mi
răvășeau și gândul
prin frământări ce-au izbutit
în pesimism...

Propriile-mi adâncimi s-au
însuflețit ca marea
și s-au prăbușit în rugăciuni cerești,
m-am estompat în largul stingerii căinței,
dezintegrării de abis,
refuz, visez.

miercuri, 27 iunie 2012

Gândul zilei

Sunt umbra unui spânzurat!

marți, 26 iunie 2012

Cuvinte înlăcrimate

Sunt lacrima omenirii, prelinsă
pe orizontul acestui mapamond creat.
Sunt lacrima amurgului, ce trist,
trist s-a estompat;

sunt lacrima unor ochi clipiţi în adormire,
în asfinţirea pleoapelor ce-au fost,
s-au frânt de trista lor privire,
s-au sugrumat sub cerul fără rost...

Mor!

O, ce neant inundat de lacrimi,
ce văzduh prefăcut în fericiri,
o, ce neant neadormit de patimi,
meteahnă adormită-n gând şi vis.

O, ce fericire silită de negura plăcerii,
de şoapta mea înlăcrimată
ce-i nimb, destin sau vis...
O, ce fericire-nlăcrimată,

te-am zărit sub norii cenuşii...

Şi calci acum pe umbra lacrimei uitate
şi calci pe gândul meu pustiu,
stau prefăcut în zâmbet, chiar şi-o viaţă
şi mor uitându-mă-n ochii mei pustii.

luni, 25 iunie 2012

Un gând printre rânduri

Fluturi dragi ce mi-aţi purtat de griji odată
şi m-aţi născut sub norii albi, înfivoraţi,
mi-aţi dat şi timp, secunde-n duioşie
şi trişti v-aţi dus, v-aţi despărţit, v-aţi estompat.

Ce-aş oferi măcar într-o clipită?,
o clipă fără de păcat,
mi-aş da şi timpul, secunda, suferinţa,
mi-aş da şi lacrima pentru-n timp îndelungat;

ce stare de mormânt are şi marea,
şi pământul, omul, chiar şi-un animal,
ce stare de gropar, diletant al vremii,
ce stare am de om neînsemnat.

Ce om pierdut eşti tu părinte-acuma,
căci vorbele-ţi sunt rană, înjunghiat...
priveşte-mă ca pe-un străin acuma,
pune-ţi un monoclu pe sufletu-ţi tăiat.

miercuri, 20 iunie 2012

Gândul zilei

Încep o nouă viață... în beznă!

duminică, 17 iunie 2012

Gândul zilei

Sufletul mi-a fost invadat de patru „zei”, Bach, E. M. Cioran, Octavian Paler și Nichita Stănescu.

joi, 14 iunie 2012

Un monstru generos

Suflet împietrit de stări macabre,
de fapte solitare-n zori de zi,
sunt ca o libelulă fără aripi,
mă zbat în largul cerului apus.

Nici vise n-am în nopţi prezente,
nici lacrimi nu-mi mai curg căci am secat,
zâmbesc nostalgic sub cerul nopţii,
e-o noapte sumbră de păcat.

Apun smerit în groapa morţii,
apun sub cerul înstelat,
o salcie tristă, o stea păgână,
nici una nu mi s-a-nchinat.

Moarte singură, moarte uitată,
uitat de toţi lângă calvar,
scrâşnesc din dinţi, din suflet şi privire
şi viaţa mea s-a ruinat.

O, ce scump eram odată,
când zâmbeam ostentativ în zori de zi,
o, ce vremuri mi-au trecut odată
când plângeam la colţ în zori de zi.

Mi-aduc şi-acum bine aminte
de clipele ce mi-au trecut plângând,
mă simt lovit chiar de cuvinte,
bătut de vânt, bătut de gând.

O, câte amintiri funebre,
câte zile blestemate mi-au trecut,
o, ce zi macabră-n zi de iarnă,
când ochii eu mi i-am deschis;

o, ce moarte sigură mă urmărea odată,
am fost pregătit să n-o înfrunt,
o, ce trist eram odată,
ca un nor de plumb plângând.

marți, 12 iunie 2012

Gândul zilei

 Atunci când fac ceva nereușit îmi aud vorbe precum, ca, sunt nedrept și fără rezultat. Atunci înseamnă că sunt un drept cu rezultat dar criticat.

