joi, 7 martie 2024

Străbătând un gând

undeva pe strada Frasinului

mă simt ciudat de pustiu
deși-mi place nu protestez
mă simt atât de neatins
de neatins de neatins

însângerate gânduri evident
mă pun la zid și mă despic
propun să-ți spun că n-am fost eu
că n-am fost eu că n-am fost eu

nu e nimeni și nimic
n-a mai rămas ceva din noi
aș vrea acum să îți explic
să îți explic să îți explic  

iubita mea se lasă seara
se lasă zidul între noi
aș vrea să mai zâmbim o clipă
o clipă o clipă