Empirismului
În mine s-a estompat
golul sufletesc care mi-a
aspirat și ademenit
singurătatea nedefinită,
intensă și stăruitoare;
singurătatea deplină m-a abandonat
în „neantul” empirismului narcisiac și
dragostea m-a sedus tomnatic
în amurgul răsărit din noi, în noi
și plâng acum, plâng sub
ploaia de cuvinte,
de frunze, de gânduri și de noi;
te-aș iubi pe covorul roșiatic,
sub cerul toamnei
plin de stoluri de corbi,
sub priviri melancolice,
dincolo de singurătate,
dincolo de fâșiile de frunze
adunate în adânciturile terenului vălurit;
linia neagră a „pădurilor” întinse,
prelungite până spre munții
deslușiți în amurgul sângeriu
câtre muchea de sticlă lăptoasă
a boltei cerești;
te iubesc!