Gânduri peste gânduri

Ah, noi oameni
prăpădiți de gânduri,
sub cerul mult senin
dar plin de gânduri,
gânduri peste gânduri
adunate printre rânduri,
solitari și plini de gânduri
obosiți dar plini de gânduri;

mamele și tații sunt
asupriți de gânduri,
surorile și frații,
solitari
în gânduri...

O, stelare gânduri sugrumate-n rânduri,
aceste versuri ce-s doar gânduri,
eu sunt gând din gânduri sumbre,
efemere stări, efemere gânduri;

putred sunt născut din schița
gândului absurd de gânduri,
putredă-i și marea căci va seca curând,
dar eu rămân îngândurat cu timpul
putrezit de gânduri,
sub o salcie în gânduri,
sub un cer albastru-n gânduri
și vai, vai ce gânduri
suntem cu picioare-n crânguri;

ah, ce mă cutremur plin de gânduri,
nicio soartă n-am în cale,
am doar aripi de Icar în gânduri.
Zac pe bancă-n adormire, chiar și-n gânduri,
și o lacrimă-mi străbate obrazul plin de gânduri,
și mă-ntind în versuri plin de rânduri,
ofilit sfârșesc în corola nimbului de gânduri
în nodul zguduit al timpului pierdut de gânduri...

Ah, zadrnică-i gândirea
când toate-s reci și plâng în gânduri,
chiar iubirea-i gând din gânduri
și iubesc căci cânt din gând în gânduri
și din când în când mai cad pe gând în gânduri.

luni, 4 iunie 2012

Un Zeu ce S-a scârbit de noi

Nici pământul n-ar mai suporta privirea
unui soare ce-i scârbit de noi,
ne-am tot ucis de gânduri și suspine,
un Zeu ce S-a scârbit de noi.

Nici apa n-ar mai curge, nici fluvii
ce-au secat plângând,
copaci goliți de haine frânte,
un Zeu ce S-a scârbit de noi.

Nici omul ce-i doar trup și suflet,
nici schimbare, nici pierzări,
suntem noi pierduți fără religie?,
un Zeu ce S-a scârbit de noi.

Înlăcrimați privim cum mor iubiții,
iubiții, oameni fără rost, anoști,
plânse chipuri, plânși ni-s ochii,
un Zeu ce S-a scârbit de noi.

joi, 31 mai 2012

Un deșert neobișnuit

Raiul este deșertul demiurgului
și tot acest zvon de sfinți
e doar o hiperbolă de nimb, doar
o taină ce încă n-are viață,
nici contur, nici gând,
ci doar o lacrimă vărsată
pe o golgotă de sfinți.

duminică, 27 mai 2012

Gândul zilei

Omul, amărăciunea unui creator ratat, al unui demiurg ce-și roade unghiile în tăcerea unui amurg desfințat.

marți, 22 mai 2012

Perindarea veacurilor

Acest tablou al vârstei mele,
al irealității dramatice ce-mi
duce identitatea în neant
și singura-mi dorință infirmă,

însetată de devenirea nerăbdătoare
în repaosul îmbrățișat cu trupul
veșnic țâșnind din amurgul
sângelui nostru, al meu...

Această orbire de a iubi,
acest calvar de amurg neînsorit,
această veșnicie ce o visez
și această stare de viață nelegitimă;

toate-mi sunt gemetele mele,
strigătele surde în fața nimicniciei mele
și acest veac plin de onoruri îmi e
doar un gând sublim. 

luni, 14 mai 2012

Caracter meditativ (Personajului empiric)

Găsindu-te, mi-ai întrerupt
șirul gândurilor mele, șirul
pesimist al stării, al vremii;

eram ca și țărmul unei mări,
dominat de valuri, dominat
de pesimismul uitării în amurg.

Acum, acum nici ochii nu-i mai închid,
răpesc raze de soare clipind
și-n jurul meu ești ca un nimb,

un nimb ce mi-a conturat ființa...
Răsăritul e zâmbetul pământului,
amurgul, o clipire a ochilor tai;

vineri, 11 mai 2012

Gândul zilei


Omul trebuia creat din lacrimi, nu din pământ. Dar din lacrimile cui? Creatorul n-a plâns decât atunci, după ce ne-a creat.

luni, 7 mai 2012

Octavian Paler (Omagiu) "Glorie"

Sub cerul meu clipești duios și vesel
și sufletu-ți posomorât de timp,
trecut-au anii-n sunetul ce trece-n timpuri,
cu sufletu-mi te voi picta sub cerul trist.


