Veghe

privesc în fața mea cuvinte,
adânc la simt, nu le rostesc;
mă-ndrept firav printre  ruine,
cu tremur, iscusit, firesc.

asupra mea, lipsit de tine,
în clipe amurgite n-a fost ușor;
m-am destrămat orbește fără tine,
nici nu știu ce sunt, ce-am fost.

privesc în sus la întâmplare,
trec zile reci fără să simt;
în grabă mă tot duc spre moarte,
cu pași grăbiți îți spun ce simt.

și plec în rătăciri de-o viață
și-alerg spre zări ce au apus;
mă uit la mine ce-am fost în viață
și văd curios acest destin.