Apăsat în singurătate

Cu teama că te voi răni vreodată
am să plec în neant şi n-am să vin,
fost-am gândul, inima-ţi şi veacul
şi timpul greu ce iute el s-a dus.

Şi graiul nopţii ce-n amurg se lasă,
în voia grijilor, abis şi plâns.
Norii negri în suflet greu m-apasă
şi plânsetul durerii în suflet mi-l auzi.

Şi-n aste mâini cu dorul rece,
însângerate pentru-n veac,
cu paşi nostalgici, înlăcrimaţi şi singuri
voi veni din umbră, în calea ta.

Agonie, teamă, dragoste şi ură
toate-ţi sunt păreri de rău,
stau şi mă plâng, mă plâng în asfinţire
că nu te am sub braţul meu.

Nopţi, lacrimi, solitudine şi pace
în sufletu-ţi nostalgic, efemer...
Zăcută-n lanţuri, urlete şi ceaţă
de dorul meu ţi-e gândul trecător.

Şi plâng acum în zorii zilei,
zâmbesc nostalgic, duios şi trist.
Stări suave ce-au fost trecute,
clipe-n viaţă, păreri de rău.