Au trecut 5 ani

sâmbătă, 5 mai 2012

Gândul zilei

Dacă "dumnezeu" s-ar sinucide, din noi ce-ar rămâne?

vineri, 4 mai 2012

Ca-ntr-un mormânt

M-am împiedicat de mine
și-n dezolare am căzut,
mă tot întreb dacă e bine
să zac aici ca-ntr-un mormânt.

Și dacă-n timpul fără umbră
mă usuc ca-ntr-un mormânt
și prin cripta mea de sticlă
să-mi vezi trupul fumegând.

Și din trupu-mi ars de vreme
și din timpul meu mâhnit,
din cuvintele-mi funebre
tu... n-ai învățat nimic.

Printre lacrimi strig pieirii
rătăcit pe-al meu mormânt,
n-am nici cruce, nici icoană,
zac aici fără de nimb.

marți, 1 mai 2012

Moartea unui sculptor

Te-ai pietrificat de gânduri
și în urmă ți-ai lăsat
arta ta fără de urmă
gânduri, vise și-un mormânt uscat.

Nici iarba n-ar mai crește-n
locul in care-ai ezitat,
totul e la fel maestre,
precum totul ai lăsat.

Gândul zilei

Cu "sfârtecarea" lui mă sfârtec și eu!

duminică, 29 aprilie 2012

Tu, atunci cand plouă (Empirism)

Sub aripa însângerată de tristețe,
sub cerul înlăcrimat de timp,
tu, iubito, stai zadarnică când plouă
sub cerul gândului de rouă.

Sub finul dalb de gânduri de corolă,
te-ai limpezit de stările-ți pustii,
te-ai tot întors pe-o parte atunci când plouă
și pe mine m-ai uitat sub ceru-ți plumburiu.

luni, 23 aprilie 2012

Gândul zilei

Din tăcerea unui cuvânt se poate naște poezia!

Stare de vreme

Merg prin viață ca un nomad
și acest Paradis al meu
mai solitar decât singurătatea
îmi trezește îndoiala,
îndoiala ce-mi este o boală,
o boala ce n-o pot trata

și subterfugiul gândului meu
este o lacrimă căzută dintr-un nor,
o frunză călcată de picioare neastâmpărate,
o palmă dată pe obrazul unei creații,
un strigat inefabil la urechea unu surd,
o imagine funebră în fața unui orb...

Liniștea ce mă înconjoară e ca un empirism,
dragostea, o simțire profundă ca o flacără
ce s-a aprins pe creste înalte, piedestalice...

miercuri, 18 aprilie 2012

Gândul zilei

Cu teamă rostesc că nici Țepeș n-ar mai face față atâtor canalii!

joi, 12 aprilie 2012

Zguduit

Aud voci și cântări seculare,
ofrande aduse infernului absurd,
tristeți și lacrimi milenare,
obrazu-mi e abisul nesfârșit.

Cu lacrimile-mi plânse de dorul tău empiric,
m-am transformat în Paradisul eronat,
cuvântul tău mi-e pată de iubire,-
... amurgul faptelor de azi!

miercuri, 11 aprilie 2012

O dorință precisă (Personajului empiric)

Iubito, dă-mi o dorință precisă
și voi răsturna lumea!

Sunt ca un vandal chinuit
de melancolie,
mă îndrept fără nici un scop
spre pierzanie;

eu fără de eu,
tu fără de tu.

Aș vrea să descopăr
o iubire părăsită și
să adorm la umbra
ultimelor tale îndoieli,
ultimelor tale miracole.

Sunt un agent al iubirii,
un virus,
o boală deghizată
în dragostea ce tu o poți osândi.

Dragostea nu-i un sentiment
poetic,
e sentimentul bătăilor
inimii mele și decorul
dorințelor tale...

Vrei să-mi blochezi plămânii
și să mă descompun în carnea mea?

Cum dorești să-mi înving
temerile mele pietrificate,
când, rând pe rând, imit
singurătatea stâncii?

Ochii nu sunt pentru a vedea,
ci pentru a plânge.
Mâinile nu pentru a lucra,
ci pentru a "frânge"...

