România, după mascarada din 1989, niciodată nu a
emis un „certificat de deces” Partidului Comunist care, culmea, încă-i îmbibat în
nostalgia majorității (prin mersul la vot) pentru că, unii membri de partid doar
și-au înlocuit carnetele de membru cu cele ale Frontul Salvării Naționale, aflat
la putere imediat după ce se încheiase ultimul act din teatrul „Decembrie 1989”.
În prostia românească, cronică ce-i drept, au fost judecați doar 25 de membri ai
Biroului Politic și ai Comitetului Central al P.C.R. și 11 generali de securitate
și miliție. Doar 29 de membri marcanți ai partidului comunist, ai securității și
miliției au fost condamnați pentru „instigare la crimă”. Aceste condamnări se refereau
doar la evenimentele dintre 16 și 22 decembrie. Pe lângă, 800 de persoane au fost
susecte de „terorism” și au fost eliberate la începutul lui 1990. După 2004, când
nemernicul de Băsescu câștiga alegerile, ridicase la rang de general, pe timp de
pace, foști securiști, cât nu ridicase Hitler cu Stalin pe timp de război. Actualul
șef al statului îi urmase exemplu, dar toate aceste chestiuni au devenit între timp
clasificate, secret de stat și prin „Fereastra Overton”, dau ăștia cu voi de pereți
prin toate mijloacele. Românului îi rămâne să se întrebe un singur lucru: de ce
merg atât de greu treburile în țara asta? Dacă îți adresezi o asemenea întrebare,
înseamnă că nu ai înțeles rolul comunismului și nici nu se mai pune problema să
pricepi ce-i în jurul tău. Avea Cioran o vorbă mare: „despre fericire, pot vorbi
doar din auzite.” Așa și poporul român, „despre politică, pot vorbi doar din auzite”.