Îndoială

Mă îndoiesc de iubire
și prin îndoială mă separ de lucruri,
de intimitatea organică,
de calitatea chinului „a fi”
și mă tulbur în aspectul existenței mele,
tot prin îndoială.
În scepticismul meu,
neliniști adânci și-au făcut prezența
și-n gândurile mele mă asociez cu cea mai
cruntă toamnă.
Ce odios sunt!

Sunt lipsit de convingeri,
de consistență și de idei...
nu pot înțelege ideea vieții!
Ce freamăt tulbur poate avea existența!
Ce șir de afirmații haotice!
Îmi revizuiesc epoca din care fac parte
și-ntr-un stil eseistic
îmi exprim cele mai neantizate stări;
niciodată nu voi vorbi despre fericire.
Fericirea este o ingeniozitate, o vehemență a neputinței.
Tot ceea ce știu să fac în acest prezent inutil,
în acest vacarm mitologic al vieții
este să mă prăbușesc în nimic!