Zâmbet misterios

Se spluberă în vânt gândul meu laconic,
în dimineți apuse în care cred că sper;
și-i tot mai frig la mine-n suflet,
în plin cutremur, arzător de greu.

Și nu veni la mine, tu gând ce-aștepți mereu
să deschid o poartă, un lanț atârnă greu;
să vii intens spre mine, în liniște aștept
în toată viața asta, o zi am s-o blestem.

Josnic răsărit nedemn de-a fi iertare,
îmbrăcat în straie, în straie boierești;
îngrămădit în lume, pe caldarâm se moare
și tot ce-i viață moare, nedumerit eter.

Ciudat e omul astăzi în mijloc de infern,
încărunțit de viață, de ură, de război;
jiletcă asortată, impunător și prost
și tot ce ne rămâne, un sicriu anost.