Iubito, sunt dincolo de tine,
sunt geneza gândirii tale,
sunt zgomotul vieții și al morții,
zgomotul lacrimilor tale...

Gândul zilei

Suntem leșuri verticale, leșuri veșnice uitate pe acest mapamond mai pustiu decât gândul "creatorului"!

marți, 10 aprilie 2012

Iubito! (Personajului empiric)

Mă derut gândindu-mă
că sunt stăpân pe obsesie,
că tu exiști și că eu,
eu năpădesc situația
neantului fără definiții;

absurditatea înaripată
și banalitatea măsurii
ce-mi alcătuiesc ființa,
starea empirică în actul dragostei
prin excelență... Greșesc?

Mă vindec lângă tine
vegheat în plină siestă,
a faptelor târzii,
poftelor melancolice și
spiritului alcătuit ca o boală.

Suferința nu-mi poartă numele,
nici neliniștea mea difuză,
nici demersul inteligenței,
al suferinței
și al creației...

Mă retrag în dispret,
în izolarea iubirii empirice,
în sila indiferenței
și fug în sufletul tău,
în iubirea ta stăpână...

Iubito!

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Gândul zilei

Sufletu-mi e atrofiat de necredința mea!

marți, 3 aprilie 2012

Un sunet, nu sonet

Bach e dorința absolută,
iubirea, o decădere în păcat,
dragostea este eșecul gândurilor
și toată vicisitudinea acestor
fapte sunt prilej de lacrimi...

Geneza tăcerii mele e sfârșitul
fericirii, o latură necunoscută
a ființei mele, o latură dosnică
în îngroparea gândurilor, faptelor
și al amurgului oscilat în decăderi.

Mor privindu-mi chipul spurcat
de empirismul necredincios al
stărilor morbide, neadecvat
mormântului împietrit de
summumul vulgarității tale...

Mor gândindu-mă că "Dumnezeu" e creator;

dacă aș fi creatorul, aș crea doar natura,
singur m-aș oscila în ea...

vineri, 30 martie 2012

Năpastă nepăsătoare

Întodeauna m-am zbătut cu o singură
intenție de a înceta să mă mai zbat
și mă plasez în istoria gândirii mele
și tot ce-mi rezultă e un rezultat nul.

Fericirea este o moarte necunoscută,
dragostea, o nefericire inefabilă.
Și eu pendulez între doua stări
și nici una din ele nu-mi determină un zâmbet.

Sfârtecat cum sunt, sunt incapabil
pentru a mai trăi o clipă ci doar o anxietate
și-un regret mă face mai jovial decât viața...
Sunt un om fără prezent, trecut și mai ales viitor.

Mă trezesc dimineața cuprins de o stare
și nu simt să mă împac cu mine însumi,
accept moartea ca pe o căsătorie,
c-un dezgust amuzat de propria-mi stare;

mă lamentez ca un țicnit de dispariția
gândurilor mele și mult mai bine mi-ar fi
să-mi duc existența într-un neant
și tot ce-mi închipui, sunt epoci degradate.

Nu voi înceta să-mi învinuiesc soarta
și prostia și rușinea ce m-au cuprins
nu vor putea să-mi sufle-n trecutul pătat,
tenebros, asudat parcă dintr-un înfern.

Din toți nefericiții, sunt cel mai nefericit.
Simt în mine pacea de dincolo de mormânt,
pacea, ce, mă zbat s-o explic lumii, dar,
nimeni, nimeni nu-mi oferă o clipă de zâmbet.

Ajung să strig uitându-mă-n oglindă:
"Vai, sunt un abis, sunt un abis..."
Lumea mă zărește ca un compromis
"Și vai, sunt abis, sunt abis;"

Sunt inacceptabil în preajma fericirii,
mizantropia mi-e termenul inventat,
tristețea mi-a urcat pe piedestalul lămuririi
și lacrimile-mi sunt țepi neîngropați.

