Spuse! Taine! ...ascultă-mă!

Licăresc într-o lumină difuză,
şi mă frămînt odată cu existenţa.

Mă întuneci cu frumuseţea ta
şi mă faci acelaşi cu tine!

Aş vrea doar o clipă să fiu
cu tine, singur, eu să te slujesc...

Doar o parte din mine să existe,
să-ţi port amprenta mereu!

I-au asupra mea durerile tale nesfîrşite,
singurătatea ta şi temerile tale!

Îţi venerez trăirea, existenţa ta supusă!

Împreună în liniştea tăcerii
ne constrîngem efemer...
Doar tu şi eu, acelaşi suflet,
acelaşi trup, acelaşi gînd etern.

Din zori şi pînă-nseară renăscut de cuvinte,
pufnesc în versuri albe, scrise, ocolite...

Vorbindu-ţi, mă simt ca şi cum
m-aş căţăra pe un zid de ghip...

Uneori sunt orb, dar cînd lucrurile
îmi par întunecate, atunci văd cel mai bine,
privindu-te în acest farmec...