Poetul sihastru

În răsăritul dimineţii, lângă soba
cea pustie unde doar poetul plânge
şi lacrima-i pustie... Cu lacrima-i
în palmă şi vântul greu adie, doar

gând bizar de toamnă, doar dor
poetic, cântec. Ştergând cu dosul
mâinii obrazul plâns de cântec, şi
floarea-i se usucă sub lacrima ce-i cântă;

Poetul şedea lângă fereastra larg deschisă
meditând pe un fotoliu şi privind afară trist.
Cor de vrăbii, cor de vânt adie, nici apa
nu-l mai udă, nici vântul nu-l mai zvânta.