Gând în margine de nimb

Mâna ta solitară, zburdalnică
în această vreme plumburie,
sub aceşti nori cenuşii,
gata, gata de o vărsare de lacrimi;
... pendulează în voia vântului
lângă pomii solitari fără pereche,
sub frunzele care dansează lin
în cădere o piesă de operă, un dans
de balet al amurgului, un dans al ploii...

Toată această coregrafie a toamnei
se aşterne pe chipul tău, pe umerii tăi
plini de dragoste, plini de patimă,
dezgoliţi de vântul care-ţi adie prin păr.
Ah, cât de minunat îţi este nimbul şi conturul
tău iubito, toată puritatea ta ce mi-ai
dăruito şi tot trupul tău ce-i peisaj de paradis.

N-am întâlnit tristeţe pe chipul tău,
cută şi sudoare, plânset şi ură...
Seninul văzduhului s-a aşternut pe pomeţii
tăi, pe buzele tale roşii ca două petale
de crizanteme, umede ca roua de pe tulpina
unui trandafir tânăr cu ghimpii verzi, înmuguriţi...

Ah, boboc pierdut printre ciulini
care ai înveselit un deal întreg,
mi-ai înveselit inima şi ochii,
buzele şi amprentele mâinilor mele,
tot trupul şi tot surâsul meu.

Ah, tu iubito ce mă cutremuri,
şi-mi aud exclamarea spunându-mi
"iubitule, iubitule"
ah, tu iubito ce mă cutremuri de emoţie,
şi-ţi aud glasul spunând "te amo, te amo".