De ce ţi-ai astupat urechile?

De ce nu auzi chemarea mea?
Strig în întuneric
şi mă simt răguşit
de urletul ce-mi
rupe corzile vocale,
simt cum silabele mi se pierd,
cuvintele mi se rup în aer,
şi toată răsuflarea mea
se risipeşte într-un ecou mut...

Alerg într-o beznă nepreţuită
şi paşii mi se grăbesc împiedicaţi,
aş vrea ca tu să fi la capăt
căci daca nu, alerg neîncetat.

Aud focul cum trozneşte-n sobă
şi vijelia cum îmi bate-n geam
îmi crapă amintirea ce-i strîns legată
de-al meu suflet de mult uitat.
Îmi simt cerul gurii străpuns
de un plumb de sîneaţă,
şi-mi văd toată teama
ce-n mine ea apasă...

O, de-aş păşi pragu uşii tale
să port în mînă un trandafir uscat
căci el îi sufletul meu pereche
în mînă el, sufletul şi-a dat.