Netemător în dăinuiri

unei

ca munții ce separă cerul de pământ
mă vei vedea înfrânt și în povară
chiar dacă între mine și un gând
se naște un vuiet întâia oară

și-n amurgul care nu te-ncântă
la pieptul tău să zac luptând
timpul nostru se frământă
îngenunchiat în timpul de acum

mâhnirea rupe-n noi tăcerea
și-n umbra ta aș sta s-ascult
desprins de-o lume parcă muta
pe zi ce trece-i tot mai mult

Nimic nu am decât o simțire
și-o privire ce-i cu pas domol
se tot zvonește o chemare
în dor obscur eu am să mor

și zac în zale cu nerăbdare
bizar și singur voi sfârși
fântâni de vise uluitoare
în spaime pier încărunțit