Și plâng acum în starea ființei tale,
plâng irespirabil în preajma ta funebră
și sunt istoria, gândul și calvarul
îngrămădirea de morminte, de căi și defavoare.

marți, 27 martie 2012

O stare de cuvinte

Părăsindu-te pe tine,
e ca și cum un om ar părăsi această lume.
Tu ești rădăcina trupului meu,
tu ești pământul pe care trăiesc,
pământul care m-a făcut să înfloresc;
ești roua dimineții mele,
ploaia ce mă inviorează
și amurgul pe care-l privesc în fiecare seară...

joi, 22 martie 2012

Gândul zilei

Nu-i ceas, nu-i clipă, nu-i zi să nu cad în prăpastia sfârtecării mele!

miercuri, 21 martie 2012

Preludiu

Încep preludiul dezintegrării mele,
încep cu lacrimile-n ochi;
sufletu-mi pueril uitării,
un trup patetic fără rost;

joi, 15 martie 2012

Discuție cu un "asasin"

Nu știu dacă ploaia mă va spăla vreodată. Stau ud, trist și afundat într-o melancolie deplină, scoasă parcă dintr-un tablou uitat, prăfuit, aruncat undeva într-un cufăr vechi de mii de ani. Starea mea e ca și norul ce stă să vină înlăcrimat, ca un fulger ce nu lovește nimic, nici măcar pământul.

- Știi care e secretul fericirii?

- Nu, nu-l știu… și… știi, niciodată nu m-am gândit la asta. Tu știi?

- Nu, credeam că-l știi tu și-mi doream să fiu pus în temă, vorbesc doar din auzite despre acest sentiment ce încă îmi este străin mie.

- Auzi, dar tu ai plâns vreodată? Mă tot gândesc la această stare fiindcă plâng mereu și mai ales atunci când plouă, plouă mereu; plâng pentru că nimeni nu și-ar da seama de starea mea, plâng singur și sufăr singur…

- Cred că ai o problemă, ar trebui să nu mai plângi, adu-ți aminte de mine când plângi, poate te va lua râsul.

- De ce să râd aducându-mi aminte de tine, ești clovn? Dacă mi-aș aduce aminte de tine, m-ar lua mai tare plânsul, nu mi-ar mai trece nicodată și lacrimile mi-ar lăsa dâre pe față și nu aș arăta tocmai plăcut.

- Mai tare? Omule, eu sunt fericirea, eu sunt ceea ce tu cauți, nici Dumnezeu nu mă poate înlocui, nici omul negru. El vine să-ți fure sufletul, eu vin să ți-l dau, să-ți ofer ceva mai bun, ceva ce tu n-ai avut nicidoată, ceva ce omul nu-și poate imagina, ceva ce…

- Vorbești acum de parcă te-ai referi la muzica lui Bach, auzi la tine, “ceva ce nu-ți poți imagina”, cine te crezi? Ești cumva imposibilul de atins?

- Sunt timpul pe care îl uiți, timpul ce trece, sunt ucigașul perfect și vă distrug pe toți cu timpul. Eu sunt timpul tău, timpul ce nu ți-l acorzi, timpul când va fi timpul;

miercuri, 14 martie 2012

Dialog pesimist

În ziua aceea omul era pustiu, nici liniștea nu-l tulbura.

- De ce nu ai venit?

- Nu am putut, sentimentele m-au ținut legat în casa, eram mișcat din vina vremii pe care o vedeam în afara casei mele, mă simt atât de tulbure, atât de neliniștit.

- Spune-mi că l-ai terminat, spune-mi că totul e așa cum cred eu că e și…

- Îmi pare rău, nu am terminat nimic, defapt, știi, nici nu mă apucasem, te-am mințit. Nu pot să încep ceva ce nu simt. Sunt dus naibii, sunt o umbră și atât, mă străpung razele unei lumânări, uneori am impresia că văd prin mine, iartă-mă.

- Și cu mine cum rămâne? Mi-ai promis lucruri, sentimente, picturi, tablouri, mi-ai spus că vom fi noi, că nimic din noi nu va muri, iar acum, acum simt că tu…

- Simți că te-am mințit! Știu! Ți-am spus mai devreme, iartă-mă, nu știu daca vei putea face aceasta, dar iartă-mă pentru că nu ți-am terminat pictura, iartă-mă pentru că am rămas fără culori.

Afară ploua liniștit, era frig, ceața era ca un nimb deasupra pământului și-n jurul chiparoșilor, stropii dansau un vals strâns, un vals etern, nimeni nu putea tulbura seninătatea vremii, dezgustul acesta plumburiu, tenebros și sceptic. Când omul refuză dărnicia altuia, înseamnă că pesimismul e mai presus decât orice în viața lui;