Glasul durerii

Ești frumusețe efemeră și uitată
sub bolta cerului pustiu și mut,
privesc utopic spre viața mea murdară,
spre gândul separării din amurg.

Nopți pierdute-n gânduri fără tine,
nopți înlăcrimate într-un amurg pierdut;
pe drumuri lungi si vechi, bătătorite
te-am tot strigat, filomelă de apus.

Glasul tău spre ceruri se înalță,
spre zări de umbre, suspin și strig:
„Iubirea mea, ești totul într-o lume moartă!”
ești chin și dragoste, mângâiere și suspin!