Chipul ei...

Ea, s-a făcut visătoare!
Cultivă zîmbetul misterios în ea.
Îi place singurătatea mea, vocea mea,
e întodeauna uluită cînd o întreb ceva.

Chipul ei este mai palid,
e mai frumoasă de cînd m-a cunoscut!

Mă exasperează firea ei de fetiţă
cînd aude glasul meu vorbindu-i.
Se "rup" oasele în ea cînd o îmbrăţişez,
ca un prun bătrîn trosneşte...

Chipul ei atît de cald, pueril şi visător,
plutesc în urma ei ca o libelulă-n zbor!

Nebunia mea mă duce spre ţinutul ei,
un ţinut îndepărtat de speranţe riguroase,
într-o seră de iubire, îmbrăţişări calde
ca-n malul unei mări pustnice...

Chipul ei atît de pueril, cu ochii ţintă
asupra cuvintelor mele nebănuite!



All Rights Reserved! Marius Brad